Insulina rămâne în continuare unul dintre mijloacele cele mai bune de echilibrare a metabolismului intermediar perturbat în diabetul zaharat, la peste 30-40% din totalitatea bolnavilor. În ultimul timp concluziile, atât ale pacienţilor, cât şi ale cercetătorilor sunt unanime în recunoaşterea că un bolnav cu diabet zaharat corect echilibrat cu insulină, sau când este cazul, numai cu un regim alimentar, este un om care poate duce o viaţă similară cu a celui care nu are diabet zaharat, ajungând la o medie de viaţă similară şi fără complicaţii degenerative.
Particularităţi fizico-chimice
Este un hormon cu structură polipeptidică, cu greutate moleculară cca. 34000. Este secretată de celulele bdin insulele lui Largenhans pancreatice şi stocată în granulele celulare. Degranularea apare după corticostinozi, gluconi, hormon samatotrop, sulfaniluree.
Structura chimică este definită după specia animală, dar activitatea biologică este independentă de specie. Monomerul insulinei bovine are greutatea moleculară de cca. 5700 şi este format din două catene polipeptidice legate prin două punţi disulfidice. A fost obţinută şi pe cale sintetică (1963) din 51 de aminoacizi, operaţia necesitând 200 de etape, cu un randament 5×10-5.
Există două tipuri principale de preparate insulinice, hiposolubile şi suspensii apoase.
Preparatele hidrosolubile conţin insulină amorfă sau cristalizată, în soluţie apoasă, la pH intens acid (2,5 – 3,5).
Suspensiile apoase conţin derivaţi greu solubili de insulină, la pH apropiat de neutru (7,1 – 7,5). Ele sunt preparate dépôt sau retard. Conţin fie complexe insulină-proteine (globin-zinc-insulină, izofan-zinc-insulină, protamin-zinc-insulină), fie complexe zinc-insulină:
a) cu insulina amorfă = insulină semilentă;
b) cu insulina cristalizată = insulina ultralentă;
c) cele două forme în proporţie de 30% + 70% = insulina (lentă).
Particularităţi farmacocinetice. Insulina normală, à jeun = 5-25 microunităţi/ml (SI = 5-25 miliunităţi/l). Este inactivată în tubul digestiv, după administrare orală. Preparatele retard injectabile eliberează lent hormonul.
Insulina injectată trece repede în ţesuturi unde este captată şi inactivată de insulinază. Jumătate din insulina excretată în vena pancreatică este degradată în timpul unei singure treceri prin ficat. Insulina circulantă este metabolizată cu rata de 2%/minut. T½ = 0,6 ore; 1-2 ore forma cristalizată, inj. s.c. Se excretă renal în cantităţi mici.
Particularităţi farmacodinamice. Insulina influenţează intens metabolismul glucidic. Este activă numai ca moleculă întreagă. Acţionează direct la nivel celular, inclusiv pe ţesuturi izolate.
Creşte utilizarea glucozei. Favorizează transferul glucozei prin membrana celulară, permiţând creşterea utilizării ei tisulare, infuenţează indirect acţiunea hexokinazei, contracarând efectul inhibitor ar corticosteroizilor asupra enzimei. Intervine în fosforilarea oxidativă, favorizând formarea compuşilor macroergici. Scade ritmul eliberării glucozei din ficat.
În lipsa insulinei se produce hiperglicemie cu suita de fenomene datorate acesteia, glicozurie, poliurie, polidipsie, excreţie crescută de electroliţi.
Efectul hipoglicemiant al insulinei este potanţat de resertină, b-adrenalitice, ganglioplegice.
Neutralizarea glucozei ca sursă de energie, în lipsa insulinei, este compensată prin mobilizarea şi oxidarea lipidelor, cu apariţia de corpi cetonici. Insuficienta secreţie de insulină duce la gluconeogeneză din proteine, care sunt consumate în exces, apărând creşterea azotului urinar. Toate aceste tulburări sunt înlăturate prin administrarea insulinei care determină diminuarea hiperglicemiei, dispariţia glicozuriei şi a corpilor cetonici din urină.
Perioada de latenţă şi durata acţiunii hipoglicemiante sunt diferite la preparatele de insulină folosite în terapeutică.
