În anii 50 ai secolului al XIX-lea, în S.U.A. se creează o situaţie destul de complicată. Nordul şi Sudul deveniseră, în felul lor, două regiuni extrem de diferite din punct de vedere social-economic şi politic. Conflictul dintre Nord şi Sud, apărut o dată cu secesiunea Sudului, duce la dezlănţuirea unui război civil (1861-1865). Către anul 1850, populaţia S.U.A. depăşea 23 milioane de oameni. Numărul sclavilor era de 3 milioane 200 mii, iar cel al proprietarilor de sclavi – de 397 728. În genere, sclavii locuiau în regiunile mai calde, cu pământ bogat, şi erau folosiţi la cultivarea bumbacului, trestiei de zahăr, orezului, tutunului etc., aducându-le plantatorilor trei pătrimi din veniturile Sudului. La Nord, cu paşi repezi, pe baza ştiinţei şi tehnicii moderne, se dezvolta industria capitalistă. Aici, din an în an creştea numărul întreprinderilor industriale producătoare de fier, textile, încălţăminte, ceasuri, unelte agricole, mii de alte obiecte şi produse de larg consum, se construiau vapoare etc. O contribuţie esenţială la dezvoltarea economică a Nordului l-au adus imigranţii irlandezi, germani, englezi şi alţii, care preferau să se stabilească în Nord şi Nord-Vest. În anii 1850-1860, imigraţia europeană a fost de aproximativ 2 452 000 de oameni. Însă creşterea bruscă a populaţiei în oraşele de la Nord şi Nord-Vest a creat probleme ce provocau tensiuni sociale şi stimulau crearea organizaţiilor muncitoreşti profesionale. În Nord se desfăşura intens construcţia căilor ferate şi a vapoarelor. În anul 1860 erau peste o mie de vapoare. Sudul sclavagist rămânea cu mult în urmă în dezvoltarea lui economică. Criza sistemului sclavagist se adâncea din ce în ce mai mult. În anii 1854-1856, în statul Kansas a izbucnit un adevărat război civil, terminat cu victoria partizanilor transformării Kansasului în stat liber. Însă trupele guvernamentale au instaurat aici cu forţa hegemonia proprietarilor de sclavi. În anii 1858-1859, chestiunea Kansasului devine obiect de discuţii aprinse în Congresul american. Numai în ianuarie 1861, problema Kansasului a fost rezolvată în favoarea fermierilor, deoarece în acest timp rolul dominant în Congres îl jucau deja republicanii. Războiul civil din Kansas a fost prologul Războiului de Secesiune din S.U.A. (1861-1865). În anul 1860 au avut loc alegerile prezedenţiale, care s-au defăşurat în condiţiile unei lupte politice decisive între democraşi şi republicani. Programul electoral atractiv al republicanilor, precum şi sciziunea Partidului Democrat, au asigurat victoria lui Lincoln. În noiembrie 1860, el a fost ales preşedinte al S.U.A. Astfel a luat sfârşit perioada îndelungată de dominaţie a plantatorilor în viaţa politică a S.U.A. Pe cale paşnică, constituţională, puterea de stat a trecut în mâinile burgheziei din Nord. Ţinând cont de noua situaţie politică – chiar dacă Lincoln nu punea problema abolirii imediate a sclaviei negrilor -, plantatorii de la Sud au hotărât să se despartă de statele de la Nord şi să formeze un stat separat, bazat pe sistemul vechi de sclavie. Această politică se înfaptuia sub lozinca secesiunii, a dreptului fiecărui stat de a ieşi din componenţa S.U.A. De fapt, sub această lozincă se camufla o idee reacţionară anticonstituţională. Secesiunea a început la 20 decembrie 1860, când statul Carolina de Sud a anunţat ieşirea sa din Uniune. Exemplul l-au urmat alte 10 state. Împotriva secesiunii erau fermierii arendaşi din statele de la Sud. Dar protestele lor erau aspru pedepsite de proprietarii sclavilor. În februarie 1861, în oraşul Montgomery din statul Alabama a avut loc Congresul Statelor Separatiste, care au format o nouă formaţiune statală, Confederaţia Statelor Americane, cu capitala la Richmond (Virgima). Secesioniştii visau să formeze un imperiu colonial sclavagist, care ar fi inclus America de Nord şi America Centrală. Pentru aplanarea conflictului pe cale paşnică se pronunţa şi Lincoln.
Preşedintele a declarat că este, în primul rând, pentru păstrarea unităţii şi nu va cere anularea imediată a sclaviei. Au fost propuse diferite proiecte de compromis între Nord şi Sud. Însă secesioniştii, încredinţaţi în victorie, nu cedau. Aplanarea conflictului n-a avut loc. La 11 aprilie 1861 confederaţii au început bombardarea fortului Sumter de lângă Charleston, care a rămas credincios guvernului. Peste 4 zile fortul a fost cucerit de sudişti. La 15 aprilie guvernul lui Lincoln a fost nevoit să declare blocada statelor rebele şi să cheme în armată 75 000 de voluntari. Indignarea faţă de secesionişti a fost atât de mare, încât, la chemarea preşedintelui, au răspuns peste 300 000 de cetăţeni. Astfel a început Războiul de Secesiune sau Războiul civil din S.U.A.
