Publicat pe 23 ianuarie 2014
La o simplă analiză găsim patru centre de putere UE, SUA, China și Rusia, numai discutăm de o lume unipolară sau bipolară secolul XXI v-a fi o lume a multipolarității. Democrația are nevoie de democratizare spune Anthony Giddens, autor britanic al mai multor cărți despre integrare globală. După alegerile din mai 2014 în Parlamentul European, se prevăd că vom avea parlamentari cu tendinţe naţionaliste iar Uniunea Europeană nu fa mai fi deschisă și mai responsabila. Brzezinski spunea că dacă Europa se va mulțumi să fie doar o zonă a liberului schimb, atunci nu mai este nevoie să-și întărească instituțiile, de o apărare comună. dacă însă europa dorește să devină un actor cu puteri depline în arena internațională, trebuie ca pentru acesta să-și construiască mijloacele necesare: cele politice, instituționale și monetare. Adoptarea unei noi strategii noi de către UE va genera: divizarea eforturilor de securitate euroatlantică între UE și SUA, va duce la limitarea influenței SUA și NATO în spațiul UE, asigurarea umbrelei de securitate a UE de către SUA în faza constituirii structurilor de securitate proprii, apariția multipolarități UE – SUA, China- Rusia, creșterea creșterea influenței Marii Britanii în promovarea coeziunii arhitecturii euroatlantice. Obama a încearcat să intre în graţiile duşmaniilor spre deosebire de conducătorii Partidului Republican care nu sunt dispus la compromis. Încercările preşedintelui de a rezolva problemele pas cu pas şi a-i determina pe aliaţi să fie parte a soluţiei s-au terminat cu un eşec total. Cheney socoteşte drept prostii eforturile acestuia de a se portretiza ca un lider puternic în materie de securitate naţională. Cu lumea arabă în dezordine şi cu Statele Unite criticate pentru conducerea din planul secund iar la alegerile din 2016 vom avea cel mai probabil un preşedinte republican. Viitorul ,,cowboy’’ v-a trebui să recâştige o parte din terenul pierdut. Să fie recunoscut ca lider global, – Vladimir Putin cu conducere tot mai încrezătoare, o Chină care se dezvoltă destul de rapid, dosarul nuclear Iranian, şi aşa zisul proces de pace israeliano-palestinian. Ordinea internaţională se bazează pe puterea economică şi militară a SUA şi nu pe valori liberale. Romney declara în cadrul unui interviu de nevoia de restaurare a unui ‚, leadership global’’ puternic încrezător şi principal. În paralel cu coordonarea vizibilă a politicii cu Iranul, Rusia a adoptat o politică duplicitară față de SUA, în contextul mai larg al eforturilor de reinstaurare a influenței de odinioară și al încercării în acest sens de creare a unor aliniamente anti-americane. Președintele american i-a reproșat Rusiei că revine la mintalitatea din timpul războiului rece. Relaţiile dintre cele două ţări au fost tensionate după ce Moscova a acordat azil politic unui fost angajat al agenţiei naţionale de securitate, americanului Edward Snowden, în loc de a-l trimite la guvernul Statelor Unite pentru a răspunde acuzațiilor de spionaj. Analistul american Robert Kagan – exponentul al perspectivei neoconservatoare – consideră că principala preocupare a SUA trebuie să reprezinte ,, prezervarea hegemoniei globale americane iar finalitatea politicii externe americane ar trebui să fie transformarea momentului unipolar în era unipolară’’ China nu oferă motive să se vorbească despre pretențiile ei de a domina. Vocea ei este din ce în ce mai convigătoare și ea împărtășeșete în multe privințe punctul de vedere al Rusiei în ce privește o serie de probleme de politică externă. Anihilarea hegemoniei americane, controversatele probleme nucleare ridicate de Corea de Nord și Iran, evoluția NATO și UE în spațiul euroasiatic, lupta împotriva terorismului, separatismului. Triunghiurile militare Statele Unite, China şi Federaţia Rusă ar trebui să definească criteriile de supremație în relaţiile internaţionale contemporane, sub influenţa mişcărilor islamice. Diferența dintre SUA, China și Rusia: SUA tehnologic în