În funcţie de cantitatea administrată ele pot acţiona în mod diferit, iar în raport cu efectele produse, doza poate fi:
a.) doză terapeutică – cantitatea de medicamente care determină apariţia efectului terapeutic dorit
b.) doză maximă – cantitatea maximă de medicament care poate fi administrată fără a provoca efecte nocive
c.) doză toxică – cantitatea de medicamente care determină efecte toxice
d.) doza letală – cantitatea de medicamente care produce moarte persoanei respective
Medicamentele sunt prescrise de medic, iar persoanele care le administrează trebuie să cunosc următoarele reguli generale:
a.) este necesar să se verifice etichetele de pe medicamente înaintea administrării lor, inclusiv termenul de expirare
b.) să se cunoască aspectul exterior al medicamentului pentru identificarea acestuia
c.) să se cunoască modul în care se administrează, doza cât şi orarul pentru a asigura o eficienţă maximă
d.) să se cunoască reacţiile imediate sau îndepărtate care pot apărea
e.) să se cunoască incompatibilităţile care pot exista între ele
f.) să se cunoască modul de păstrare al medicamentelor în scopul menţinerii calităţii acestora.
În conformitate cu prescripţiile medicului, medicamentele se pot administra pe cale bucală ( orală), respiratorie, rectală, prin aplicaţii locale sau pe cale parenterală (prin injecţii) .
Prin cale parenterală se înţelege administrarea medicamentelor pe altă cale decât tubul digestiv. În mod curent se înţelege introducerea în organism a medicamentelor aflate în stare lichidă, cu ajutorul unor ace care traversează ţesuturile, deci prin injecţii. Dintre avantajele utilizării acestei căi cităm:
– absorbţia uşoară, cea ce determină o instalare rapidă a efectului
– ocolirea tubului digestiv în cazul medicamentelor sensibile la acţiunea sucurilor digestive
– introducerea medicamentelor în organismul bolnavului inconştient
Felul injecţiilor poate să fie intradermică, subcutanată, intramusculară, aspiraţii venoase.
Injecţia intradermică se face cu scop explorator, anestezic, curativ. Regiunea faţă interioară a antebraţului, iar la nevoie oricare altă regiune.
Injecţia subcutanată se face în scop curativ. Regiunea se poate efectua în orice regiune unde nu trec în straturile superficiale trunchiuri mari vasculare şi nervoase, regiuni infectate sau supuse la presiuni de îmbrăcăminte.
Injecţia intramusculară se efectuează în scop curativ. Regiunea pătratul supero –extern a fesei, deasupra liniei orizontale ce trece prin axtremitatea superioară a şanţului interfesiar faţă antero- externă a braţului şi a coapsei.
Injecţia intravenoasă se efectuează în scop explorator sau curativ şi oferă o instalare rapidă a efectului dorit, administrarea în totalitate a dozei prescrise. Regiunea se poate efectua în toate venele superficiale utilizându-se mai ales cele de la nivelul plicii cotului.
Ne vom ori asupra următoarelor medicamente:
I ANALEPTICE
Stimulante psihomotororii
Grupa de substanţe excitante ale sistemului nervos central care provoacă stimularea de tip coordonat a funcţiilor psihice şi motorii ale scoarţei cerebrale. Principalele stimulante psihomotorii sunt cofeina şi o serie de substanţe de sinteză, având drept prim rezultat amfetamina.
Cofeina este un alcaloid derivat de xantină, conţinut în boabe de cafea, frunze de ceai, boabe de cacao.
Acţiuni farmacologice:
– stimulează scoarţa cerebrală
– stimulează slab centrii respiratori
– stimulează miocardul
– produce vasodilataţie periferică directă
– creşte moderat diureza
– măreşte secreţia gastrică
– creşte metabolismul bazal
Acţiunea biochimică care ar sta la baza efectelor cofeinei constă în creşterea cantităţii de adenilat ciclic, cu favorizarea consecutivă a mecanismelor de fosforilare, respectiv a proceselor energetice.
Efecte nedorite şi toxice:
– toxicitatea cofeinei este mică
– efectele nedorite în utilizarea terapeutică sunt legate de acţiunea excitantă centrală şi constau din nervozitate, tremurături, insomnii, palpitaţii
II. HIPNOTICE (SOMNIFERE)
Grupă de substanţe deprimante centrale care favorizează apariţia somnului, îl adâncesc sau îi prelungesc durata. Doze mici au acţiune sedativă.
Fenobarbitalul
Acţiune farmacologice:
– provoacă sedare
– favorizează apariţia somnului
– antagonizează convulsiile electrice
– potenţează acţiunea analgezică
– are acţiune slab antispastică
– are acţiune inducătoare asupra enzimelor microzomiale hepatice
Toxicitate şi efecte nedorite:
– dozele toxice provoacă stare comatoasă
– tratamentul prelungit cu doze mari poate fi cauză de intoxicaţie cronică
– efectele secundare nedorite sunt somnolenţă la trezire, diminuare a unor performanţe
– administrarea prelungită poate dezvolta toleranţă
III. ANALGEZICE, ANTIPIRETICE ŞI ANTIINFLAMATORII
Au acţiune antiinflamatorie care contribuie la analgezie şi este, probabil responsabilă de efectele antireumatice. Acţiunea antiinflamatorie se datorează probabil interferării biochimice şi farmacodinamice a unor mediatori chimici ai procesului inflamator. Analgezia este mai puţin intensă şi se manifestă mai ales în durerile somatice de natură inflamatorie. Nu au acţiune euforizantă şi nu prezintă pericol de dependenţă.
Salicilatul de sodiu
Acţiuni farmacologice:
– are acţiune analgezică şi antipiretică
– proprietăţi antiinflamatorii
– este un antireumatic activ
– dozele mari cresc eliminarea urinară de acid uric
– are acţiuni metabolice multiple
Efecte nedorite:
– greaţă
– vomă
– diaree
– senzaţie de „cap plin”
– ţuţuiuri în urechi
– administrarea prelungită este uneori cauzată de intoxicaţie cronică
Aspirina
Acţiuni farmacologice:
– are acţiune antiinflamatoare
– antireomatică
Fenomene nedorite:
– iritaţii gastrice
– leziuni hemoragice ale mucoasei gastrointestinale
– asociat cu alte medicamente poate provoca crize
Pe lângă efectele benefice pe care le au medicamentele, ele au şi anumite efecte secundare care depind în mod direct de organism şi modul de administrare al lor.
