Întreaga lume ştie despre Jocurile Olimpice, însă nu sunt mulţi cei care îşi dau seama că statuia zeului în onoarea căruia se ţineau în vechime aceste jocuri, a fost şi ea una din Cele Şapte Minuni ale Lumii. Olimpia era un loc de cult. Templul şi altarul lui Zeus, regele zeilor, atrăgea pelerini din toate părţile lumii greceşti, iar celebrarea concursurilor atletice constituia un element important al ritualului desfăşurat aici. Partea de uscat din sudul Greciei este cunoscută sub numele de Peloponez. Un mic regat din vestul Peloponezului, numit Pisa, era condus, după cum se spune, de regeleOenemaus. Pe teritoriul regatului său se afla Olimpia, o zonă fertilă înclinată luii Zeus. Olimpia nu era un oraş, o comunitate urbană, ci un lăcaş de cult, în jurul căruia se îngrămădeau clădirile care îi adăposteau pe numeroşii pelerini care veneau să se închine şi pe sportivii care participau la jocuri. Ca în orice loc unde se desfăşoară o activitate umană continuă, clădiri din toate epocile, reflectând dezvoltarea sanctuarului, sunt răspândite peste tot. Cele mai vechi clădiri erau din lemn şi cărămizi din lut, însă, însă, pe măsură ces-a dezvoltat civilizaţia şi clădirile mai vechi sţau deteriorat, ele au fost înlocuite cu monumente din piatră de dimensiuni mai mari.
Cea mai măreaţă clădire dintre toate era templul dedicat lui Zeus însuşi. Timp de mulţi ani după construirea sa, noul templu trebuie să fi adăpostit un obiect de cult vechi şi respectat. O bucată de piatră sau de lemn monstruoasă la înfăţişare, luată dintrţun altar mai vechi şi mai mic. Gustul estetic din secolul al V-lea î.Hr. cerea o imagine mult mai impresionantă. Consiliul sanctuarului se pare că a căutat mult timp un sculptor care să poată crea o statuie de o măreţie suficientă pentru a întruchipa idealul de rege al zeilor. În cele din urmă, membrii consiliului au ales pentru această extraordinară sarcină pe Fidias, fiul lui Charmides, un cetăţean al Atenei.
La Atena, Fidias dezvoltase o tehnică ce permitea construirea unor statui din aur şi fildeş de dimensiuni enorme. Mai întâi se ridica un cadru din lemn în locul unde trebuia să stea statuia, potrivindu-se exact cu forma sculpturii finisate. Plăci subţiri de fildeş erau sculptate pentru a acoperi părţile vizibile ale trupului, iar plăci din metal preţios erau turnate pentru a reprezenta hainele şi alte detalii. Acestea erau apoi fixate pe o armătură, asigurând învelişul exterior al statuii. Fiecare piesă trebuia să fie îmbinată cu piesa învecinată cu multă grijă, îmbinările trebuind să fie atent camuflate, până când statuia finisată lua înfăţişarea unei figuri solide. Satiricul Lu Ian putea să se amuze în secolul al II-le d.Hr. , pe seama faptului că interiorul statuii lui Zeus din Olimpia era infestat de şoareci; totuşi, aceste staui din aur şi fildeş trebuie să fi creat un sentiment copleşitor de bogăţie şi puere, deci un astfel de mijloc era folosit pentru a transmite măreţia lui Zeus.
 Fidias nu ne-a lăsat scrieri privind felul cum a conceput această descurajatoare misiune. La Jocurile Olimpice din anul 97 d.Hr., oratorul Dion Chrisostomul a fost invitat să ţină o cuvântare la templul lui Zeus, el a prezentat, ca şi cum ar fi fost cuvintele lui Fidias însuşi, punctul său de vedere privind modul în care sculptorul a abordat subiectul. Se povesteşte că, atunci când a fost ântrebat de către ruda sa apropiată şi colaboratorul său Panaenus cum a conceput el figura lui Zeus, Fidias citase din poetul epic Homer un pasaj în care acesta vorbea de Zeus auster. Dion Chrisostomul explică în mod retoric calităţile pe care un asemenea pasaj le-ar putea evoca şi dă o listă a numelor sub care era cunoscut Zeus. Toate aceste aspecte ale lui Zeus, spunea el, aveau să se regăsească în imagine şi el sublinia în mod deosebit natura variată a zeului, pe care Fidias optase să o portretizeze aşa cum a făcut-o.
Cicero, faimosul orator roman din sec. I î.Hr., afirma că Fidias “ avea o viziune de frumuseţe în mintea sa atât de perfectă, încât, concentrându-se asupra ei, putea să-şi conducă mâna sa de artist pentru a obţine o asemănare reală cu zeul . Aici, zeul zeilor era întruchipat într-un mod ce transmite fiecare aspect al chipului său, chip ce producea veneraţir în inimile celor care credeau că se află în faţa lui Zeus însuşi. Cum a fost Fidias capabil să realizeze aşa ceva ?
Geograful Strabon scria în secolul I d.Hr. :  Statuia este făcută din fildeş şi are o asemenea dimensiune încât, deşi templul este foarte mare, sculptorul poate fi criticat pentru că nu a apreciat corect proporţiile. El l-a înfăţişat pe Zeus şezând, dar cu capul aproape atingând tavanul, astfel încât avem impresia că, dacă Zeus s-ar mişca pentru a se ridica, el ar smulge acoperişul templului ”.
Cunoaştem dimensiunile sale aproximative dintr-un poem scris de Callimachus (305-240 î.Hr. ), la aproape două sute de ani de la înălţarea statuii. Lungimea şi lăţimea la bază pot fi, de asemenea măsurate pe podeaua templului, scoasă la lumină în urma săpăturilor arheologice. Soclul era lung de 10m, lat de 6,65m şi înalt de peste 1m. Statuia însăşi avea 13m înălţime, cât o casă cu trei etaje, o figură gigantică ce umplea capătul vestic al templului şi îşi făcea simţită prezenţa în întregul sanctuar.
Pausanias descrie astfel statuia lui Zeus:  Pe capul său se află o coroană sculptată cu ramuri de măslin. În mâna stângă, zeul îşi ţine sceptrul încrustat cu diferite metale, iar pasărea din vârful sceptrului este un vultur. Sandalele zeului sunt făcute din aur, ca şi roba sa, iar veşmintele sunt ornamentate cu animale şi flori de crin sculptate. Tronul este decorat cu aur şi pietre preţioase, cu abanos şi fildeş .
Noi suntem într-adevăr fericiţi că putem, prin intermediul scrierilor unor autori cum ar fi Pausanias, să împărtăşim impresia produsă de statuie. Dacă statuia ar fi rămas la Olimpia, i s-ar fi luat poate ornamentele din metale preţioase şi din fildeş, dar este posibil ce unele fragmente să fi supravieţuit pentru a le putea admira şi astăzi.

By andrei