Globalizarea comerţului

În a doua jumătate a secolului XX se produce o extindere treptată a diviziunii internaţionale a muncii, cu tendinţa constituirii unui sistem de interdependenţe la scară globală. Chiar dacă în perioada postbelică s-a delimitat o zonă de mare concentrare a schimburilor (triada), în reţeaua diviziunii internaţionale a muncii au fost atrase, progresiv, noi state şi grupuri de state (noile ţări industrializate, ţări din Europa Centrală şi de Est cu economie în tranziţie).
Procesul globalizării a fost stimulat de dezvoltarea interdepenenţelor dintre comerţul internaţional şi investiţiile în străinătate. În prezent, tot mai multe firme adoptă strategii de afaceri care vizează piaţa mondială în ansamblul ei.
Adevărata forţă promotoare a globalizării este societatea multinaţională.
După datele din 1997, 45 % din vânzările totale ale societăţilor multinaţionale sunt reprezentate de exporturi. Aceste societăţi controlează, aproape în totalitate comerţul internaţional cu produse de bază. Pieţele produselor finite industriale sunt, în cea mai mai mare parte, globale (electronica).

Pe de altă parte, de peste două decenii, o cotă substanţială din exporturile ţărilor dezvoltate (peste 50 % din exporturile americane şi  80 % din exporturile britanice) şi ale noilor state industrializate (90 % Singapore şi 40 % Brazilia) sunt generate de societăţile multinaţionale.
În concluzie, economia mondială se formează, deci, prin procesul globalizării pieţelor, iar acest proces este comandat de societăţile multinaţionale