Academicianul Mihai Drăgănescu apreciază că, “dacă ne gândim la om, pentru el, principalul mediu este societatea (mediul social), care cuprinde două mari componente:
1. mediul tehnologic şi
2. mediul interuman.
Pentru om, prin mediu înconjurător se înţelege şi societatea, în timp ce prin mediu înconjurător, pentru societate, se înţelege numai mediul natural, deoarece tehnologicul este social.”
Aurel Iancu apreciază că mediul ambiant trebuie definit prin multitudinea elementelor sale componente (factorii de mediu), după provenienţa şi rolul lor în viaţa economico-socială:
a. factorii de mediu natural (condiţiile de sol, subsol, climă, atmosferă, apă, păduri) ce constituie suportul natural al desfăşurării vieţii biologice;
b. factorii artificiali (condiţiile produse de om în scopul ameliorării condiţiilor sale de viaţă şi dezvoltării sale).
Constantin Pintilie consideră că piaţa internă şi piaţa externă, în cadul firmelor, îşi oferă reciproc produse, lucrări, informaţii, colaborează între ele şi, deseori, se confruntă, intrând în competiţie.
În funcţie de natura activităţii, piaţa poate fi:
• organizată şi planificată;
• liberă – concurenţială;
• mixtă.
Specialiştii francezi consideră că mediul ambiant reprezintă ansamblul organizaţiilor şi factorilor a căror existenţă este susceptibilă de a influenţa comportamentul şi activitatea firmei:
• mediul extern – indivizi şi instituţii ce pot influenţa firma şi activitaea sa;
• mediul intern – include comportamentul indivizilor care influenţează deciziile şi acţiunile celorlalţi membrii ai firmei. Unii specialişti identifică mediul intern cu: climatul organizaţional, moralul personalului, cultura, intensitatea conflictelor organiyatorice, gradul de satisfacere sau insatisfacere a angajaţilor, gradul de adeziune sau ataşament la obiectivele şi valorile firmei, etc.