Particularităţi farmacotoxicologice. Supradozarea insulinei produce hipoglicemie cu simptome: vegetative (consecinţe ale eliberării reflexe, compensatorii, de catecolamine, transpiraţie, tahicardie, hipertensiune, paloare); psihice (anxietate, iritabilitate, confuzie); digestive (foame, greaţă, creşterea contracţiilor de foame); nervoase (ameţeli, paralizii trecătoare, tremurături, convulsii).
La o glicemie sub 40 mg/100 ml, fonomenele sunt foarte intense, impozibilitate de orientare, delir, convulsii. În lipsa tratamentului se produce coma şi moartea.
Unele preparate de insulină, insuficient purificate şi cele cu globină sau protamină pot aduce fenomene alergice, cu manifestări locale (eritem, edeme, dureri) sau generale (urticarie etc.). La locul injecţiilor subcutanate insulina poate produce lipodistrofii, cu fenomene hiper sau hipotrofice, care se evită prin schimbarea locului de injecţie în fiecare zi.
Alteori apar fenomene iritative (hiperemie, vezicule), întreţinute adesea de prezenţa alcoolului în seringă.
La unii bolnavi (uneori până la 95%) trataţi cu insulină clasică, mai ales bovină, apare insulino-rezistenţa, în primele 12 săptămâni, manifestată prin diminuarea sau dispariţia efectului specific hormonal, ca urmare a apariţiei de anticorpi antiinsulinici, care inactivează substanţa exogenă. Insulina de porc are capacitate mai redusă inductoare a sintezei de imunoglobuline, decât cea bovină.
Insulina bine purificată (MC – monocomponentă sau RI – rate immunogenum) nu este imunogenă. Uneori, mai ales la începutul administrării insulinei, pot apărea edeme şi tulburări de refracţie, care dispar în timp. Regresiunea acestor efecte adverse poate fi grăbită prin dietă hiposodată şi diuretice.
Farmacoterapie
În diabetul zaharat insulina reprezintă medicaţia de substituţie, fiind de neînlocuit în diabetul juvenil şi la adulţi, în formele severe. De asemenea, în diabetul insulino-dependent (cca. 20% din diabetici), în diabetul cetozic. Se foloseşte temporar la diabetici cu neuropatie şi cei cu retinopatie evolutivă.
Farmacoepidemiologie
Contraindicaţii. Insuficienţa hipofizei anterioare şi corticosuprarenalelor. Miocardită.
Precauţii. Angor pectoris. Hipopotasemie. Hiper aciditate gastrică. Preparatele retard nu se vor folosi în cazurile care necesită un control atent al dozei de insulină administrată (în diabetul cu complicaţii cetoacidozice, cu infecţii, în intervenţii chirurgicale etc.).
Tratamentul hipoglicemiei insulinice. Injectarea intravenoasă de glucoză (soluţie 20-30%) sau de glucagon, în cazurile cu manifestări intense. În situaţiile mai uşoare se administrează oral glucoză sau zahăr (ultimul cu latenţă mai lungă). Se va avea în vedere că diabeticii cu complicaţii (scleroză renală, retinopatie) au tendinţă mai mare la hipoglicemie.
Farmacografie
1. Preparate hidrosolubile. Insulină, flacon injectabil de 5 ml, cu soluţie de insulină bovină, 40 u.i. pe ml. InsulinaT P, flacon de 5 ml cu soluţie de insulină de porc, 40 u.i. pe ml.
2. Preparate retard (suspensii apoase). Izofan-zinc-insulinăTflacon injectabil de 5 ml cu 40 u.i. pe ml. Insulină lentăN (Novo, Danemarca, sinonime: Insulini cum suspensio composita – D.C.I., Long – InsulinR), flacon de 10 ml cu 40 u.i. pe ml, conţinând amestec steril tamponat de suspensie de zinc-insulină amorfă (30%) şi suspensie de zinc-insulină cristalizată (70%).
Modul de administrare. În principiu doza de insulină este dependentă de mai mulţi factori: gradul de hipergligemie şi glicozurie, dietă, efort fizic (diminuă nevoia de insulină), condiţii de solicitare a diferitelor funcţii fiziologice ale organismului (care cresc nevoia de insulină, de exemplu: febra, boli infecţioase, operaţii chirurgicale, traumatisme, stress, sarcina, hipertiroidie, acidoza, etc.).
