Normele de Drept Internaţional
Normele de DI – reguli de conduita cu caracter obligatoriu stabilite prin acordul de vointa a subiectelor sale si indeplinite de catre acestea in mod benevol sau in caz de…
Interpretarea normelor Dreptului Internaţional.
Formele de interpretare sunt determinate de subiecţii care realizează interpretarea, precum şi de forţa juridică a acestora. Din acest punct de vedere interpretarea poate fi oficială şi neoficială, sau doctrinară. Interpretarea…
Criza de la Sarajevo.
În Serbia existau un şir de organizaţii naţionaliste, care aveau drept scop unificarea slavilor de sud şi crearea „Serbiei Mari”. Printre ofiţerii armatei sârbe exista o organizaţie secretă numită „mâna…

Al doilea război balcanic.
Al doilea război balcanic a fost provocat de spiritul bulgar, după succesele obţinute de ei anterior, bulgarii erau încrezuţi că vor obtine succese şi în faţa Greciei şi a Serbiei.…
Antanta Cordială
Probabil descrierea acestui cadru ar trebui începută cu dezintegrarea sistemului bismarkian după retragerea sa de la putere în GER. În ultimul său an la cârma Imperiului principala sarcină se punea…

Antanta Cordială franco-engleză: caracterul ei
. După ce, în 1902, a fost semnat un acord anglo-japonez, care i-a dat Marii Britanii garanţii în Orientul Îndepărtat, cercurile diplomatice engleze au început să nu mai vadă o…
Crizele marocane, de la început de sec. XX.
I criză marocană, numită şi Criza Tangier, a fost o criză internaţională asupra statutului colonial al Marocului (MAR), între martie 1905 şi mai 1906. Evenimente : Cancelarul Bülow al GER era îngrijorat de…