Investiţiile în străinătate se deosebesc de comerţul internaţional prin trei aspecte:
1) În timp ce relaţiile comerciale presupun interdependenţe între părţi, în domeniul relaţiilor mărfuri-bani (aprovizionare – desfacere), investiţiile crează şi dezvoltă raporturi directe în domeniul producţiei. Din punct de vedere economic, o investiţie în străinătate implică o opţiune pentru internaţionalizarea activităţilor economice. Aceste investiţii sunt:
• investiţii străine directe – duc la o implicare nemijlocită a investitorilor într-o afacere din ţara gazdă şi nu se are în vedere investiţiile de portofoliu, adică plasamentele financiare;
• investiţii care se valorifică în sfera economiei reale în procesul de transformare (de producţie şi schimb), şi nu în sfera economiei financiare (simbolice).
2) Investiţiile străine complexe, directe presupun implicarea investitorilor în managementul firmei din ţara gazdă şi participarea la împărţirea profiturilor şi a riscurilor în afaceri. Acestea se pot realiza:
fie prin înfiinţarea unei firme noi (numită “investiţie pe loc gol” sau “green field investment”);
fie prin cumpărarea unui pachet de acţiuni de la o firmă străină (se consideră ca o achiziţie de peste 60 % din capitalul social al unei firme străine este o investiţie directă).
3) În timp ce operaţiile comerciale se bazează pe relaţia de tip debitor – creditor, investiţiile străine duc la stabilirea, între parteneri, a unor raporturi bazate pe spiritul de asociere, partenerii fiind asociaşi şi având, în cadrul firmei, o poziţie determinată de cota deţinută în capitalul social.
Ca atare, relaţiile de afaceri nu au un caracter intermitent sau strict limitat în timp, ci tind să capete un caracter de permanenţă şi durabilitate.
Investiţiile străine directe au cunoscut o dinamică accentuată în ultimile două decenii, astfel încât evoluţia investiţiilor internaţionale pe principalele grupe de ţări a fost:
ţările din Uniunea Europeană – 183 mld. $ (1990) şi 1195 mld. $ (1997);
Statele Unite ale Americii – 83 mld. $ (1990) şi 721 mld. $ (1997);
Japonia – 3 mld. $ (1990) si 33 mld. $ (1997).
Ca şi în cazul comerţului internaţional, se remarcă o tendinţă de concentrare a investiţiilor străine directe în centrul dezvoltat al lumii, îndeosebi în cadrul triadei SUA – Japonia – Europa Occidentală.
Între comerţul internaţional şi investiţiile în străinătate există o relaţie complexă: exporturile de mărfuri pot reprezenta o primă fază într-o expansiune internaţională, care poate duce la investiţii străine directe. Pe de altă parte, investiţiile străine directe pot stimula relaţiile comerciale dintre ţara de origine şi cea receptoare a investiţiilor (raport de complementaritate şi autoalimentare reciprocă).