frunte, China în căutare de relații tehnice militare cu Rusia, Rusia în căutare de tehnologie în Occident. Relațiile ruso-chineze au cunoscut o renaştere în relaţiile bilaterale, China are acuma un singur prieten de încredere și acela este Rusia. Ceilalți aliați sunt capricioși și impreductibil ( Coreea de Nord, Myanmar sau Iran) și nu pot contribui cu mult din punct de vedere militar sau economic la un eventual conflict cu SUA și rețeaua ei de alianțe și parteneriate. Un război cald cu China ar fi una dintre cele mai complicate probleme logistice din istoria militară SUA, Washingtonul nu se teme de capabilităţile militare a Chinei, ci și de posibile atacuri cibernetice asupra sistemelor de comandă și control de la Pentagon, Beijingul are ca obiectiv reducerea rapidă a întârzierii în ce privește modernizarea armatei inspirându-se din planurile din planurile stocate la Pentagon mărindu-şi bugetul de la an la an, Bejing-ul a argumentat mărimea bugetului său militar prin faptul că acesta este modest în comparație cu volumul cheltuielilor militare ale unor state dezvoltat precum Marea Britanie, Franța, Japonia și mai ales Statele Unite. După războiul din Golf din 1991, şi în special după anul 2003 China are scopul de a rezolva prin mijloace militare un conflict local, apelând la înalta tehnolgiei, Furtuna în deșert nu a schimbat doar războiul în sine, ci a șocat și armata chineză, rezultatul fiind noua carta Albă a Chinei. Cartea albă este un document care arată că Rusia principal aliat strategic, în timp ce Statele Unite este definită ca fiind un teritoriu bolnav care împiedică prin activitățile sale geopolitice, lupta împotriva terorismului. Conceptul presupune că ţara ar putea începe să ofere perspective de securitate într-un cadru global, mai degrabă decât la nivel regional că este gata să devină mai proactivă pentru interesele sale de securitate. China a devenit un centru de putere economică, dar, de asemenea, una militară își schimbă statutul de putere regională în cel de putere mondială alternativă. Strategia Chinei în dinamica globală şi interesele regionale de cultura chineză strategică este de mii de ani, și de-a lungul mileniilor, ea nu a schimbat ci doar s-a modernizat în actualele condiţii ei consideră capabilităţile militare ca mijloc de presiune diplomatică în funcţie de tendinţele strategice, chinezi nu s-au echipat cu rachete nucleare pentru a speria lumea, cele mai eficiente este purtarea de război prin mijloace non-violente concepția lor fiind aceea de a obține victoria fără luptă. Relaţiile chino-americane a început să se înrăutăţească în 2009, când China ieșea cu capul în sus din criza financiară internațională pentru a încerca să impună propriile politici în regiunea Pacific. Școala geopolitică chineză consideră că America v-a căuta să afecteze creşterea Chinei, SUA se îndreaptă spre declin iar modelul chinez de dezvoltare oferă o alternativă la democraţia vestului şi la economiile de piaţă, SUA nu evoluează ca o forţă de menţinere a păcii şi una liberală, folosindu-și puterea unipolară într-o manieră în mod abuziv, care împiedică dezvoltarea oricărui pol de putere ce ar prelua inițiativa internațională de contrabalansare. Politicieni chinezi consideră China – ca centru de polarizare asiatică – și noua ordine mondială impusă de de percepțiile chineze de politică externă și de securitate au creat raporturi speciale în relațiile sino – americane, sino- ruse și sino islamice. Politicieni ruşi consideră că puterea globală capabile să influenţeze evenimente în mai multe regiuni cheie din întreaga lume. America se confruntă cu o putere care înțelege să o concureze la toate nivelurile: economic, militar, științific, cultural. China încearcă să remodeleze scena economică mondială și este în pragul reușitei. China vrea să devină
