- Tatăl recunoscut este orice tată biologic al unui copil născut din părinţi necăsătoriţi, dar a cărui paternitate a fost stabilită ori prin recunoaşterea tatălui, ori prin înţelegerea părinţilor. Un tată recunoscut trebuie să plătească sprijin material pentru copil.
- Un bărbat este presupus a fi tatăl unui copil, în cazul în care mama nu dovedeşte contrariul în tribunal, dacă oricare din următoarele ipoteze este adevărată:
- el a fost căsătorit cu mama în perioada când copilul a fost conceput sau născut, chiar dacă unele state nu consideră că un bărbat este presupus tatăl copilului în cazul în care cuplul s-a despărţit;
- el a încercat să se căsătorească cu mama ( chiar dacă mariajul nu a fost validat ) şi copilul a fost conceput sau născut în timpul “mariajului”;
- el s-a căsătorit cu mama după naşterea copilului şi a fost de acord ori să îşi pună numele pe certificatul de naştere, ori să sprijine material copilul;
- el a primit copilul în casa lui şi l-a întreţinut ca şi când ar fi fost al lui.
- Un bărbat necăsătorit, care lasă însărcinată o femeie, este denumit tată necăsătorit. Tatăl necăsătorit are puţine drepturi în ceea ce priveşte copilul. De exemplu, nu are dreptul să-i pretindă mamei să facă avort, iar dacă mama decide să pătreze copilul, el va trebui să plătească sprijin material copilului, dacă instanţa a decis acest lucru, sau dacă el recunoaşte că este tatăl copilului. Are drept de vizită şi poate solicita custodia.
- Un tată vitreg nu este obligat să întreţină copiii femeii cu care este căsătorit, cu excepţia cazului în care le adoptă legal copiii.
- Recunoaşterea mamei şi a tatălui, semnată în faţa notarului, prin care aceştia declară că al lor este copilul. Dacă mama este măritată cu un alt bărbat, care nu este tatăl copilului, recunoaşterea trebuie să fie semnată şi de soţ. De altfel, aceasta este singura metodă, sub legile statului Massachusetts prin care cel ce pretinde că este tatăl unui copil din căsătorie, poate să stabilească paternitatea acestuia.
- Stabilirea paternităţii pe cale judecătorească iniţiată:
- printr-o cerere introdusă de pretinsul tată, în care acesta susţine că este tatăl copilului, situaţie diferită de metoda de la punctul 1. De aceea, dacă un om pretinde că el este tatăl copilului, iar mama a fost măritată cu altcineva la data naşterii copilului, atunci acelui bărbat, în mod expres, îi este interzis dreptul de a depune cererea.
- printr-o cerere de chemare în judecată introdusă tot de pretinsul tată, chiar dacă mama copilului era măritată cu altcineva la data naşterii copilului. Pentru aceasta el va trebuie să treacă de o audiere preliminară.
- cerere de chemare în judecată, introdusă de copil sau de mamă, pentru stabilirea paternităţii, care se poate introduce şi în timp ce mama este încă însărcinată, dar, în privinţa căreia nu se poate lua nici o decizie cât timp copilul nu s-a născut. Dacă mama are nevoie de sprijin material în timpul sarcinii, ea poate depune o cerere pentru a-l obţine. Oricum, ea poate beneficia de acesta doar dacă tatăl poate să-l suporte, din punct de vedere financiar. În orice caz, mama sau copilul îl pot recupera retroactiv până la data naşterii copilului, chiar dacă părţile au aşteptat mai mulţi ani după naşterea copilului, înainte de a depune cererea de paternitate. În practică, se poate cita cazul Revenue vs. Roe din 1991, când sprijinul material retroactiv a fost decis pentru o perioadă de 10 ani, anterioară depunerii cererii.
Cu totul diferită este soluţia prevăzută în legile statului Wisconsin, de exemplu, unde în speţa Roberta Jo W. vs. Leroy W, s-a arătat instanţa poate crea retroactiv obligaţia de întreţinere, dar numai în condiţiile în care, fiind vorba de copilul major, acesta are mai puţin de 19 ani şi urmează să obţină o diplomă de absolvirea a liceului. În fapt, la 12 martie 1976, când Roberta Jo s-a născut, mama sa Jo Ann L. nu a desemnat un tată. Ulterior ea a numit trei posibili taţi, printre care şi pe pârât, Leroy W., dar nu a avut loc un proces în stabilirea paternităţii. La 12 martie 1994 R. J. a împlinit 18 ani, iar în mai 1994 a absolvit liceul. Pe 12 august 1994 ea a început procedura pentru a cere stabilirea paternităţii, solicitând să fie reprezentată în proces. În noiembrie 1994, ea a introdus o cerere, cerând instanţei să stabilească dacă unul dintre cei trei pârâţi este sau nu tatăl său, iar ulterior, acordarea obligaţiei de întreţinere, contribuţii la asigurările sociale şi cheltuieli medicale. Pentru a se determina paternitatea, instanţa a dispus efectuarea testelor medico-legale ale tuturor celor implicaţi ( mamă, copil, pârâţi ). În urma acestora s-a stabilit că este 99,79% probabilitatea statistică pentru ca Leroy să fie tatăl. Datorită acestui rezultat obţinut, el este prezumat ca fiind tată. Leroy a cerut instanţei să nu admită cererea privind acordarea obligaţiei de întreţinere retroactiv, iar instanţa a admis cererea pârâtului. În consecinţă Roberta Jo atacă hotărârea instanţei cu apel la Curtea Supremă de Justiţie din Wisconsin. Problema de drept pusă era aceea dacă Curtea de Apel, sau orice altă instanţă, poate sau nu să creeze retroactiv obligaţia de întreţinere pentru o persoană care este adult la momentul la care face o astfel de cerere. Răspunsul este nuanţat: da, dar numai dacă persoana are mai puţin de 19 ani şi urmează să obţină o diplomă de absolvire a liceului. Întrucât, în fapt, Roberta Jo a absolvit liceul în mai 1994 şi, ulterior, în august 1994 a început precedura prin care cerea stabilirea paternităţii şi acordarea obligaţiei de întreţinere retroactiv, pe 22 septembrie 1995 Curtea Supremă de Justiţie a decis că Roberta Jo nu este în drept să primească, pentru trecut, preze