1. Preparatele hidrosolubile. Se administrează curent subcutanat. În urgenţe (ex. coma diabetică) se injectează intravenos. În tratamentul curent se administrează o unitate de insulină pentru 2 g glucoză în urină. Se injectează la 6-8-12 ore, cu o jumătate de oră înainte de masă (dimineaţa şi seara, sau dimineaţa, la prânz şi seara). În coma diabetică se folosesc doze mari, 25-100% u.i., i.v. şi 50-200 u.i. insulină i.m.
Incompatibilităţi în soluţie. Aminofilina, amitalsodic, bicarbonat de sodiu, fenitoina, fenobarbital, nitrofurantoina, novobiocina, pentobarbital, soluţii alcaline (pH peste 7,5), sulfadiazina, sulfisoxazol, tiopental, tetraciclina.
2. Preparatele retard. Flaconul se agită înainte de întrebuinţare, pentru omogenizare. Injecţia se face imediat, pentru a nu se depune suspensia în seringă, Se administrează exclusiv subcutanat, de cele mai multe ori într-o singură injecţie pe zi, dimineaţa, cu 30-90 de minute înainte de micul dejun. Pentru preparatele care acţionează 12-18 ore, se poate administra 66% din doza zilnică dimineaţa şi 33% seara. Long-InsulinR se administrează până la 80 u.i. pe zi, într-o singură injecţie s.c. zilnică, cu 45-60 minute înainte de micul dejun.
Exemple de insuline
Insulatard HM
insuline
Producător: Novo Nordisk
Insulina biosintetică umană este fabricată prin tehnologie ADN recombinat folosind  ca organism de producere celulele de drojdie. Această insulină este identică cu insulina umană şi este de puritate monocomponent. Cartuşele Penfill cu suspensie de insulină sunt prevăzute cu o bilă de sticlă care uşurează omogenizarea particulelor albe de insulină. După agitare, aspectul lichidului este de un alb-lăptos omogen. Novo Nordisk nu este răspunzător pentru proasta funcţionare apărută ca o consecinţă a folosirii cartuşelor Penfill în combinaţie cu produse care nu corespund specificaţiilor sau standardelor de calitate ale NovoPen,     NovoPen II, NovoPen 1,5, NovoPen 3 şi ale acelor NovoFine. NovoLet este o seringă de unică folosinţă încărcată cu insulină ce permite administrarea de 2-78 de unităţi cu un increment de două unităti. Seringile cu insulină de tip NovoLet sunt special proiectate pentru utilizarea împreună cu acele NovoFine.
Prezentare farmaceutică: Flacoanele de 10 ml, de 40 şi respectiv 100 u.i./ml, PenFill-uri de 1,5 şi 3 ml de 100 u.i./ml. Insulatard este o suspensie neutră de insulină biosintetică umană, şi anume insulină isophane. Cartuşele de insulină HM PenFill 1,5 şi respectiv 3 ml sunt fabricate special pentru a fi utilizate cu sistemele de injectare NovoPen,     NovoPen II, NovoPen 1,5, NovoPen 3 împreună acele NovoFine.
Profil de acţiune. După injectarea subcutanată (valori aproximative): debut la o oră, efect maxim: între 4-12 ore, durata acţiunii 24 de ore.
Indicaţii. Diabet Zaharat.
Dozaj şi administrare. Urmaţi instrucţiunile medicului privind tipul de insulină, doza şi momentul injectării şi asiguraţi-vă ca aveţi tipul şi concentraţia de insulină prescrisă. Nu schimbaţi doza sau preparatul de insulină decât la indicaţia medicului. Pentru a evita transmiterea unor boli, cartuşele PenFill şi NovoLet-urile se utilizează individual. Uramţi cu atenţie instrucţiunile de folosire ale dispozitivelor de injectare de tip NovoPen şi instrucţiunile de utilizare ale NovoLet-ului.
Pompele de insulină. Datorită riscului precipitării în unele catetere de pompă şi suspensiile de insulină, nu se recomandă a se folosi în pompele de insulină.