un gigant strategic global nu unul regional cum este considerată acum. Strategiile de război ale Chinei sunt: militare, manipularea pieţei de capital, controlul media, fluctuațiile cursului de schimb valutar,invazia virușilor de calculator, manipularea ratelor de credit, războiul cultural, război psihologic, contrabanda, inducerea fricii și războiului dreptului internațional. Dacă Washingtonul le reproșează chinezilor că își mențin moneda la un nivel scăzut pentru a-și stimula exporturile, bejingul le reproșează americanilor că tipăresc la nesfârșit dolari datorită statutului special pe care îl are bacnota verde pe glob. China și Rusia fac presiune pentru ca dolarul să nu mai fie monedă de referință în tranzacțiile comerciale. Cele două au convenit că plata pentru bunurile și serviciile furnizate reciproc să se facă în moneda națională a fiecărei țări și nu în dolari. La acestea se adaugă la puterea militară a Chinei în plină evoluţie şi conflictele repetate în Marea Chinei de Sud. Cât privește Taiwanul, portavionul american în coasta Chinei cum îi plăcea generalului Douglas McArtur să-l numească, Washingtonul are un acord stabilit în 1982 cu Taipei așa numit Cele 6 asigurări acord care include pe lângă acordul politic, economic și cel militar vânzările de armament . China nu a renunțat niciodată în Taiwan, ea este o insulă chineză rebelă care prin conducerea democratică din insulă pune în pericol China doar ideologic Brzezinski spune că relația SUA cu Taiwanul bazată pe vânzările de armament va duce la creșterea ostilității Bejingului față de SUA. Folosind formula lui Deng Xiaoping o țară două sisteme utilizată în Hong Kong se poate reformula o țară mai multe sisteme urmând ca Taiwanul să revină ca parte a Chinei, rămânând cu sistemul politic, social și militar actual, mai mult cu păstrarea actualelor angajamente internaționale, sistem distinct față de cel al Beijingului și fără să fie necesară desfășurarea trupelor chineze în insulă. China se confruntă cu amenințări tendințele separatiste ale diferitor provincii, conflicte interne și cele de interese, securitatea Rusiei sunt atacate de elementele naționaliste și islamiști radicali din Cecenia și Caucazul de Nord. Războiul din Afganistan, deghizat ca un război pentru a eradica terorismul Taliban, talibanii fiind aduși la putere chiar de administrația Clinton în 1996 şi odată cu retragerea trupelor americane din Afganistan vor crea un spațiu lipsit de controlul puterii oficiale de la Kabul și care va fi umplut de islamiști fundamentaliști ce-și vor impune strategia în întraga zonă ce va cuprinde granițele Rusiei, Iranului, Pakistanului, Chinei și Indiei. Terorismul şi statele teroriste încă sunt acolo şi trebuie de luptat împotriva lor indeferent de cost. Utilizarea de către Casa Albă a atacurilor cu drone, care au devenit semnătura lui Obama în materie de vânătoare a teroriştilor, în încercarea de a-i convinge pe sceptici că Preşidinţia îşi foloseşte cu responsabilitate extraordinarele puteri. În mare parte a câştigat disputa: mai mult 60% din americani susţin atacurile internaţionale. Barack Obama a făcut din folosirea dronelor unealta sa tipică împotriva terorismului, selectând personal ţinte dintr-o listă a uciderilor, în timp ce acest noi soi de forţă aeriană presăra din cer moarte asupra teroriştilor pe două continente şi supunea al-Qaeda. Barack Obama a revoluţionat războiul, iar dronele le zboară asupra unor locuri ca Libia, Pakistan, Somalia şi Yemen – ucigând peste 1000 de oameni în ţări cu care SUA nu s-a aflat niciodată în război în timpul preşedenţiei lui Barack Obama. Un factor de dezechilibru va fi Turcia alături de un Iran în cel mai scurt timp nuclear. În contextul schimbărilor geopolitice din ultima perioadă se conturează existența unei alianțe, în regiunea Eurasia, din care fac parte China, Rusia și Iran. Continuarea unei axe noi de putere, China-Rusia-Iran, reprezintă o ameninţare reală pe termen scurt şi mediu, şi pe termen mediu şi lung, elimină riscul de confruntare militare clasică cu Rusia. Această alianță constituie un obstacol împotriva intereselor americane. Rusia și Iranul sunt mari exportatori de energie, ambele