Douã aspecte trebuie relevate în legãturã cu aceastã definiţie:
1. – ea sugereazã o distincţie în ceea ce priveşte strategia de afaceri a firmei: orientarea spre interior/ versus/ orientarea spre exterior.
• orientarea spre interior – este o orientare conservatoare orientatã spre piaţa internã (mediul de afaceri local), închisã.
• orientarea spre exterior – este o orientare liberalã, orientatã spre piaţa externã (mediul de afaceri global), deschisã, specificã economiei de piaţã (capitaliste).
2. – definiţia internaţionalizãrii presupune existenţa unui anumit cadru de referinţã (economia naţionalã). Mediul de afaceri al economiei de piaţã are o vocaţie globalã şi este împãrţit, din punct de vedere politic, în spaţii economice naţionale.
În aceste condiţii, orientarea spre interior caracterizeazã firmele care îşi înscriu activitatea în mediul de afaceri naţional (firme naţionale), în timp ce orientarea spre exterior caracterizeazã firmele cu activitãţi internaţionale care îşi înscriu activitatea în mediul internaţional global.
Definiţia internaţionalizãrii conţine şi o valoare operaţionalã pentru cã ea poate duce la determinarea gradului de internaţionalizare a unei firme, ca raport între valoarea vânzãrilor în strãinãtate şi cifra de afaceri.
Gintern=(Vs/CA)•100
Caracterizarea procesului internaţionalizãrii se poate face prin evidenţierea câtorva caracteristici ale internaţionalizãrii:
a) metoda de operare (Cum?)
b) obiectul vânzãrilor (Ce?)
c) pieţele ţintã (Unde?)
d) capacitatea organizaţionalã (Cât?)
e) resursele umane şi financiare (Cu ce?).
a) Metoda de operare – se concretizeazã în diferite forme de realizare a afacerilor internaţionale, de la exportul simplu, pânã la producţia în strãinãtate.
b) Obiectul vânzãrilor – îl reprezintã bunurile şi serviciile exportate. Acest obiect tinde sã se diversifice pe mãsura implicãrii firmei pe piaţa mondialã. Aceasta se poate realiza în douã moduri:
1. – comercializarea în exterior a unui produs ce era oferit curent pe piaţa internã.
2. – prin conceperea unui nou produs pentru export.
c) Pieţele ţintã – rezultã în urma unor operaţiuni ale managementului firmei de afaceri internaţionale privind selectarea debuşeelor şi a partenerilor. De regulã, în fazele iniţiale ale internaţionalizãrii se abordeazã pieţe mai uşor accesibile în privinţa costurilor, a riscurilor, a concurenţei, distanţã geograficã, culturã, etc.
d) Capacitatea organizaţionalã – se referã la mãsura în care sistemul de management al firmei de afaceri internaţionale este în mãsurã sã asigure şi sã valorifice, în mod eficient, funcţiunile întreprinderii (cercetare-dezvoltare, comercialã, financiar-contabilã, de producţie, de personal).
e) Resursele umane şi financiare – se referã la resursele umane şi financiare ce este nevoie sã fie utilizate printr-un management competitiv, astfel încât utilizarea lor sã asigure firmei de afaceri internaţionale suportul unui avantaj competitiv pe pieţele internaţionale.
