Reglementarea de stat a regimului proprietăţii funciare şi de beneficiere funciară.
5.1. Dreptul de proprietate este un drept subiectiv, ce dă expresia aprecierii unui bun, drept care permite individului sau colectivităţilor să posede, să folosească şi să dispună de acel bun,…
Subsolul ca obiect ecologic de folosire şi protecţie.
Resursele naturale ale subsolului constituie unul dintre factorii deosebit de importanţi ai creşterii economice, ai dezvoltării generale. În condiţiile în care materiile prime minerale sînt resurse limitate în volum şi…
Sistemul organelor de administrare de stat a fondului funciar.
Sistemul organelor de administrare de stat a fondului funciar: – Parlamentul RM, – Guvernul RM, – Consiliile raionale şi municipale, – Consiliile săteşti (comunale) şi orăşăneşti. De competenţa Parlamentului ţin:…
Cadastrul funciar de stat.
4.1. Cadastrul funciar conţine un sistem de informaţii şi documente despre regimul juridic al terenurilor, despre atribuirea lor deţinătorilor de terenuri, despre parametrii cantitativi şi calitativi şi despre valoarea economică…
Noţiunea şi caracteristica generală a fondului funciar.
1.1. Protecţia solului se realizează, în condiţiile legii, prin măsuri adecvate de gospodărire, conservare, organizare şi amenajare a teritoriului. În acest sens, Legea privind protecţia mediului înconjurător, Nr.1515-XII din 16.06.93…
Noţiunea şi caracteristica generală a administrării de stat a fondului funciar.
Statul, în persoana autorităţilor administraţiei publice locale, are obligaţia să asigure folosirea raţională şi suficientă a terenurilor, precum şi protecţia acestora indiferent de destinaţia lor. (art.86 CF) Numai organele administraţiei…
Răspunderea disciplinară în raporturile de dreptul mediului.
Pentru a lua naştere răspunderea disciplinară, este necesar ca o persoană încadrată în unitate să fi săvîrşit o abatere de la disciplina muncii. Disciplina muncii reprezintă obligaţia tuturor salariaţilor de…
Răspunderea juridică civilă în raporturile de dreptul mediului.
Răspunderea juridico-civilă este prevăzută de către normele dreptului civil şi ale legislaţiei mediului ambiant. Menirea ei constă în apărarea drepturilor şi intereselor proprietarilor şi beneficiarilor de resurse naturale, precum şi…
Răspunderea juridică administrativă în raporturile de dreptul mediului.
Contravenţie administrativă se consideră fapta (acţiunea sau inacţiunea) ilicită ce atentează la peronalitate, la drepturile şi la interesele legitime ale persoanelor fizice şi juridice, la proprietate, la orînduirea de stat…
Particularităţile răspunderii juridice în domeniul dreptului mediului.
1.1. Răspundere – obligaţia de a suporta consecinţele nerespectării unor reguli de conduită, obligaţie ce se incumbă autorului faptei contrare normelor sociale de conduită şi care poartă întotdeauna amprenta dezaprobării…