având interese comune atât Moscova cât și Teheranul se opun cu fermitate scutului antirachetă. Iranul se va manifesta ca un pol de putere în Orientul Mijlociu şi va fi capabilă să exporte revoluţia islamică. Siria rămâne centrul de acțiune al puterilor globale în perioada următoare. Aici confruntarea dintre cei trei plus ţările din Peninsulă Arabică va balansa de la posibila utilizare a forței la soluția diplomatică. Se pune întrebarea dacă Assad are un înlocuitor care să asigure stabilitatea în regiune . Condoleeza Rice este optimistă a cărei credinţă în progresul istoriei – şi rolul de de deschizătoare de drumuri al Americii – este aproape ‚, teologie’’ Însă întrebarea pe care o pune Rice: Care este poziţia Americii? Pacea se obţine prin putere. Rusia este pivotul unui imperiu, fiind forța principală a unei structuri statale euroasiatice. Pentru Moscova, căderea Cortinei de fier a însemnat nu numai căderea comunismului şi Imperiul sovietic, dar a fost o lume în care Rusia a fost scoasă de pe linia factorul de decizie lume. După colapsul Uniunii Sovietice a marcat începutul perioadei confuze care a generat căderea economică a Federației Ruse și acest fenomen a angrenat toate sectoarele sociale și economice. Legat de Rusia , în fața Statelor Unite s-a ridicat o întrebare pe care a formulat-o Zbiegnew Bzrezinski: Dacă Rusia nu mai este adversar, cine este ea, deja aliată sau client, sau pur și simplu dușman care suportă să fie învins? Care trebuie să fie scopurile și conținutul marii strategii a SUA după războiul rece legat de această uriașă țară care într-un fel sau altul este predestinată să fie o putere în treburile întregii lumi indiferent de starea ei bolnăvicioasă de astăzi? Rusia a trecut peste imensitatea de sfidări, cea mai importantă fiind reconstrucția internă. Acest proces care se pare că s-a încheiat, a a vut loc sub o imensă presiune istorică, psihologică, socială, și grupurilor de interese conferind acestei țări un nou experiment istoric. Rusia este percepută și este luată în considerație numai atunci când este puternică și stă bine pe picioarele ei. Tranziția în Rusia a însemnat trecerea de la totalitarism la democrație, de la economia centralizată la cea de piață dar și trecerea de la statul imperial la cel post imperial. Tranziția a fost delicată, pentru că câteva secole trăiesc cu ideea imperială, care le oferea un gen de compensație la greutățile și lipsurile vieții cotidiene. Dispariția ideologilor imperiale ruse și a celei comuniste a indus în rândul populației abandonul și a generat ideea universală că dispariția imperiului este un complot deliberat pentru dezmembrarea unei națiuni istorice cu valențe globale. Este adevărat că Rusia s-a folosit întotdeauna de privilegiul de a duce o politică externă independentă și nu de puține ori a mers împotriva curentului n luarea hotărâri de ordin politic la nivel internațional. Rusia vrea întoarcerea în arena internaţională ca rival Statele Unite, chiar dacă ar cauza un nou război rece, consideră că este util pentru a spiritului rus. Putin Rusia vrea restabilească măreţia în zilele lui Petru cel mare, Ecaterina cea mare, Alexandru I, care intra cu armata în Paris. Anul 1999 este considerat anul în care Rusia a atins punctul de jos al potențialului ei de a influența ordinea internațională fapt dat de nivelul puterii economice și militare pe care Moscova atinsese. Pentru a pune Rusia pe roate Putin s-a oprit asupra două obiective: aducerea oligarhilor sub comanda guvernului și utilizarea resurselor primare ca mijloc de dezvoltare economică. Principalul instrument: GAZPROM. Misiunea gigantului rus de