Precauţii. Dacă se ia prea multă insulină, se pierde o masă sau se face effort fizic mai mult decât de obicei, poate apărea o reacţie la insulină (hipoglicemie). Primele simptome al eunei reacţii la insulină pot apărea brusc şi includ: transpiraţie rece, bătăi rapide ale inimii, nervozitate sau tremurături. Aceste simptome pot fi înlăturate dacă se ia imediat sahăr sau un produs îndulcit cu zahăr. Deci, purtaţi întotdeauna la dumneavoastră câteva bucăţele de zahăr sau dulciuri. Rudele şi colegii trebuie să ştie că sunteţi diabetic şi cum vă pot ajuta dacă aveţi o reacţie severă la insulină. Ei trebuie să ştie că unei persoane inconştiente nu trebuie să i se dea nimic de mâncat sau de băut (deoarece este posibilă înnecarea), ci trebuie întoarsă pe o parte şi solicitat imediat ajutor medical. Revenirea din starea de inconştienţă poate fi grăbită prin injectarea de glucagon care poate fi administrat de către o rudă sau un prieten care a fost instruit să-l folosească. Dacă vi se injectează glucagon, trebuie de asemenea să vi se dea zahăr sau glucoză pe gură imediat ce v-aţi recăpătat conştiinţa. În cazul unei supradoze de insulină, pe lângă glucagon vi se poate administra glucoză intravenos de către medicul dumneavoastră. Consultaţi-vă medicul dacă aţi avut reacţii repetate la insulină, sau o reacţie care a dus la inconştienţă, deoarece poate fi necesară o modificare a dozei de insulină. Dacă hipoglicemia severă nu este tratată, poate cauza afecţiune cerebrală temporară sau permanentă şi moartea. Cetoacidoza diabetică este o stare în care zahărul din sânge este de obicei foarte crescut. Aceasta este o afecţiune foarte serioasă care poate apărea dacă luaţi mai puţină insulină decât aveţi nevoie. Aceasta se poate întâmpla datorită unui necesar de insulină crescut în timpul unei boli sau infecţii, neglijării dietei, omiterii dozelor de insulină sau injectării unei doze mai mici de insulină decât cea prescrisă de medicul dumneavoastră. O cetoacitoză în curs de desvoltare va fi evidenţiată de testele de urină care arată mari cantităţi de zahăr şi cetone. Simptome ca sete, cantităţi mari de urină, pierdera apetitului, oboseală, piele uscată şi respiraţie adâncă şi rapidă apar în mod gradat, de obicei de-a lungul unei perioade de câteva ore sau zile. Dacă recunoaşteţi aceste simptome, consultaţi-vă imediat medicul Dacă aceste simptome nu sunt tratate, ele pot duce la comă diabetică şi moarte.
Interacţiuni. Unele medicamente influenţează necesarul de insulină. De aceea, dacă luaţi orice altă medicaţie, vă rugăm să vă consultaţi medicul.
Condiţii de păstrare. Flacoanele de insulină, cartuşele Penfill şi NovoLet-urile trebuie depozitate în ambalajul lor de carton la o temperatură între 2-8°C, de preferat în frigider (nu lângă compartimentul de congelare). Nu trebuie expuse la lumina soarelui sau la temperaturi extreme. Flaconul în curs de folosire poate fi ţinut la temperatura camerei timp de şase săptămâni. Cartuşele Penfill pot fi ţinute în NovoPen-uri sau pot fi purtate ca rezervă, maxim o lună, iar NovoLet-urile pot fi transportate sau folosite după deschidere timp de o lună, Cartuşele Penfill şi NovoLet-urile în uz nu se păstrează în frigider.
Notă. Suspensiile de insulină trebuiesc omogenizate înainte de utilizare.
Nu se foloseşte niciodată insulina după data expirării.
