Teoria interdependenței a fost formulată de Robert Keohane şi Joseph. Această teorie nu este o abordare unitară, fiind mai degrabă o dezbatere între gânditori de poate nuanţele, de la liberali la marxişti, care încearcă să explice modul în care statele dezvoltate îşi exercită influenţa economică, politică şi culturală asupra celor mai puţin dezvoltate. Ea a pornit de la constatarea făcută de directorul Comisiei Economice al ONU în anii 50, conform căreia creşterea economică din ţările bogate nu antrenează decât probleme suplimentare pt statele sărace. Rolul acestor ţări în economia mondială este de a exporta materii prime ieftine şi de a importa produse finite scumpe. Ţările sărace sânt dependente, în politicile de dezvoltare, de atitudinea pe care statele bogate au faţă de ele, iar statele dezvoltate sânt dependente de resursele naturale deţinute de ţările sărace. Această interdependență mai este numită şi „blestemul resurselor”. Toreticienii marxişti, precum Andre Gonder Frank au subliniat interdependența dintre centru şi periferie. Sistemul capitalist a format şi întărit această interdependenţă economică.