a explota resursele energetice, de a stabiliza țara și de a crea un cadru adecvat pentru dezvoltarea economică durabilă. Extinderea NATO şi UE odată cu piederea acelui râvnit loc doi de mare putere, a determinat Rusia să acționeze pentru a atrage noi parteneri şi alianţe strategice, pentru ai permite acestuia să se întoarcă în arena internaţională. În ultimii ani, penetrarea SUA în spațiul ex-sovietic a provocat o îngrijorare la Moscova. Statele islamice nu pot uita intervențiile în forță din Afganistan, Cecenia, Uzbekistan iar popoarele subjugate nu pot uita victimele perioadei comuniste și strategiile de desnaționalizare și strămutare a altor etnii în Siberia. Aceste contradicții sunt escaladate și de intervenția externă a unor ONG –uri finanțate din exterior de cei care au imigrat în spațiul occidental. Exportul democrației americane – antagonic proceslui de sovietizare și nimicire a elementelor sociale indezirabile, care avea să deschidă drumul anarhiei proletare. Este evident că Rusia păstrează potențiale posibilități pentru a influența în mod esențial conținutul și caracterul echilibrului de forțe global și regional. Suprafața uriașă, deținerea de arme nucleare strategice, a celor mai bogate resurse naturale. Pe fondul disoluției sistemului sovietic și al ofensivei occidentale și asiatice, Rusia s-a repliat și a adoptat diplomația de ordin geopolitic a vecinătății sale apropiate. Această abordare avea să constituie liantul spațiului rus și menținerea în sfera de influență a fostelor republici unionale, inclusiv cele islamice. Rusia a intrat în marș forțat pentru recucerirea puterii mondiale și în primul rând a zonelor de influență pierdută. Kremlinul și-a modificat strategia pentru a obține refacerea puterii globale. Rusia îşi păstrează influenţa în state precum Georgia, conflictul cu Osetia, Moldova în conflictului cu Transnistria şi cu declarațiile făcute de Rogozin la Chișinău: ,, militarii ruși se vor afla în Transnistria atâta timp cât va fi nevoie’’ aduc o lumină clară a ceea ce Moscova intenționează în viitorul apropiat: dispozitivele militare rusești din regiune au primit armament nou în conformitate cu planul de reînarmare a forțelor ruse, gestionarea conflictului cu Armenia și Azerbaidjan cu Nagorno-Karabah și enclava Kaliningrad. La data de campaniei de alegeri pentru un mandat prezidențial al treilea rând, o creştere semnificativă în puterea militară a Rusiei. La un moment când Putin era încă prim-ministru, el a dezvoltat, în anul 2012, bugetul militar, echivalent cu 12% din PIB a făcut alianţe cu statele islamice şi cu Republica Populară China ce au provocat critici din UE şi Statele Unite, dar nevoia de cooperare între cele două puteri regionale cu Rusia, care deține resusre foarte mari de materi prime a dus la la o înțelegere tăcită în plan politic, militar și economic. Rusia nu acceptă acțiuni care să-i slăbească poziția geopolitică, aducând prejudice capacităților sale de apărare.Rusia exportă în principal materie și sursă de energie, pe locul doi stă exportul de tehnică militară. Numirea în funcție de viceprim-ministru însărcinat cu complexul militaro-industrial Dmitrii Rogozin are greutatea și semnificația ei, acesta fiind ambasador al Rusiei la NATO. Rogozin consideră instalarea pe continent a unu sistem de apărare balistică drept o agresiune a Alianței Nord – Atlantice. Rusia lui Putin este al doilea furnizor de petrol de pe piețele mondiale, iar dacă ținem seama de livrările de gaze la export reiese că Rusia este exportatorul de materii prime pe bază de hidrocarburi numărul unu în lume. Priorităţile incluse în strategia includ furnizarea energie echilibrate pe plan intern şi la preţuri accesibile, să investească în tehnologii care să prevină consumul inutil de energie, stabilitatea financiară şi creştere, potenţial pentru investiţii, protecţia mediului. Producătorii din Rusia se concentrează în special asupra producţiei şi exportul de petrol şi gaze naturale dar este ignorat ca investiţii importante în sectoarele de tehnologie. Rusia va rămâne un actor major în pieţei energetice până în 2016 când în ţări precum România, Polonia, Ucraina v-a putea să exporte gazul de şist. Cantităţi enorme de gaze de şist sunt în SUA, Barack Obama a declarat într-un discurs ţinut cu ocazia Convenţiei Naţionale a Democraţilor că ,, Putem să diminiăm