Insulină biosintetică umană Lilly
insuline
Producător: Eli Lilly and Company
Humulin Regular, Insulină umană (origine ADN recombinat)
Humulin NPF, Insulină umană suspensie de isophan (origine ADN recombinat)
Humulin 10/90 insulină umană regular (origine ADN recombinat) şi 90% insulină umană NPH suspensie de isophan (origine ADN recombinat) 
Humulin 20/80, 20% insulină umană regular (origine ADN recombinat) şi 80% insulină umană NPH suspensie de isophan (origine ADN recombinat)
Humulin 30/70 30% insulină umană regular (origine ADN recombinat) şi 70% nsulină umană NPH suspensie de isophan (origine ADN recombinat)
Humulin 40/60 40% insulină umană regular (origine ADN recombinat) şi 60% insulină umană NPH suspensie de isophan (origine ADN recombinat)
Humulin 50/50 50% insulină umană regular (origine ADN recombinat) şi 50% insulină umană NPH suspensie de isophan (origine ADN recombinat)
Humulin L, Insulină umană (origine ADN recombinat) suspensie zinc.
Descrierea produsului. Humulin este sintetizat de către o tulpină nepatogenă de Escherichia coli obţinută în laborator şi modificată genetic prin adăugarea genelor umane responsabile de producerea insulinei. Profilul de acţiune al oricărui tip de insulină poate varia semnificativ, în diferite momente, la acelaşi individ. Durata de acţiune a Humulinului, la fel ca a celorlalte preparate de insulină, depinde de: doza, locul injecţiei, fluxul sanguin, temperatura şi activitatea fizică.
Insulină umană regular. Humulin Regular conţine cristale de zinc-insulină dizolvate într-un lichid clar. Humulin Regular nu conţine aditivi care să-i modifice viteza şi durata de acţiune. Efectul se instalează rapid, iar durata de acţiune este scurtă (4-12 ore), în comparaţie cu alte tipuri de insulină. Humulin Regular este o soluţie sterilă destinată injectării subcutanate.
Insulina umană NPH. Humulin NPH este o suspensie cristalină cu protamină şi zinc, cu durata de acţiune intermediară, ceea ce înseamnă că efectul se instalează mai lent, iar durata de acţiune este ami mare decât a insulinei regular (până la 24 ore). Humulin NPH este o suspensie sterilă destinată exclusiv utilizării subcutanate. Nu se utilizează pentru injecţii intravenoase sau intramusculare.
Insulina umană 10/90. Humulin 10/90 este un amestec de 10% insulină umană regular şi 90 % insulină umană NPH suspensie de isophan. Este o insulină cu acţiune intermediară combinată cu efectul rapid al insulinei regular. Durata de acţiune poate merge până la 24 de ore, din momentul injecţiei. Humulin 10/90 este o suspensie sterilă destinată exclusiv injecţiilor subcutanate. Nu se utilizează pentru injecţii intravenoase sau intramusculare.
Insulina umană 20/80. Humulin 20/80 este un amestec de 20% insulină umană regular şi 80% insulină umană NPH suspensie de isophan. Este o insulină cu acţiune intermediară combinată cu efectul rapid al insulinei regular. Durata de acţiune poate merge până la 24 de ore, din momentul injecţiei. Humulin 20/80 este o suspensie sterilă destinată exclusiv injecţiilor subcutanate. Nu se utilizează pentru injecţii intravenoase sau intramusculare.
Insulina umană 30/70. Humulin 30/70 este un amestec de 30% insulină umană regular şi 70 % insulină umană NPH suspensie de isophan. Este o insulină cu acţiune intermediară combinată cu efectul rapid al insulinei regular. Durata de acţiune poate merge până la 24 de ore, din momentul injecţiei. Humulin 30/70 este o suspensie sterilă destinată exclusiv injecţiilor subcutanate. Nu se utilizează pentru injecţii intravenoase sau intramusculare.
Insulina umană 40/60. Humulin 40/60 este un amestec de 40% insulină umană regular şi 60 % insulină umană NPH suspensie de isophan. Este o insulină cu acţiune intermediară combinată cu efectul rapid al insulinei regular. Durata de acţiune poate merge până la 24 de ore, din momentul injecţiei. Humulin 40/60 este o suspensie sterilă destinată exclusiv injecţiilor subcutanate. Nu se utilizează pentru injecţii intravenoase sau intramusculare.
