În teoria macroeconomică mai rămâne discutabilă problema formării ofertei agregate. În condiţiile contemporane duc la diferenţierea situaţiilor ce nu sunt prevăzute de modelele iniţiale. Au loc şocurile care necesită intervenţia decidenţilor politici. Şocurile în cazul ofertei pot fi favorabile şi nefavorabile. Şocurile nefavorabile includ o creştere exogenă a factorilor de producţie sau dezastrele naturale (recolte slabe, cutremure). Ele mai caracterizează şi transformările ţărilor din Europa Centrală şi Est de la planificarea centralizată la economia de piaţă. Şocurile favorabile ale ofertei rezultă de exemplu din progresele tehnologiei sau din descoperirea de noi resurse naturale.
La interacţiunea şocurilor, curba ofertei agregate pe termen scurt se modifică. De exemplu la creşterea a preţurilor la materie primă mai rapid decât cele ale bunurilor, producătorii sunt confruntaţi cu costuri de producţie crescute. Atunci când aceştia transferă preţurile ridicate a bunurilor intermediare asupra propriilor preţuri, curba ofertei agregate se va deplasa în sus, ceea ce determină stagflaţie, o combinare de creştere reală aflată în declin şi de inflaţie aflată în creştere. Aceasta creează o dilemă pentru guvernanţi. O soluţie ar fi să se încerce atenuarea impactului asupra producţiei şi şomaj prin adoptarea unei politici expansioniste fiscale, creşterea cheltuielilor guvernamentale sau reducerea impozitelor şi taxelor. Dorind să revină la punctul iniţial ei grăbesc revenirea la tendinţa de creştere dar cu o rată mai radicală a inflaţiei, firmele nu vor modifica nivelul preţurilor, dorind să păstreze nivelul producţiei. Singurul efect a expansiunii fiscale este creşterea producţiei şi utilizarea mai completă a forţei de muncă.
În cazul expansiunii monetare (adică a creşterii cantităţii nominale de bani), în condiţiile curbei orizontale nu va influenţa preţurile dar va avea loc expansiunea producţiei.
Creşterea cheltuielilor guvernamentale, în condiţiile ofertei clasice, şi a creşterii preţurilor, va duce la creşterea ratei dobânzii şi ca efect la scăderea cheltuielilor în sectorul privat. În condiţiile excesului de cerere firmele vor dori să crească preţurile decât producţia.
În condiţiile politicii expansioniste monetare în cazul ofertei clasice va afecta nu producţia ci preţurile. Ar trebui să revină curba, dar angajaţii, urmează, pretind la majorări de salarii, ceea ce va cauza ne revenirea curbei la poziţia iniţială, deoarece includerea unor cheltuieli suplimentare generează creşterea ulterioară a preţurilor.
Firmele vor fi nevoite să liciteze salariile şi costurile, preţurile vor creşte în aceiaşi proporţie ca şi cantitatea nominală de bani., astfel se menţine nivelul ratei profiturilor.
Deci un management al şocurilor determină o alegere fie menţinerea inflaţiei fie micşorarea ofertei şi o creştere a şomajului