importurile de petrol la jumătatea de până în 2020 şi să creăm peste 600 000 de noi locuri de muncă numai prin extragerea de gaze naturale’’. Analişti de la Citibank preconizează că SUA vor fi cel mai mare producător de petrol şi gaz chiar în deceniul următor. Nu va mai fi nevoită să-şi facă griji pentru situaţia complicată din Orientul Mijlociu. Istabilitatea din această regiune va produce în continuare consecinţe importante. Însă piaţa energetică este globală, iar o peturbare în regiune ar avea în continuare consecinţe importante. Iar o Americă mai introvertită ar decide că nu mai este nevoie să joace rolul de garant al liniilor globale de aprovizionare şi de protector al şeicatelor din Golf. Provocările externe, lumea în care se schimbă în jur determină Rusia să ia hotărâri ferme în domeniul economic Problema cu care se confruntă Rusia este scoaterea capitalului din ţară şi investirea lor în ţări din UE. Principala condiție a stabilității economice și politice a Rusiei o constituire creșterea încrederii populației în conducerea politică a țării și influența pe care o are oligarhia economică finaciară formată din foști membri ai servicilor special și ai Organizației Felix care operează la nivel global și au drept țintă finală transformarea pe termen lung a Rusiei într-o mare putere în ierarhia țărilor și popoarelor din lumea de astăzi, în conformitate cu parametrii economici, sociali, politici, culturali, tehnologici, cei mai importanți în calitate de centru geopolitic independent. Creşterea economică în Rusia, de asemenea, va depinde de abilitatea cu care autorităţile pot rezolva reinvestirea profiturilor cu succes în vrac exporturile de petrol şi gaze naturale. Energia este un element important în dezvoltarea de Rusia, dar, de asemenea, un element de presiune, când situaţia politică necesită atât Ucraina şi Belarus. Datorită politicii Rusiei în domeniul de exportul de petrol şi gaze naturale au creat o Europă fricoasă, precaută, atentă la măsurile luate de la Kremlin, pentru multe țări europene devenit o prioritate de a identifica surse alternative de energie . O piesă – cheie este Azerbaidjanul, fără a neglija, desigur, importanța Georgiei. Azerbaidjanul se află într-o zonă nevralgică, deoarece controlează accesul la resursele energice din bazinul Mării Caspice și ale Asiei Centrale. Un Azerbaidjan independent legat de piețele occidentale prin conducte, care evită teritoriile pro-ruse, permite joncțiunea între economiile dezvoltate, mari consumatoare de energie și rezervele din aceste reale. Echipa rusă a finalizat o serie de tratate bilaterale cu ţările occidentale, bazat pe furnizarea de gaze naturale şi rezervelor de petrol şi achiziţionarea de tehnologie Această stare de fapt generat parteneriat stabil între Germania şi Rusia în domeniul energiei. Lumea investiţiilor vede China şi India ca fiind , practic, singurele puncte luminoase ale creşteri globale. China se confruntă cu probleme interne majore. Ce este sigur este că în ultimii 20 de ani, 350 milioane de chinezi au ieșit din sărăcie și trăiesc la standarde echivalente cu cele din Europa sau SUA. Creșterea miraculoasă economică în ultimii ani, a activat și a adus în prim plan potențialele geopolitice ale Chinei, care până în 1989 erau latente. Beijingul este interesat de dezvoltarea proprii economii, scop care o dată atins, ar garanta în mare măsură însăși stabilitatea regimului comunist chinez. Îmbunătăţirea nivelului
de trai în multe ţări din întreaga lume care au adoptat democrații de tip occidental de asemenea, s-a accentuat competiția pentru supremația mondială, dezvoltarea procesului de desemnare a centrelor de putere și noua configurație a periferie regională, determinate de intrarea în scenă a noi actori internaționali precum Indonezia care are a treia cea mai rapidă creştere a bazei de consumatori din lume, după China şi India, şi se estimează că va depăşi Marea Britanie şi Germania pentru a deveni a şaptea cea mai mare economie în 2030.