Insulina umană 50/50. Humulin 50/50 este un amestec de 50% insulină umană regular şi 50% insulină umană NPH suspensie de isophan. Este o insulină cu acţiune intermediară combinată cu efectul rapid al insulinei regular. Durata de acţiune poate merge până la 24 de ore, din momentul injecţiei. Humulin 50/50 este o suspensie sterilă destinată exclusiv injecţiilor subcutanate. Nu se utilizează pentru injecţii intravenoase sau intramusculare.
Insulina umană Lente. Humulin L este o suspensie amorfă şi cristalină de insulină umană cu zinc. Este o insulină cu acţiune intermediară de acţiune cu o perioadă de latenţă mai mare şi durată mai lungă decât insulina umană regular. Durata de acţiune poate merge până la 24 de ore, din momentul injecţiei. Durata de acţiune a insulinei Humulin L ca şi a celorlalte preparate de insulină, depinde de doza, locul de injectare, irigaţia sanguină, temperatura şi activitatea fizică. Humulin L este o suspensie sterilă destinată exclusiv injecţiilor subcutanate. Nu se utilizează pentru injecţii intravenoase sau intramusculare.
Identificare. Flacoanele de Humulin se prezintă sub 8 forme: Regular, NPH, 10/90, 20/80, 30/70, 40/60, 50/50 şi Humulin L. Flacoanele de Humulin conţin 10 ml, 40 u.i./ml. Cartuşele de Humulin se prezintă sub 7 forme: Regular, NPH, 10/90, 20/80, 30/70, 40/60, 50/50. Castuşele de Humulin 1,5 ml şi 3 ml pot fi utilizate numai cu pen-urile compatibile B-D Pen + (B-D Pen Ultra). Cartuşele de Humulin sunt astfel prevăzute încât nu permit amestecul cu alte insuline în cartuş. Humulin R este un lichid clar, incolor, având aspectul şi consistenţa apei. Nu îl utilizaţi dacă apare tulbure, vâscos, colorat sau cu particule solide vizibile. Cartuşele de Humulin N, 10/90, 20/80, 30/70, 40/60, 50/50 conţin o mică bilă de sticlă utilă în procesul de resuspendare a insulinei. Pentru a realiza aceasta resuspendarea, înaintea fiecărei injecţii trebuie să rulaţi cartuşul în palme de zece ori şi apoi să-l rotiţi 180° tot de zece ori, astfel ca cele două componente insulinice să fie amestecate uniform. Humulin NPH, 10/90, 20/80, 30/70, 40/60, 50/50 după resuspendare trebuie să aibă un aspect tulbure uniform sau lătos. Nu utilizaţi flaconul dacă insulina (substanţa albă) rămâne vizibil separată de restul lichidului după agitare. Nu utilizaţi cartuşe de Humulin în care există particule albe, solide, aderente la pereţii cartuşului, care dau un aspect îngheţat.
Condiţii de păstrare. Flacoanele şi cartuşele de insulină trebuie păstrate în frigider, nu în congelator. Pen-ul şi cartuşul de insulină pe care îl utilizaţi în acest moment nu trebuie păstrate în frigider ci într-un loc cât mai răcoros, la întuneric, departe de sursa de căldură. Nu utilizaţi insulina dacă a fost congelată. Flacoanele şi cartuşele de Humulin îşi pierd valabilitatea după 28 de zile dacă nu sunt păstrate în frigider. Nu utilizaţi cartuşe de insulină după data expirării înscrisă pe etichetă.
Dozare. Deoarece fiecare diabetic are particularităţile sale, se realizează scheme terapeutice separate pentru fiecare caz în parte, Doza zilnică de insulină poate fi afectată de modificări ale alimentaţiei, activităţii fizice şi ale programului de lucru. Alte cauze care pot determina modificări ale dozei de insulină sunt bolile, în special cele însoţite de greţuri şi vărsături, care pot modifica necesarul de insulină. Diabeticul are nevoie de insulină chiar şi în lipsa aportului alimentar. Împreună cu medicul dumneavoastră va trebui să stabiliţi o achemă terapeutică pentru insulină la care să recurgeţi în caz de boală. Când sunteţi bolnav, repetaţi analizele de sânge şi urină cât mai des posibil şi informaţi medicul.
