Pentru asigurarea echilibrului financiar al activităţii, întreprinderile trebuie să coreleze termenele de exigibilitate a datoriilor cu termenele la care îşi recuperează creanţele faţă de clienţi, precum şi în funcţie de alte elemente ca durata de amortizare a imobilizărilor (ne)corporale.
Sub influenţa progresului tehnic unele elemente de active fixe (utilajele) îşi pierd valoarea mai repede decât era prevăzut la momentul achiziţionării, trebuie să fie înlocuite pentru a nu prejudicia societatea în raporturile concurenţiale. În acest scop este necesar să se accelereze cadenţa amortizării cu acordul organelor fiscale.
Înlocuirea acestor elemente de activ necesită adesea contractarea de împrumuturi pe durate mai reduse decât cele pe termen lung.
Prin urmare creditul pe termen mediu are rolul de a acoperi nevoile financiare determinate de procurarea unor elemente de imobilizări, fiind acordate în principiu pe o durată de 5 ani şi cu excepţie până la 7 ani.
În acordarea creditelor pe termen lung şi mediu în economia de piaţă s-au impus anumite reguli financiare care au în vedere următoarele :
– fondurile împrumutate nu pot depăşi fondurile proprii
– durata minimă a împrumuturilor nu trebuie să fie mai mică decât durata de folosinţă a investiţiilor
– se impune şi precizarea că rambursarea acestor credite este garantată în special pe seama rentabilităţii viitoare a firmelor
Creditului pe termen mediu şi lung îi poate fi asimilat şi creditul prelungit pe termen scurt,acordat pe baze periodice precum şi creditele de leasing (credit de închiriere sau credit „bail”).
Creditul pe termen mediu propriu-zis se acordă de regulă de bănci sau instituţii financiare.Creditul pe termen scurt prelungit se acordă pentru diferite necesităţi de exploatare,respectiv vânzări la export,achiziţii de materii prime precum şi pentru finanţarea vânzărilor cu plata în rate.Dacă împrumuturile pe termen scurt au o durată de până la 1 an, împrumuturile prelungite pot fi acordate până la 2-3 ani. Aceste credite se datorează practic duratelor mai mari ale ciclurilor de fabricaţie şi de comercializare şi sunt destinate finanţării capitalurilor circulante.
Creditul sub forma leasingului este operaţia prin care o instituţie financiară specializată cumpără la cererea unei societăţi anumite bunuri care îi sunt acordate în folosinţă în schimbul plăţii unei chirii periodice (redevenţă). Astfel, societatea nu este proprietarul bunurilor şi nu le înregistrează în contabilitate decât la conturile din afara bilanţului. În contractul ce se încheie între instituţie şi societate se prevede adesea posibilitatea pentru societate de a cumpăra bunul la sfârşitul închirierii la un preţ avantajos care ţine seama de ratele plătite anterior.
Întreprinderile de dimensiuni reduse dar care au o activitate profitabilă nu pot recurge la modalităţi cum ar fi emisiunea de obligaţiuni sau împrumuturi bancare pe termen lung, astfel că găsesc în leasing un mijloc modern de finanţare şi dezvoltare, beneficiind şi de o durată avantajoasă de creditare. Acest tip de credit poate fi considerat şi ca un mijloc suplimentar de finanţare în vederea realizării programului de investiţii, în cazul în care toate mijloacele clasice de finanţare au fost epuizate.
Caracteristicile leasingului sunt :
– se încheie pe o perioadă determinată care corespunde perioadei de amortizare completă a bunului
– la expirarea contractului există posibilitatea înapoierii bunului către proprietar sau cumpărarea acestuia la o valoare reziduală stabilită prin contract sau există posibilitatea reînnoirii contractului
– d.p.d.v. economic,angajamentele de credit-leasing sunt considerate datorii pe termen mediu şi lung
– d.p.d.v. financiar,chiar dacă este un contract oneros,acest credit prezintă avantajul,în raport cu creditele obişnuite,că este flexibil în utilizare, oferindu-i întreprinderii posibilitatea de a dispune de capital fix, beneficiind în acelaşi timp şi de un tratament fiscal favorabil
