La mijloc, între diplomaţia de criză şi diplomaţia tradiţională, conceptual, se află diplomaţia preventivă, avînd de afacere cu diferende de o intensitate mai mare decît în condiţiile diplomaţiei tradiţionale, dar nu aşa de înaltă ca în caz de criză sau război.Din punct de vedere semantic, fraza “ diplomaţie preventivă” a apărut în cadrul Naţiunilor Unite în perioada Războiului Rece. La sfîrşitul anilor 50 începutul anilor 60 Secretarul General Дад Наташвильд l-a creat numai pentru a descrie funcţia residuală ( cea din urmă) care, conform lui s-ar fi putut spera că ONU ar o va juca în sistema internaţională bipolară. În această perspectivă „ diplomaţia preventivă” nu era considerată ca o anponuere pentru prevenirea conflictelor potenţiale, dar mai mult pentru a feri (a conserva) conflictele apărute de la atracţia magnetică al confrontării Est-Vest.
Cu timpul sebsul frazei s-a dezvoltat să însemne (şi cuprinde) administrarea conflictelor potenţiale după cum e demonstrat de exemplu, de Declaraţia specială a Asambleiei Generale din 1988 cu privire la prevenirea şi eliminarea conflictelor.
Diplomaţia preventivă se aplică nu în mediul care deja este antrenat în război deplin, ci într-un mediu instabil, neliniştit, unde potenţialul folosirii forţei sau constrîngerii pentru „rezolvarea“ diferendelor şi intereselor este posibilă sau probabilă.
Astfel, diplomaţia preventivă nu ia în considerare orice diferend, conflict, interes sau necesitate umană potenţială. Diplomaţia preventivă intră în joc atunci şi acolo unde este probabil ca aceste materii să fie administrate prin forţă şi constrîngere iar instituţii locale, naţionale sau regionale, precum şi proceduri pentru administrarea lor nu există sau sunt inapte de a rezolva aceste conflicte în mod paşnic. Se întreprind eforturi preventive speciale necesare în spaţiul vulnerabil aşa cum ar fi asistenţa economică, dislocarea forţelor de menţinere a păcii, regimul controlului de arme, monitorizarea lui, sancţiuni economice ş.a. Posibilităţile sunt semnificative, deoarece dezacordul, diferendele, tensiunile, se ridică de la neînţelegerile care se amplifică. În acest caz insecuritatea şi incertitudinea pot fi tratate prin folosirea armelor de una sau mai multe părţi iar părţile poate că deja au început s-o facă. Părţile potenţialului conflict sunt destul de înrăite iar mijloacele disponibile care exercită puterea şi alte mijloace de influenţă ca să păstreze situaţia neviolentă sunt slabe. Deci o puternică posibilitate există că violenţa poate să fie exalată ca mijloc prin intermediul căruia părţile să se isprăvească cu diferenţele, suspiciunile şi neliniştile lor.
Respectiv, în diplomaţia preventivă perspectiva participanţilor încadraţi urmează a fi pe un termen mediu şi îşi încep activitatea înainte ca conflictele să atingă nivelul de confruntare caracteristic crizei sau războiului. Dar spre deosebire de diplomaţia tradiţională, cea preventivă propriu-zisă nu încadrează toate politicile, programele, actele şi relaţiile între state sau comunităţi mai mult sau mai puţin paşnice, care afectează sau îmbunătăţesc bunăstarea umană, cum ar fi protecţia mediului, perfecţionarea procesului de educare şi instruire a copiilor şi a manualelor, nutriţiei, ş.a., chiar dacă aceste măsuri au un oarecare grad de efect indirect asupra posibilităţii apariţiei unui conflict într-un viitor mai îndepărtat. În termeni specifici, diplomaţia preventivă propriu-zisă apare la mijlocul spectrului între „dezvoltare“ şi „ajutor“.
