Împrejurările care pot fi lămurite în cadrul cercetării locului faptei sunt atât de numeroase şi de variate încât este imposibil să se facă o enumerare completă a acestora. Dificultatea enumerării complete a cestor împrejurări este accentuată şi de faptul că în cadrul fiecărui gen de infracţiune cercetarea locului faptei prezintă particularităţile sale, particularităţi ce sunt examinate în cadrul metodicii anchetării diferitelor genuri de infracţiuni. Sarcinile generale care pot fi rezolvate în cadrul cercetării locului faptei sunt:
1. Cunoaşterea şi investigarea directă de către organul de urmărire penală sau de către instanţa de judecată a locului în care a fost săvârşită fapta, în vederea stabilirii şi fixării particularităţilor sale. Contactul direct nemijlocit al organului judiciar ce ceea ce este denumită „scenă ” sau „ambianţa” locului serveşte la formarea unei imagini exacte a cadrului în care s-a comis fapta la determinarea poziţiei şi distanţei dintre obiectele principale;
2. Căutarea, relevarea, fixarea, ridicarea şi interpretarea urmelor şi mijloacelor materiale de probă, precum şi fixarea procesuală a acestora. Descoperirea urmelor urmată de interpretarea lor imediată la faţa locului este de natură să ofere indicii el puţin cu caracter general cu privire la natura faptei şi chiar la persona autorului;
3. Obţinerea de date cu privire la modul de operare al făptaşului la numărul de persoane care au luat parte la comiterea infracţiunii. Din cercetarea locului faptei se poate deduce modul în care s-a desfăşurat activitatea infracţională începând din momentul pătrunderii autorului în câmpul cercetat şi terminând cu retragerea sa;
4. Identificarea eventualilor martori, întrucât în funcţie de condiţiile concrete ale locului şi momentului săvârşirii faptei se poate stabili dacă şi în ce măsură activitatea infractorului putea fi percepută de cineva. Această precizare se impune deoarece sunt puţine cazurile în care sunt găsiţi imediat martori ai evenimentului.
Un rol important al cercetării directe a locului faptei este acela de a permite elaborarea unor versiuni generale privind fapta penală şi participanţii la săvârşirea acesteia.
Cercetarea la faţa locului oferă posibilitatea să se răspundă în primul rând la întrebările ce caracterizează obiectul infracţiunii (care este obiectul infracţiunii, care este obiectul prejudiciat) şi latura obiectivă a acesteia (unde s-a săvârşit infracţiunea când în ce împrejurări, cu ce unealtă şi prin ce procedee care sunt consecinţele), să se răspundă la întrebări privitoare la subiectul infracţiunii (bărbat sau femeie, persoană majoră sa minoră, înălţime, forţă fizică, profesia) şi la latura subiectivă a infracţiunii (cine a săvârşit infracţiunea dacă a săvârşit-o din culpă sau cu intenţie, care sunt motivele şi scopul urmărit prin săvârşirea informaţii).
De asemenea, prin cercetarea locului faptei se poate răspunde la întrebări referitoare la diferitele amănunte ale faptei, deosebit de importante pentru descoperirea infracţiunii. Astfel cercetarea locului faptei poate avea ca urmare descoperirea urmelor care indică drumul parcurs de infractor către şi de la locul faptei cât timp au stat aceştia la locul săvârşirii infracţiunii (după resturile alimentare şi ţigări), succesiunea infracţiunilor săvârşite de infractori, poziţia infractorului şi a victimei unul faţă de altul în momentul agresiunii.
Datele obţinute cu ocazia cercetării la faţa locului trebuie privite critic şi în colaborare cu alte probe ce se vor administra în cauză.