Un control adecvat al diabetului în timpul sarcinii este foarte important atât pentru dumneavoastră cât şi pentru copil. Sarcina poate pune probleme în ceea ce priveşte controlul diabetului. Dacă doriţi să aveţi un copil, sunteţi însărcinată sau alăptaţi, consultaţi-vă medicul.
Necesarul de insulină poate să scadă în prezenţa unor medicamente cu efect hipoglicemiant cum ar fi hipoglicemiantele orale, salicilaţii (aspirina), sulfamidele şi unele antidepresive.
Exerciţiile fizice pot duce la o scădere a necesarului de insulină în timpul desfăşurării activităţii şi o scurtă perioadă după încheierea ei. Exerciţiile fizice pot grăbi efectul dozei de insulină, mai ales dacă aceasta antrenează şi zona în care s-a efectuat injecţia (ex.: nu trebuie să se facă injecţii la nivelul coapsei înainte de alergare). Discutaţi cu medicul modul în care trebuie să adaptaţi dieta la exerciţiile fizice.
Persoanele care traversează mai mult de două zone cu diferenţe orare trebuie să-şi consulte medicul în privinţa ajustării orarului de tratament.
Problemele pe care le ridică diabetul. Hipoglicemia. Hipoglicemia (scăderea nivelului glucozei în sânge) reprezintă efectul advers cel mai frecvent întâlnit la cei care îşi administrează insulină. Hipoglicemia poate fi provocată de: supradozajul insulinei, creşterea intervalului dintre mese sau absenţa lor, efort fizic intens şi excese în activitatea fizică, infecţie sau boală (mai ale cazurile cu diaree şi vărsături, modificări ale necesarului de insulină al organismului, afecţiuni ale glandelor suprarenale, a glandei pituitare, a tiroidei, afecţiuni renale sau hepatice evolutive, interacţiunile cu alte medicamente care scad nivelul glicemiei, cum ar fi hipoglicemiantele orale, salicilaţii (aspirina) sulfamidele şi unele antidepresive, consumul de băuturi alcoolice.
Simptomele unei hipoglicemii uşoare sau moderate pot debuta brusc şi includ: transpiraţii, ameţeli, palpitaţii, tremurături, foame, agitaţie, furnicături la nivelul membrelor, buze sau limbă, delir, incapacitate de concentrare, cefalee, somnolenţă, tulburări de somn, anxietate, tulburări de vedere, tulburări de vorbire, stări depresive, comportament anormal, mişcări nesigure, tulburări de personalitate.
Simptomele unei hipoglicemii severe includ: incapacitatea de orientare în timp şi spaţiu, pierderea cunonştinţei, convulsii şi moarte. Ca urmare, bolnavii care prezintă astfel de simptome trebuie puşi imediat sub supraveghere medicală. Simptomele care anunţă apariţia unei hipoglicemii, pot fi diferite sau mai puţin accentuate în unele condiţii, cum se întâmplă în cazul unei boli diabetice de lungă durată, a neuropatiilor diabetice, în cazul medicaţiei cu b-blocante, a schimbărilor survenite în prepararea insulinei sau chiar în cazul unui control intensiv al diabetului.
La un număr redus de pacienţi s-a observat că după trecerea de la insulina animală la cea umană, simptomele premergătoare hipoglicemiei au fost estompate sau chiar diferite. Dacă simptomele premergătoare hipoglicemiei nu sunt recunoscute la timp, este posibil ca declanşarea unei hipoglicemii severe să nu poată fi evitată. Pacienţii a căror simptomatologie prodromală este neconcludentă, trebuie să-şi monitorizeze frecvent nivelul glicemic, mai ales înaintea unor activităţi cum ar fi conducerea autovehiculului. Dacă nivelul glucozei se află sub limita normală, va trebui să consumaţi alimente sau băuturi conţinând sahăr, pentru a vă controla hipoglicemia. Hipoglicemiile uşoare şi moderate pot fi depăşite prin consum de alimente cu un conţinut crescut de zahăr. Pacienţii trebuie să aibă mereu asupra lor o sursă de glucoză, cum ar fi bomboanele sau tabletele de glucoză. În cazul hipoglicemiilor severe, bolnavul are nevoie de asistenţă calificată. Tratamentul pacienţilor aflaţi în stare de inconştienţă se face prin administrare de glucoză sau glaucon intravenos, fabricate într-o unitate specializată. În cazul simptomatologiei irelevante, se impune monitorizarea permanentă a nivelului glucozei în sânge, pentru a putea corela simptomele cu starea de hipoglicemie; în cazul crizelor hipoglicemice frecvente medicul trebuie să stabilească posibilele modificări în tratament, dietă şi/sau programul de exerciţii fizice.
