Tratatul internaţional, ca instrument al relaţiilor dintre state, se concretizează în practică printr-o foarte mare diversitate de forme, fiecare cu denumirea sa specifică. În literatura juridică se consideră că ar exista 38 de asemenea denumiri. Cele mai utilizate dintre acestea sunt: tratatul, convenţia, acordul, pactul, carta, statutul, constituţia, protocolul, actul, declaraţia, aranjamentul, compromisul, modus-vivendi, schimbul de note, schimbul de scrisori, gentlemen’s agrement, concordatul şi cartelul.
Dreptul internaţional nu cuprinde norme obligatorii privind întrebuinţarea uneia sau alteia din denumiri, dar practica internaţională a consacrat unele principii de elaborare a acestora şi domeniile în care de regulă se folosesc.
1) Tratatul constituie denumirea generică pentru înţelegerile prin care sunt stabilite drepturi şi obligaţii între părţile semnatare de obicei în domenii generale, importante, ale relaţiilor internaţionale (politic, economic, militaretc.). Exemple de asemenea tratate sunt: tratatele de pace, de comerţ şi navigaţie, tratatul privind interzicerea experienţelor nucleare în cele trei medii, tratatul privind principiile juridice ale explorării şi exploatării spaţiilor extraatmosferice etc.
Dacă statele sunt de acord, pot încheia tratate şi pentru domenii speciale. Astfel de tartate sunt cele privind regimul frontierei încheiate de România cu statele vecine.
Spre deosebire de celelalte forme, tratatele se încheie după o procedură mai complicată şi mai solemnă, de regulă în numele şefului statului. Intrarea în vigoare a acestora are loc întotdeauna după ratificare lor.
2) Convenţia este o înţelegere încheiată între state, prin care sunt reglementate probleme privind relaţiile într-un anumit domeniu. Are un caracter mai specializat decât tratatul.Domeniile de reglementare sunt de aceea mai variate, iar angajamentele asumate sunt de un nivel mai scăzut decât cele din tratate. Ratificarea lor este, de asemenea, necesară.
Exemple: Convenţiile de la Haga din 1899 şi 1907 privind legile şi obiceiurile războiului, Convenţia de la Montreux din 1936 privind strâmtorile Mării Negre, Convenţia de la Geneva din 1949 privind protecţia victimelor de război, Convenţiile de la Viena din 1961 şi 1963 privind relaţiile diplomatice şi consulare, Convenţia privind aviaţia civilă internaţională (1944), Convenţiile pentru definirea agresorului (1933) etc.
3) Acordul este o înţelegere internaţională semnată în numele sau din împuternicirea guvernului şi care, de obicei, nu trebuie să fie ratificată. Prin acord se reglementează probleme concrete ale relaţiilor dintre state, îmbrăţişând o sferă foarte largă de aspecte.
Acordul comercial – reglementează schimburile comerciale între state;
Acordul de credit – reglementează condiţiile în care este acordat şi se restituie creditul;
Acordul de plăţi – reglementează modul de efectuare a plăţilor între state;
Acordul economic – este o înţelegere cu privire la acordarea de ajutor tehnic ori pentru efectuarea de schimb de experienţă în toate domeniile economiei.
Alte categorii de acorduri:culturale, de frontieră, de transporturi etc. Tot prin acord se pot constitui înţelegerile regionale.
Unele ţări au stabilit prin acorduri unele forme de colaborare multilaterală (ex. : Acordul general pentru tarife şi comerţ GATT – 1947, Acordul internaţional al cafelei – 1959, Acordul internaţional al zahărului – 1937 şi 1959 etc.).
4) Pactul denumeşte o categorie de tratate internaţionale, bi sau multilaterale, cu un caracter deosebit de solemn, privind unele relaţii politice dintre state. Asemenea acte sunt „Pactul Societăţii Naţiunilor” (1922), „ Pactul Briand-Kellogg” (1928), „Pactele drepturilor omului” (1966) etc.
5) Carta este un instrument juridic prin care statele stabilesc anumite principii în vederea respectării lor (Carta Atlanticului între S.U.A. şi Anglia, 1941), dar în special constituie un tratat prin care se înfiinţează o organizaţie internaţională importantă desemnându-i-se şi competenţa şi modul de funcţionare (ex.: „Carta O.N.U.”, „Carta de la Bogota privind constituirea O.S.A.” etc.
6) Statutul este un tratat prin care se stabilesc structura, competenţa şi modul de funcţionare a unui organism internaţional (ex.: „Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie”).
7) Constituţia este de regulă tot o înţelegere internaţională care constituie actul fundamental al organizării unor organizaţii internaţionale. Exemple: „Constituţia F.A.O.”, „Constituţia O.I.M.”, „Constituţia O.M.S.”.
