Izbucnirea Revoluţiei franceze, dezmembrarea Poloniei, războaiele napoleoniene au fost tot atâtea cauze care au contribuit la accentuarea la maximum a divergenţelor dintre marile puteri angajate în sud-estul european şi în Orient. Ca urmare, au apărut noi elemente, care şi-au pus amprenta asupra evenimentelor din aceste zone. Este vorba îndeosebi de manifestări ale afirmării conştiinţei naţionale a popoarelor creştine din Imperiul otoman, în contextul schimbării protagoniştilor problemei orientale în cadrul căreia rolul principal a revenit Rusiei, Franţei_şi Angliei. După fixarea, prin Ţratatul de la Iaşi din 28 decembrie 1791 / ianuarie 1792, a graniţei europene dintre Imperiul Rusiei şi cel otoman pe cursul inferior al fluviului Nistru, stabilirea frontierei pe gurile Dunării a devenit obiectivul prioritar al politicii sud-est europene a Ecaterinei a IIаPreocuparea se interfera mişcării de eliberare naţională a polonezilor, care a sporit importanţa strategică a Principatelor Române. Rusia şi Casa de Austria au luat măsuri pentru a împiedica colaborarea otomanilor, românilor şi polonezilor. Misiunea asigurării eficacităţii lor a fost încredinţată consulilor şi agenţilor din Principate. În aceşt scop ei trebuiau să-i supravegheze îndeaproape pe domni, îndeosebi pentru a nu acorda ajutor polonezilor insurgenţi. Situaţia instabilă din sud-estul Europei, unde răscoalele paşalelor din sudul Dunării contra autorităţii sultanului subminau autoritatea Porţii, l-au determinat pe Napoleon să ia în considerare posibilitatea, devenită mai evidentă ca oricând până atunci, a dezmembrării Imperiului otoman. Într-o atare perspectivă, apărea pentru Franţa şi problema stabilirii puterilor cărora aveau să fie destinate Principatele Române, în contextul anului 1802 acestea fiind Imperiul habsburgic şi Rusia. Rusia nu intenţiona totuşi atunci să anexeze Principatele Române. Menţinerea statu-quo-ului politic şi teritorial în zonă era considerată la Sankt Petersburg ca fiind mult mai favorabilă intereselor sale. Ca urmare, a determinat Poarta otomană să promulge în anul 1802 cunoscutul hatişerif, prin care erau confirmate clauzele tratatelor anterioare ruso-otomane referitoare la Principatele Române, între care şi dreptul Rusiei de a interveni în favoarea lor, la autorităţile centrale otomane, ori de câte ori ar fi fost necesar. La 16/28 mai 1812 la Bucureşti, pacea cu Rusia, în baza căreia aceasta îşi adjudeca teritoriul dintre Prut şi Nistru, până la vărsarea Prutului în Dunăre, cu ţărmul adiacent al Mării Negre. Principatele Române, în limitele stabilite de noul tratat, reintrau sub suzeranitatea otomană, cu condiţia expresă ca Poarta să respecte convenţiile speciale care le priveau.

By MYLIFE