Resurselee proprii sunt constituite din capitalul subscris de actionari si beneficiile distribuite si inglobate in diferite fonduri de rezerva sau de risc.
Ca orice societate, o banca poseda un capital propriu. Dar acest capital este neinsemnat in raport cu cifra de afaceri si constituie mai mult o garantie fata de deponenti.
Acest capital – intr-o proportie mai mare sau mai mica – este imobilizat cu ocazia infiintarii bancii (cladiri, materilae, masini de calcul, calculatoare etc.)
Rezervele sunt formate din prelevari asupra beneficiilor anuale si care reprezinta fonduri de garantie. Rezervele sint folosite in operatiuni sigure cu scopul de a fi sustrase riscurile si de a fi usor transformate in lichiditati. Bancile ar putea, fara indoiala, sa creasca fondurile prin emiterea de obigatiuni in public.
Emiterea de obligatiuni ar creste insa sarcinile de plati anuale prin achitarea dobinzilor aferente, reducind astfel suma de destribuit sub forma dividentelor.
In orice caz marimea capitalului bancii pe o astfel de cale nu ar creste in mod sensibil posibilitatile acesteia de actiune.
Capitalul propriu – o parte necesara a resurselor financiare a oricarei interprinderi. Formarea capitalului prezinta o etapa obligatorie, care precedeaza inceputul activitatii bancii.
In acelasi timp functia, rolul si marimea capitalului propriu al bancii au o importanta majora in comparatie cu alte domenii de antreprenoriat. Asa cum pe contul capitalului propriu bancile acopera aproximativ 10% din necesitatile totale de resurse, pe cind corporatiile nefinanciare raportul acesta constituie 40-55% (in unele domenii si mai mare).
Aceasta specifica a bancilor este legata cu un sir de conjuncturi. In primul rind bancile prin rolul sau de intermediar pe piata financiara atrag sume mari de capital strain in forma de depozite de la populatie, intreprinderi si institutii guvernamentale. Tot odata ele asigura o dirijare efectiva si pastrarea acestor rezerve.
Intr-al doilea rind, sistema guvernamentala de asigurare a depozitelor, introdusa in SUA in anii ’30, esential a micsorat riscul de retragere in masa a depozitelor si a permis bancilor de a micsora resursele proprii, necesara pentru asigurarea lichiditatii.
In sfirsit, in al treilea rind, activele bancare, prezentate sub diferite aspecte de obligatiuni financiare, de regula, au o lichiditate mai inalta si sunt mai repede realizate pe piata, decit activele companiilor nefinanciare. Aceasta permite bancilor posibilitatea de o mobilizare mai rapida a resurselor banesti si efectiv micsoreaza necesitatea lor de capital propriu. Ca consecinta, bancile pot mentine o proportie relativ mica intre capitalul propriu si active in comparatie cu companiile nefinanciare.
Marimea resurselor proprii ale bancii depinde de caracterul operatiunilor active efectuate de ea. Orientarea activitatii bancii spre operatiunile cu un grad inalt de risc necesita o marire a resurselor proprii a acestor banci. Resursele proprii necesare bancii si marimea acestor depinde si de nivelul de dezvoltare a pietii resurselor de creditare, precum si de politica creditara promovata de banca centrala.
Daca banca este formata ca o societate cu raspundere limitata, ea poseda capital statutar divizat in parti marimea carora se determina prin documentele de formare a bancii, in acelasi timp participantii bancii sint raspunzatori in conformitate cu marimea partii sale. La formarea bancii capitalul statutar poate fi format doar pe mijloace banesti a activelor materiale.
Resursele bugetului federal si fondurilor nebugetare, resursele monetare si alte obiective ale proprietatii private, aflate in supravegherea organelor federale ale puterii de stat, nu pot fi folosite pentru formarea capitalului statutar a bancii.
