Instituţii şi organisme de marketing
Este vorba de firme non-profit, la nivel naţional sau internaţional. Prima instituţie naţională este AMA (1937) iar unele ţări au chiar 2 astfel de instituţii (Germania, Franţa, Elveţia). Ele publică…
Valenţele şi universalitatea marketingului
Valenţe economice:absorbţia forţei de muncă de către marketing; contribuie la diminuarea gradului de risc; contribuie la satisfacerea cerinţelor şi a profitului; constituie un important factor de progres al economiei naţionale.…
Funcţiile marketingului
1.investigarea pieţei şi a nevoilor de consum (mediul marketingului). 2.conectarea dinamică a întreprinderii în mediul economico-social. 3.satisfacerea în condiţii superioare a nevoilor de consum. 4.maximizarea eficienţei economice, respectiv a profitului.…
Locul marketingului în familia ştiinţelor economice
Cel care a ridicat această problemă a fost Converse pe la 1946-1947. Marketingul face parte din familia ştiinţelor economice, fiind o ştiinţă tânără, în dezvoltare. Kotler a spus că marketingul…
Conceptul de marketing
„Marketing”=substantivul market-piaţă economică, verbul „to market”=a desfăşura tranzacţii, a comercializa. Primii care s-au întrebat ce este marketingul sunt americanii. Prima definiţie a fost dată în 1937 de A.M.A. (American Marketing…
Consumatorul: elementul central al marketingului
Orice întreprinzător trebuie în prealabil să cerceteze potenţialul viitorului consumator. Consumatorul trebuie să-şi definească cât mai bine ţinta: ceea ce doreşte. Astfel,ţinta acestuia trebuie să fie cunoscută dinainte de producător.…
Esenţa marketingului
Marketingul de bază se ocupă de piaţă, de schimb. Primul şoc al vechilor relaţii comerciale (târguri) îl reprezintă era industrială când producţia a atins cote imense. Astfel, s-a ridicat problema…
Baza informaţională şi etapele Conducerii Operative a Producţie
Complexitatea lucrărilor Conducerii Operative a Producţiei, diversitatea metodelor şi tehnicilor folosite, necesită un volum mare de informaţii care se regăsesc ăîn principal în documentaţia tehnico-economică a proiectării(fişa tehnologică, lista materialelor).…
CAPACITATEA DE PLATĂ. SOLVABILITATEA. LICHIDITATEA. BONITATEA.
Capacitatea de plată a agentului economic este posibilitatea de a-şi stinge integral şi la termen obligaţiile de plată devenite exigibile faţă de furnizori, salariaţi, bugetul de stat, bănci sau alţi…
Analiza indicatorilor de lichiditate
Pentru un agent economic să poata funcţiona are nevoie de lichidităţi, iar dimensiunea relativă a acestora este apreciată prin nivelul umor indicatori care se calculează pe baza bilanţului contabil. În…