Revoluţia industrială constă în procesul complex de trecere de la producţia manuală la producţia cu ajutorul maşinilor-unelte, de la stadiul meşteşugăresc şi manufacturier al industriei la stadiul marii producţii mecanizate de fabrică. Ea apare astfel, la prima vedere, ca o revoluţie tehnică; esenţial însă pentru caracterul ei este modificarea locului omului în procesul muncii. Mai întîi, trebuie să avem în vedere faptul că în Anglia avusese loc revoluţia burgheză. Preluarea puterii de către acele categorii interesate în dezvoltarea capitalistă a ţării permisese o liberă dezvoltare a economiei, înlăturarea restricţiilor medievale şi tendinţa de sporire a profiturilor stimulează încercările de sporire şi perfecţionare a producţiei, încercări care, fapt deosebit de important, găsesc un real şi eficient sprijin în statul britanic. În acelaşi sens impulsiona şi revoluţia agrară. Ca urmare a acesteia, în agricultură predomină marea fermă capitalistă, producătoare de marfă, ţăranii fiind alungaţi şi deposedaţi de loturile lor. În consecinţă, agricultura poate oferi industriei mai multe materii prime, în acelaşi timp în care îi pune la dispoziţie o importantă cantitate de forţă de muncă. Pe de altă parte, ţăranul devenit orăşean este nevoit să-şi cumpere mijloacele de subzistenţă de pe piaţă, devenind un cumpărător. Piaţa internă se lărgeşte astfel considerabil, iar cerinţele ei crescînde acţionează în direcţia sporirii producţiei industriale. Această tendinţă a putut fi materializată şi datorită altor împrejurări favorabile. Anglia posedă importante materii prime – lînă, cărbuni, fier. Alte materii prime pot fi aduse din străinătate. În această privinţă un loc deosebit de important l-a jucat comerţul maritim. La începutul secolului al XVIII-lea. Anglia ocupă deja primul loc în comerţul mondial; spre sfîrşitul secolului, unele surse consideră că englezii posedă nouă zecimi din tonajul mondial. Unele materii prime pot fi procurate cu atît mai uşor cu cît Marea Britanic posedă încă de pe acum vaste posesiuni coloniale. Prin aceasta, Anglia dispune şi de posibilităţi de desfacere a mărfurilor sale aproape nelimitate pentru atunci, pe care i le oferă piaţa externă. Apoi, comerţul provocase acumularea unui capital considerabil, ceea ce permisese realizarea unui perfecţionat sistem de credit. Existenţa unui important capital a facilitat astfel realizarea marilor investiţii cerute de transformarea, industriei. Într-o anumită măsură, revoluţia industrială a fost facilitată şi de calificarea muncitorilor. În manufactură, formă de organizare a producţiei puternic dezvoltată spre 1750, se ajunsese la un înalt nivel al diviziunii muncii, fiecare lucrător efectuînd o operaţie limitată din fabricarea unui produs. Aceasta a putut duce mai lesne la confecţionarea unor maşini simple, ca şi la supravegherea lor. Proces necesar şi complex, revoluţia industrială nu s-a desăvîrşit în Anglia pînă la sfîrşitul secolului al XVIII-lea, continuînd şi după 1800. Un important impediment era însă inexistenţa unei forţe motrice corespunzătoare. Este rolul care a revenit maşinii cu aburi. Cel care a realizat o maşină perfecţionată şi aptă să satisfacă necesităţile industriei a fost James Watt, motiv pentru care el este considerat adevăratul inventator al maşinii cu aburi. Utilizarea maşinii cu aburi nu numai a determinat o revoluţionare a forţei motrice, ci a afectat şi dezvoltarea directă a altor ramuri industriale, în primul rînd industria extractivă şi siderurgică. Extracţia de cărbune trebuie să satisfacă noile necesităţi de combustibil; la rîndul său, producţia de fier trebuie sporită. Maşinile acţionate hidraulic erau construite, cu excepţia cîtorva piese, din lemn, material care nu mai poate fi utilizat pentru invenţia lui Watt. Progresele realizate în industrie au necesitat şi determinat o perfecţionare a căilor de comunicaţie, fapt care s-a realizat prin utilizarea unor materiale şi procedee noi. În 1779 s-a construit primul pod din fontă cu un singur arc. În 1787 a fost construită prima navă din fier, iar zece ani mai tîrziu, peste Tamisa s-a construit un pod care permitea trecerea vaselor. Progrese s-au realizat şi în privinţa căilor terestre.
Privită în ansamblul ei, revoluţia industrială apare ca un fenomen complex, prezentînd o excepţională importanţă în istoria Angliei. Chiar dacă ea se desăvîrşeşte după 1800, consecinţele sale apar pregnant încă la sfîrşitul secolului al XVIII-lea şi ele se manifestă în multiple direcţii. Sistemul de fabrică a determinat o concentrare a producţiei. Se formează acum noi întreprinderi grupînd mii de muncitori. Unele localităţi ca Manchester, Liverpool, etc. se transformă din sate obscure în centre industriale de primă mărime. Aceasta a contribuit la sporirea ponderii populaţiei urbane. În acelaşi timp, revoluţia industrială a acţionat şi asupra elementelor care o favorizează, favorizîndu-le la rîndul ei. Mai ales, ea a contribuit la consolidarea supremaţiei economice mondiale a Angliei. Producţia a crescut vertiginos; la fontă ea a sporit de 15 ori în cursul secolului al XVIII–lea. Odată cu aceasta apar şi primele efecte negative ale industrializării capitaliste. În 1788 asistăm la prima criză de supraproducţie. Dezvoltarea industriei a determinat şi un avînt considerabil al comerţului exterior. Numai între 1780 şi 1792 exportul de ţesături de bumbac a crescut de 6 ori. Revoluţia industrială a permis însă Angliei să se consolideze nu numai ca prima putere comercială şi industrială, ca un „atelier al lumii”, ci şi ca principala putere colonială.