In conformitate cu forma de organizare are loc si majorarea capitalului statutar al bancii. Bancile comercilae organizate ca societati pe actiuni, pentru majorarea capitalului statutar pot emite un numar mai mare de actiuni. Pentru atragerea resurselor suplimentare la asa tip de banci li se permite de a emite obligatiuni. Bancile organizate dupa tipul societatii cu raspundere limitata isi pot majora capitalul statutar prin atragerea altor participanti care vor introduce partea lor in capitalul statutar, ori prin majorarea partii fiecaruia din participantii precedenti.
Fondul de rezerva a bancilor este destinat pentru acoperirea pierderilor de la operatiunile active in acelasi timp fiind utilizate pentru plata dividentelor la actiunile privilegiate si procentelor pentru obligatiunile bancii in cazul cind nu se ajung lichiditati. Fondul de rezerva se formeaza pe contul venitului care il are banca. Nu mai putin de 5% de la venitul curat sunt destinate fondului de rezerva. In rind cu fondurile de rezerva bancile comerciale formeaza fonduri pentru dezvoltarea sociala a insasi bancii.
Functia de baza a resurselor proprii a bancii este asigurarea deponentilor bancii, ele pot fi privite ca o marime, in limitele caruia banca isi manifesta deponentilor garantia. In practica bancara resursele proprii sunt socotite resurse de rezerva care permit bancii de a avea o catitate de lichiditati chiar si in cazul cind banca lucreaza in pierderi.
Marimea resurselor proprii care se afla in posesia bancii determina tipurile de activitati ale bancii. Normativele economice, in general, sunt formate pe baza marimii resurselor proprii ale bancii. Resursele proprii se folosesc pentru dezvoltarea de mai departe a bazei materiale a bancii. Pe contul acestor resurse se procura cladiri, echipamentul necesar etc.
Marimea resurselor proprii este determinata de fiecare banca comerciala in parte si depinde de mai multi factori, deoarece marimea resurselor proprii ale bancii determina operatiunile active ale bancii, bancile se orienteaza la un cerc anumit de clienti, trebuie sa aiba marimea cuvenita resurselor proprii pentru a putea fi in stare de a satisface toate cerintele clientilor sai neincalcind normativele.
Deasemenea marimea bancii depinde de specifica clientelei, deci in cazul daca intre clientii bancii domina interprinderi majore se necesita o cantitate mai mare a resurselor proprii la acelasi volum de operatiuni active cu o banca care se orienteaza la deservirea unui cerc mai mic de debitori.
Deasemenea aceasta marime depinde si de caracteristica operatiunilor active ale bancii. Orientarea bancii la operatiuni legate de un risc cu un grad mai inalt, efectiv necesita un volum mai mare a resurselor proprii, asta se refera indeosebi la bancile inovationale.
Solutionind problema volumului resurselor proprii, bancile iau in consideratie ca doar aceste resurse nu determina marimea venitului. Ele pur si simplu permit bancii de a alege unele sau altele operatiuni, de a se orienta la deservirea unui cerc anumit de clienti etc.
Marimea resurselor proprii necesare depinde de nivelul de dezvoltarea a pietii resurselor creditare si politica promovata de Banca Centrala. Liberalizarea politicii creditare in cazul unei piete dezvoltate inlesnesc accesul bancilor comerciale la resursele creditare si scade nivelul necesar de resurse proprii. O politica creditara severa in concordanta cu o piata financiara nedezvoltata duc la o crestere continua a necesitatii de resurse proprii.
Pot fi folosite doua metode de crestere a resurselor proprii a bancii: colectarea venitului ori marirea numarului de actiuni emise. In primul caz venitul se formeaza sub forma de crearea accelerata a fondului de rezerva si alte fonduri ale bancii si capitalizarea lor posterioara poate avea loc si capitalizarea unei parti a venitului la finele anului. Aceasta metoda este cea mai putin costisitoarea, ea nu necesita cheltuieli suplimentare care apar in cazul emiterii de noi actiuni ori atragerii de noi actionari. In acelasi timp aceasta inseamna micsorarea dividentelor platite actionarilor, ceea ce poate clatina pozitia bancii pe piata.
