Pe de altã parte, ele se deosebesc datoritã:
– contextelor diferite în care se realizeazã;
– diversitãţii culturale a participanţilor la tranzacţii;
– ca urmare a concepţiilor şi practicilor manageriale diferite.
Tot mai multe firme participã la activitatea (viaţa) economicã internaţionalã. Aceasta presupune dezvoltarea dimensiunii internaţionale a managementului, a conceperii activitãţii şi strategiei firmei într-o opticã internaţionalã şi globalã.
Caracteristicile ce alcãtuiesc specificul managementului internaţional sunt:
A. Dezvoltarea managementului internaţional este o reflectare a procesului de internaţionalizare a vieţii economice ce a impus ca mediu de existenţã şi funcţionare a firmei piaţa mondialã (spaţiul economic global). Acest proces s-a realizat prin:
a) intensificarea internaţionalizãrii în plan regional (integrare economicã) sau mondial (creşterea comerţului internaţional, a investiţiilor strãine, dezvoltarea relaţiilor financiar-valutare);
b) lãrgirea relaţiilor economice şi creşterea interdependenţelor dintre fluxurile comerciale, financiar-valutare, de investiţii la scarã globalã (internaţionalã).
Internaţionalizarea şi mondializarea managementului presupun existenţa unei stãri de spirit globale, caracterizate prin:
abordarea deschisã – pornind de la acceptarea existenţei unei diversitãţi culturale, fãrã ca aceasta sã însemne cã unele culturi sunt mai bune decât altele. De aici rezultã importanţa unei informãri largi privind sistemele de valori, normele de comportament şi concepţiile despre realitatea diferitelor culturi;
valorificarea oportunitãţilor – pe baza recunoaşterii faptului cã diversitatea şi eterogenitatea sunt trãsãturi naturale esenţiale ale mediului global, ale stãrii de spirit globale. Ele reprezintã mai degrabã avantaje, decât pericole şi, de aici, apare importanţa valorificãrii mijloacelor comunicãrii în afaceri pentru a stabili legile şi a încheia tranzacţiile;
flexibilitatea în dublu sens:
– a capacitãţii de adaptare la specificul fiecãrui mediu de afaceri;
– deschiderea permanentã spre schimbare.
B. Diversitatea şi complexitatea spaţiului economic mondial ce prezintã strategii şi tactici de afaceri specifice, bazate pe o abordare interculturalã.
Managementul internaţional trebuie sã ia în considerare atât diferenţele de sistem economic şi structură socialã, cât şi pe cele de model cultural dintre partenerii angajaţi în tranzacţii.
Prin internaţionalizare o firmã nu-şi schimbã identitatea, ci îşi modificã diversitatea.
Managementul trebuie sã asigure gestionarea acestei structuri complexe şi, totodatã, şi integritatea firmei.
Reiese astfel cã, o problemã centralã a managementului internaţional devine aceea de a stãpâni diversitatea.
Conform unui studiu al unui specialist american, efectuat în ‘80, se aprecia cã “diversitatea culturalã poate duce la performanţe superioare dacã este bine stãpânitã.”
C. Eşecul în afaceri – Una din cauzele primare ale eşecului în afacerile internaţionale constã în informarea necorespunzãtoare privind mediul de afaceri.
A doua cauzã a eşecului în afacerile internaţionale este incapacitatea de înţelegere a culturilor strãine.
Concepţia şi practica managementului internaţional trebuie sã plece de la cunoaşterea şi punerea în valoare a diferitelor culturi în scopul optimizãrii şi creşterii eficienţei în afaceri.
În plus, e necesarã o mai bunã cunoaştere a relaţiei dintre management şi caracteristicile naţionale şi culturale, înţelegerea profundã a valorilor definitorii pentru o comunitate naţionalã.
D. Particularitãţile producerii şi transmiterii informaţiilor în mediul internaţional – Producerea şi transmiterea informaţiilor trebuie sã asigure, în primul rând, accesibilitatea acestora pentru partenerii de afaceri.
Acest caracter, privind particularitãţile producerii şi transmiterii informaţiei în mediul iniţial, se exprimã printr-un grad diferit de accesibilitate pentru diverşi parteneri de afaceri.
Acest grad diferit de accesibilitate se explicã prin distanţa geograficã dintre parteneri, distanţa culturalã, etc. Aceste distanţe implicã eforturi atât pentru obţinerea informaţiilor, cât şi pentru verificarea corectitudinii acestora, asigurarea compatibilitãţii lor, etc.
Ca atare, o componentã importantã a strategiei de management internaţional se referã la specificul comunicãrii în mediul mondial internaţional. Comunicarea în mediul mondial internaţional poate fi afectatã de unele bariere cum sunt:
– neînţelegerea limbii de comunicaţie;
– şocul cultural (incapacitatea de a înţelege sau de a accepta persoane cu valori, norme şi stiluri de viaţã diferite);
– etnocentrismul, adicã convigerea cã, cultura proprie este absolut superioarã;
– lipsa de deschidere, datã de adoptarea unei atitudini rigide şi formale ce afecteazã schimbul liber de opinii.
E. Natura specificã de tratare a riscului în afaceri – Riscul este determinat, în primul rând, de condiţiile ce influenţeazã relaţiile economice ale firmei, de instabilitatea pieţei (de mãrfuri, de capitaluri) şi de multitudinea factorilor extraeconomici cu impact asupra mediului internaţional de afaceri.
Riscul existã permanent într-un mediu de afaceri internaţionale caracterizat prin complexitate, diversitate şi variabilitate. Prevenirea lui se realizează prin asigurarea unui management competent, a unei integrãri a firmei în mediul internaţional schimbãtor. Pentru aceasta, conducerea firmei trebuie sã posede arta adaptãrii. Aceasta este necesară pentru cã orice firmã de afaceri ce pãtrunde pe piaţa mondialã intrã într-un mediu caracterizat de un dinamism ridicat, aflat în permanentã tranziţie datorită:
– ciclului de viaţã al produsului;
– poziţia pe piaţã se poate modifica rapid (datoritã concurenţei);
– rezultatele financiare sunt puternic influenţate de schimbãrile conjuncturale.
Ca urmare a acestor condiţii putem spune cã supravieţuirea şi dinamismul pot fi determinate de capacitatea de adaptare şi inovare. Astfel, firma trebuie sã-şi dezvolte capacitatea de reacţie (capacitatea reactivã) la fenomene noi, la procese noi şi sã conceapã modalitãţi de rãspuns la provocãrile mediului.
Gradul ridicat de incertitudine impune firmei de afaceri sã-şi defineascã o strategie de abordare a incertitudinii şi de gestionare a riscului.
O modalitate de reducere a incertitudinii şi de limitare a efectelor concurenţei deschise o reprezintã formarea de alianţe strategice bazate pe complementaritãţile şi valorificarea avantajelor comun