8) Protocolul este o formă foarte utilizată în practica internaţională.
De regulă este un act accesoriu la un tratat preexistent în scopul de a-l aplica, de a-l prelungi sau de a-l modifica ( exemple:protocoalele comerciale privind listele de mărfuri ce fac obiectul schimburilor, celor două protocoale adiţionale la Convenţiile de la Geneva din 1949, încheiate în 1977 etc.).
Prin protocol se poate încheia, însă, şi o înţelegere de sine stătătoare între state. Ex.: Protocolul de la Geneva din 1925 care interzice folosirea în război a armelor chimice, toxice şi bacteriologice.Protocolul referitor la precizarea traseului frontierei de stat între România şi U.R.S.S. , din 4.02.1948 etc.
În practica unor conferinţe internaţionale şi a organizaţiilor internaţionale se dă denumirea de protocol proceselor verbale privind dezbaterile conferinţei, dacă ele sunt semnate de participanţii la conferinţă.
9) Actul, sub denumirea completă de act adiţional, act final, act general etc. este cunoscut ca o formă a tratatului internaţional.
Actul adiţional completează, modifică sau interpretează prevederile unui acord principal, încheiat anterior sau la aceeaşi dată.
Actul final se adoptă la sfârşitul unei conferinţe internaţionale şi uneori cuprinde toate angajamentele asumate de statele participante (Ex: „Actul final al Conferinţei Naţiunilor Unite pentru comerţ şi dezvoltare”, Geneva , 1964).
Actul general denumeşte un tratat internaţional multilateral care reuneşte diferite dispoziţii convenţionale adoptate la o conferinţă internaţională sau stabileşte un anumit regim juridic (Exemplu: „Actul general al Conferinţei de la Berlin” din 1885 privitor la problemele coloniale, „Actul general al Conferinţei de la Bruxelles” din 1890 referitor la interzicerea comerţului cu scalvi etc.). Practica internaţională actuală foloseşte mai puţin această categorie de tratate.
10) Declaraţia este actul internaţional prin care părţile îşi fixează punctul de vedere sau modul lor de acţiune în probleme de ordin politic, economic, juridic etc.
De obicei, cuprinde principiile generale după care statele înţeleg să se conducă în relaţiile internaţionale. Ex. : „Declaraţia de la Postdam”, din august 1945 a celor 4 mari puteri;”Declaraţia cu privire la neutralitatea Laosului”, din 1962;”Declaraţia universală a drepturilor omului”din 1948 etc.
Un rol important au astăzi pentru comunitatea internaţională declaraţiile Adunării Generale a O.N.U. care, deşi nu constituie un izvor de drept internaţional, constituie mijloace eficiente pentru cristalizarea principiilor de drept internaţional şi pentru organizarea colaborării între state în domenii de interes general (explorarea şi folosirea spaţiului cosmic, abolirea colonialismului, lichidarea tuturor formelor de discriminare rasială etc.)
În practica internaţională se întâlnesc şi declaraţii unilaterale care, dacă sunt urmate de declaraţii de acceptare din partea altor state, constituie o formă de angajament internaţional cu efecte juridice.
11) Aranjamentul se foloseşte în special în domeniul schimburilor comerciale.
12) Compromisul este acordul între state de a transmite spre rezolvare, unei instanţe judiciare sau arbitrale internaţionale, un anumit diferend intervenit între ele.
13) Modus- vivendi – un acord provizoriu, în vederea unei soluţionări definitive.
14) Schimbul de note şi schimbul de scrisori între factori de răspundere, îndeosebi între reprezentanţii diplomatici, pot constitui angajamente internaţionale reciproce. Ex.: în domeniul vizelor de paşapoarte, al transporturilor rutiere, în colaborarea proivind regimul frontierei etc.
15) Gentlemen’agreement constituie un tratat încheiat de obicei de şefii de state sau alte persoane de mare autoritate, în formă nescrisă. A fost folosit adesea între monarhii feudali şi se foloseşte şi astăzi.Ex.: înţelegerea între Napoleon şi Alexandru I, înţelegerea între marile puteri privind repartizarea locurilor de membri nepermanenţi în Consiliul de Securitate după criteriul geografic, sau cea privind nealegerea ca preşedinte al Adunării Generale a O.N.U. a unui reprezentant al celor 5 membri permanenţi ai Consiliului de Securitate.
16) Concordatul: înţelegere încheiată între guvernul unui stat şi Vatican cu scopul de a reglementa situaţia şi privilegiile bisericii catolice în acel stat.
17) Cartelul: o înţelegere între beligeranţi, încheiată de obicei de comandanţii militari, privind în special schimbul de prizonieri sau de răniţi, circulaţia persoanelor etc.
