Unirea Moldovei cu Ţara Ro(1859), reformele care au modernizat statul, au constituit premisele cuceririi independenţei, ţelul major al tuturor românilor. Datorită politicii “prin noi înşine”, legăturile Ro cu Poarta erau aproape simbolice (subordonarea exprimată doar prin existenţa tributului), dar ele trebuiau înlăturate total p/t ca Ro să aibă un statut internaţional de sine stătător. Pe fondul crizei orientale, agravat mult în anul 1876, conflictul armat dintre Rusia şi Turcia era iminent. P/t a evita ca Ro să devină teatru de război, primul ministru I.C. Brătianu a purtat tratative directe cu Rusia, cum au fost convorbirile de la Livadia, în Crimeea, unde au fost abordate probleme legate de trecerea trupelor ruse pe teritoriul românesc în drum spre Balcani. La 4/16 aprilie 1877 s-a semnat la Bucuresti, Conventia ce reglementa tranzitul trupelor ruse prin Ro. Rusia se obliga să respecte şi să menţină integritatea Ro şi “drepturile politice ale statului român asa cum rezultă din legile interioare şi tratatele existente”. A fost decretată mobilizarea armată şi a gărzii civice; forţele armate române numărau în total 120.000 oameni; unităţile militare au fost dispuse în sudul ţării pentru a face faţă unor eventuale incursiuni otomane peste Dunăre. La 12/24 aprilie 1877, Rusia declară război Porţii, trupele ei trecînd Prutul. În aceste condiţii linia dunăreană a fost apărată de către români, unde datorită bombardamentelor asupra Calafatului, Bechetului, Islazului, Giurgiului, Vidinului şi Turtucaiei, a fost instaurată, deşi nedeclarată oficial, o stare de război între Turcia şi România. La 9/21 mai 1877, în Parlamentul Ro Mihail Kogălniceanu, în numele guvernului a proclamat independenţa expresie a dorinţei întregului popor, primită cu mare bucurie; a doua zi, 10 mai 1877, hotărîrea Camerelor Legiuitoare a fost sancţionată de către domnitorul Carol şi astfel, Europa a fost pusă de către români, din nou, în faţa faptului împlinit. La 11/23mai 1877 guvernul român anulează tributul către Turcia (914000 lei), suma pusă la dispoziţia Ministerului de Război. Iniţial Rusia nu a dorit o cooperare militară cu Ro apreciind că, singură va putea să obţină victoria şi apoi, nu vroia ca Ro să fie prezentă la masa tratativelor de pace. Înaintarea ruşilor s-a lovit însă de o puternică rezistenţă la Plevna, unde 50.000 de soldaţi şi ofiţeri conduşi de Osman Paşa, nu puteau să fie înfrînţi. Avînd pierderi grele, marele duce Nicolae, comandant al frontului din Balcani,a trimis princepelui Carol I o telegramă prin care cere o intervenţie a trupelor române. Românii au trecut Dunărea şi Carol a luat comanda trupelor româno-ruse la Plevna. După lupte grele Plevna a fost cucerită, românii au luptat şi în zona Vidin-Belogradcik, principalele bătălii s-au desfăşurat la Griviţa, Rahova, Smirdan. Prin participarea la acest război Ro şia putut obţine independenţa de stat, la lupte au luat parte români din toate provinciile româneşti. Tratativele de pace care s-au încheiat după terminarea războiului au consfinţit creşterea deosebită a influenţei Rusiei în Balcani. Prin prevederile Tratatului de la Berlin din 1/13 iunie 1878 s-a recunoscut independenţa Ro; Dobrogea, Delta Dunării şi Insula Şerpilor au intrat în componenţa statului român, dar în schimb, Rusia a smuls din nou Cahulul, Bolgradul şi Ismailul – judeţe din sudul Basarabiei, care prin Tratatul de Pace de la Paris din anul 1856 intraseră în componenţa Moldovei. Prin aceasta Rusia a încălcat în mod flagrant Convenţia din 4 aprilie1877 aducînd grave prejudicii suveranităţii Ro. La 9/21 septembrie 1878 s-a decis ca Principele Carol să poarte titlul de Alteţă Regală, ceea ce a dus la întărirea prestigiului său şi la afirmarea unui statut nou pe plan international p/t Ro; această titulatură a fost recunoscută şi de guvernele europene. Consolidarea poziţiei internaţionale a Ro după cucerirea independenţei de stat a permis proclamarea Ro ca regat; aceasta s-a realizat la 14 martie 1881 în urma votului Parlamentului; la 10/22 mai 1881, Carol I şi soţia sa Elisabeta au fost încoronaţi.
