Puncte-cheie: 1864, 1866, 1870-71. Otto von Bismark a venit la putere (1862) cu ideea de a consolida statele germane într-o uniune în jurul Prusiei. Iar în planurile sale intra, iniţial, anexarea ducatelor Schleswig şi Holstein, aparţinând, la acel moment, DEN. Momentul potrivit pt aceasta a apărut după ce în 1863 noul rege danez promovează o constituţie unitară ce acoperea şi aceste ducate, lucru c a provocat nemulţumirea societăţii germane. Asigurându-se din timp d neutralitatea RU, a FR (care era implicată într-o aventură în Mexic), fiind sigur că M.BRIT nu va face nimic fără susţinerea unei puteri d p continent, Bismark a atacat, la 1.II.1864, DEN. A-Ung a acţionat în unison. Militarismul prusac şi-a demonstrat efectivitatea şi DEN a fost învinsă rapid, dar apoi Bismark caută un casus belli fostului său aliat temporar şi concurent permanent în treburile germane – AUSTR. Pregătirile d război mergeau intens, iar Bismark pregătea situaţia dpdv diplomatic. Multe depindeau d situaţia internaţională. Cel m/dificil era să s asigure de neutralitatea FR. Pt aceasta Cancelarul, ca şi în alte cazuri, nu s-a scumpit la promisiuni: a oferit lui Napoleon III părţi din Bavaria Renană şi Hessen. Neutralitatea RU era garantată şi fără compensaţii. Marele Stat Major a pregătit o lovitură puternică într-o singură direcţie –împotriva AUSTR, şi atunci când s-a declarat războiul (1866) şi s-a lovit – efectul a fost puternic – armata austriacă a fost înfrântă la Sadova. Moltke şi generalii săi erau gata a merge spre Viena, dar Bismark i-a oprit, din considerente strategice. Înfrângerea AUSTR=lichidarea pretenţiilor sale la hegemonie între statele germane. Încheind pacea cu AUSTR, Prusia a trecut la Actul 3 al unificării GER, fără a pierde mult timp. Practic, ultima etapă consta din a alătura Uniunii Nord-Germane 4 state din Sud, rămase independente – Bavaria, Würtenberg, Baden şi Hessen. FR nu putea să admită posibilitatea ca la graniţele sale estice să apară o GER unită şi puternică. În plus, Napoleon III nu primise recompensa promisă d l războiul austro-german. Bismark a început a s îngrijora că situaţia internaţională ar putea favoriza crearea unei alianţe între AUSTR p care numai c o bătuse şi FR p care s pregătea s-o bată. Dar guvernul d l Viena a promis FR neutralitatea sa în conflict. Bismark era mulţumit – acum s-a concentrat p asigurarea bunăvoinţei RU, M.BRIT şi IT, şi pt a compromite FR în ochii acestora. Moltke pregătea războiul cu FR de mult timp, dpdv strategic, iar Bismark a asigurat condiţiile diplomatice necesare acestuia. Moltke protesta împotriva acestei „pierderi d timp”, în condiţiile în care planul agresiunii exista deja în 1867, dar Bismark totuşi a asigurat atacul p un singur front – asigurându-se d neutralitatea statelor europene. În vara lui 1870 pregătirile Prusiei erau complete. Casus belli a fost ales neînţelegerea cu FR asupra alegerii prinţului Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen ca rege al Spaniei. FR a protestat vehement: 2 vecini Hohenzollern! În timpul negocierilor franco-prusace la nivel înalt – fără participarea lui Bism – acesta a interpelat una dintre depeşele oficiale şi i-a modificat textul, provocând astfel, declaraţia d război a lui Napoleon III. Planul prusac consta dintr-o victorie rapidă printr-un atac-fulger, atât pt a nu-şi lăsa descoperite hotarele E şi S, cât şi pt a produce o impresie izbitoare celorlalte MPs şi a preveni mişcările din partea lor. Înfrângerea armatei regulate franceze nu a însemnat şi finalul războiului, forţele de gherilă franceze – frantinerii – au opus o rezistenţă puternică, dând complicaţii comandamentului ordonat al prusacilor. După c armata prusacă a distrus principalele forţe ale FR, la 18.I.1871, la Versailles, în sala d ceremonii a lui Ludovic XIV, regele Prusiei a fost intitulat împărat al GER. La ceremonie au participat doar cnezii germani şi generalii armatei. Astfel, pe teritoriul FR, în ochii inamicului înfrânt, a fost încheiată formarea celui de-al 2a reich german, triumful militarismului prusaco-german. Nu în zadar, m/târziu, această unificare a fost catalogată drept „înfăptuită prin foc şi sânge”.