Hiperglicemia (nivelul crescut al glucozei în sânge) apare în cazul în care în organism există o cantitate insuficientă de insulină. Ea poate fi provocată de: administrarea unor doze de insulină mai mici decât cele prescrise sau omiterea lor, aport alimentar mai mare decât cel planificat în dietă, febra sau unele infecţii. Hiperglicemia prelungită la pacienţii cu diabet zaharat insulino-dependent poate duce la acidoză diabetică. Primele simptome ale acidozei diabetice apar treptat, într-o perioadă care poate varia de la câteva ore la câteva zile şi includ: ameţeli, facies congestionat, sete, inapetenţă şi o respiraţie cu miros de fructe. În cazul acidozei diabetice, testele urinare indică creşterea nivelului glucozei şi al corpilor cetonici. Simptomele care indică gravitatea acidozei sunt respiraţia dificilă şi pulsul accelerat. Fără măsuri adecvate, glicemia prelungită sau acidoza diabetică poate duce la: greţuri, vărsături, deshidratare, pierderea conştienţei sau moartei.
Foarte rar administrarea subcutanată a insulinei poate provoca lipoatrofie (atrofia ţesutului celular subcutanat), manifestată prin depresiuni la nivelul tegumentului sau lipohipertrofie manifestată prin pierderea elasticităţii şi îngroşarea ţesuturilor. O modificare a tehnicii de efectuare a injecţiei poate rezolva problema.
Alergia la insulină. Alergia locală. Uneori la nivelul zonei din jurul locului în care a fost efectuată injecţia pot să apară eritem, tumefacţie sau prurit. Aceasta este de fapt simptomatologia alergiei locale care dispare de obicei după câteva zile sau săptămâni. Ele pot apărea şi prin utilizarea unui agent dezinfectant iritant sau a unei tehnici incorecte de efectuare a injecţiei. Mai puţin întâlnită, dar mult mai gravă este alergia sistemică, ce poate cauza un eritem generalizat, diminuarea respiraţiei, slăbire, scăderea tensiunii arteriale, puls accelerat şi transpiraţie. Cazurile grave de alergie sistemică pot cauza moartea pacientului. Dacă bănuiţi o reacţie alergică sistemică la insulină contactaţi cât mai rapid un medic.
Insulinele cu acţiune lentă
Indiferent de tipul şi forma folosită, aceste insuline trebuie să prezinte următoarele proprietăţi:
– să aibă acţiune imediată, prelungită şi constantă;
– să se resoarbă constant, regulat;
– să nu necesite decât una maximum două injecţii pe zi, pentru echilibrarea diabetului;
– să aibă maximum de acţiune corespunzător cu maximum de resorbţie al glucidelor la mesele principale;
– să fie bine tolerate de organism.
Reacţii alergice
Alergia la insulină apare frecvent de la prima injecţie într-o proporţie care variază de la 10 la 20% iar după unii autori până la 55% din cazuri.
Din punct de vedere clinic se manifestă sub două forme:
– farfulă eritematoasă care apare la locul de injecţie al insulinei, variabilă ca întindere şi care poate dispărea după un timp variabil;
– nodul îndurat subcutanat, incolor, localizat la locul injecţiei şi care poate duce la lipodistrafii.
După un timp variabil, aceste manifestări pot dispărea.
Se descrie uneori, în proporţie care variază între 3 şi 8% o reacţie alergică generalizată manifestată prin: urticare pe faţă şi pe pleoape, eritem scarlatiform generalizat, atingerea mucoasei labiale sau linguale, dureri abdominale, tulburări respiratorii, tulburări cardiovasculare.
În aceste cazuri este indicată schimbarea insulinei.

By MYLIFE