Garantia reala reprezinta un activ acordat de catre un debitor unui creditor (in cazul nostru banca ce a acordat imprumutul), astfel incat datoria sa fie insotita de o anumita siguranta. Deci o garantie reala este intotdeuna un element de activ mobiliar sau imobiliar. Garantia reala consta in rezervarea unor bunuri individualizate in scopul garantarii creditului. Garantiile reale cuprind ipotecile si gajurile. Pentru a nu fi contestate, garantiile reale trebuie sa indeplineasca anumite conditii:
renuntarea debitorului si punerea gajului in posesia creditorului (bancii) sau a unei terte persoane convenite de cele doua parti;
este necesar sa se incheie un contract, care sa expliciteze creditul si sa precizeze garantiile consimtite;
garantiile reale impun o responsabilitate din partea celor care le pastreaza; ei raspund de conservarea bunurilor ipotecate sau luate in gaj;
bunurile ce constituie garantii, nu se pot elibera decat cu acordul creditorului;
garantiile sa nu fie luate in perioadele periculoase ale unei tari (criza economica, inflatie galopanta, razboi);
banca trebuie sa fie constienta de faptul ca gajul sau poate fi preluat de catre un alt creditor privilegiat (bugetul statului).
Banca mai poate fi afectata si de grija puterii politice de a ajuta sa supravietuiasca agenti economici cu dificultati. Este clar ca in acest caz se micsoreaza drepturile creditorilor beneficiari de ipoteci sau gaj. Este cazul cu ceea ce se intampla in tara noastra in aceasta perioada.
Din aceasta cauza, banca trebuie sa acorde credite nu numai in functie de valoarea gajului, ci sa se aiba in vedere si justificarile economice si financiare. Acestea din urma pot descoperi riscuri serioase, care atrag dupa ele dificultati majore. Ca urmare, nu este eficient ca o banca sa acorde credite pe gaj, cu unele exceptii, cum ar fi avansul pe marfuri, credite acordate societatilor de comert exterior, credite pe perioade foarte scurte. Creditele care cer o garantie reala necesita o depunere in gaj a unor active. Vorbind de creditele pe termen scurt, gajul cuprinde active circulante (avansurile pe titluri, avansuri pe marfa si avansul pe piata).
Avansul pe titluri este mai putin folosit, intrucat agentii economici nu au interesul sa detina in portofoliul lor, titluri cu negociere curenta. Totusi unii agenti economici patrund pe piata si procura titluri de valoare in scopul realizarii unui profit maxim. Aceste titluri pot constitui garantie pentru creditele acordate in scopul satisfacerii nevoilor de fonduri de rulment ale agentului economic.
Avansul pe titluri poate fi luat mai mult in consideratie in viiitor pentru garantarea creditelor acordate persoanelor fizice.
Avansul pe marfa este un credit ce se acorda pentru industrie si comert. Pentru acest credit sunt luate in consideratie marfuri, care sunt constituite in gaj la banca. Avansul pe piata este o alta forma de creditare a productiei si are in vedere un activ circulant (productia neterminata, produse finite). Bancile manifesta o oarecare prudenta pentru astfel de creditari. Se apeleaza la adjudecari si licitatii si pentru ele se elibereaza cautiuni si garantii.
Gajul este un accesoriu al contractului de credite. Prin el se remite bancii un bun mobil pentru garantarea creditului. Aceste bunuri trebuie sa faca obiectul vanzarii-cumpararii, deci sa fie cuprinse in circuitul civil. Gajul este de doua feluri si anume: cu deposedare si fara deposedare.
Gajul cu deposedare se mai numeste si amanet si presupune depunerea bunului mobil la banca. Obiectele gajului cu deposedare pot fi reprezentate de bunuri de volum mic si valoare mare (metale pretioase, opere de arta, bijuterii).
Gajul fara deposedare se aplica numai asupra produselor solului, materiilor prime industriale, produselor in curs de fabricatie sau deja fabricate si aflate in depozit. Pentru ca aceste produse sa poata fi luate in garantie, se cere indeplinirea urmatoarelor conditii:
sa existe posibilitatea reala de obtinere a lor;
sa se afle la agentii economici sau in depozit;
sa existe o piata sigura de valorificare a produselor.
Gajarea se face in ambele cazuri printr-un contract incheiat separat de contractul de credite, intre banca si agentul economic ce solicita imprumutul.
Ipoteca reprezinta o garantie, care nu presupune deposedarea celui ce o prezinta in vederea obtinerii creditului. Cel care constituie ipoteca poate fi debitorul sau un garant. Drept obiect al ipotecii se pot lua in consideratie numai bunurile imobile actuale, nu si cele viitoare. Aceste bunuri trebuie sa fie incluse in circuitul civil si sunt formate din terenuri si cladiri de orice fel.
Bunurile ipotecate pot fi luate in garantie numai la valoarea de asigurare, cand ele apartin persoanelor fizice, sau numai la valoarea de inregistrare in contabilitate daca apartin agentilor economici. Persoanele fizice pot cere reevaluarea bunurilor ipotecate, daca considera ca valoarea reala a acestora este mai mare decat cea de asigurare.
Bunurile imobile trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii pentru a putea fi luate in consideratie la garantie:
sa poate fi vandute-cumparate;
sa permita amenajari si adaptari;
sa fie asigurate;
sa existe un inscris la notariat prin care sa se specifice valoarea bunului garantat;
cel ce constituie ipoteca sa aiba deplina capacitate de exercitiu asupra bunului ipotecat.
Ipoteca trebuie inscrisa in registrul special de transcriptiuni si inscriptiuni sau in cartea funciara de la Judecatorie. Stingerea ipotecii are loc, in general odata cu plata ultimei rate scadente la creditul garantat din ea.
