Într-o economie de piata o societate pe actiuni devine importanta numai daca actiunile si obligatiunile ei sunt admise sa fie cotate la bursa.
Problema care se pune nu este aceea a mobilului economic care determina o societate pe actiuni sa se introduca în bursa, ci a posibilitatii întrunirii unor conditii impuse de legislatia nationala spre a putea ca actiunile si obligatiunile emise pe piata primara sa poata fi vândute si cumparate la bursa.

A. METODE DE COTARE

Actiunile si obligatiunile emise de societatea pe actiuni (societatea de capitaluri) pot fi cotate la bursa de valori în doua situatii distincte, carora le corespund doua metode diferite:
 Cotarea actiunilor si obligatiunilor existente;
 Cotarea unor noi emisiuni de actiuni si obligatiuni.

B. MOTIVARE

a) Prin Cotarea la bursa, societatea comerciala poate sa-si mareasca capitalul aditional pe termen lung.
Orice societate care necesita o finantare pe termen lung poate sa o faca în doua moduri:
– prin autofinantare (din profitul retinut);
– prin finantare exterioara societatii.
Finantarea exterioara clasica poate consta în:
– împrumuturi bancare;
– subventii de la stat etc.
Societatea cotata la bursa beneficiaza de un circuit financiar suplimentar. Sursa potentiala de finantare este enorma, fiind constituita din marele public investitor. Autonomia financiara a societatii este astfel considerabil mai mare decât cea a unei întreprinderi similare, necotate.
b) Pentru societate este mai putin oneros sa-si sporeasca potentialul financiar pe calea valorificarii la bursa a actiunilor, decât pe calea împrumuturilor.
c) Prezenta la bursa a societatii îi îmbunatateste imaginea fata de creditorii potentiali.
d) Prin Cotarea la bursa creste notorietatea publica a societatii producatoare în cauza, fapt ce îi înlesneste desfacerea productiei.
e) Potentialul societatii se confrunta cu potentialul altor societati cotate la bursa, astfel încât valoarea actiunilor este determinata de cererea si oferta pietei si nu de judecata subiectiva a unor consultanti în materie. Societatea cotata la bursa îsi cunoaste în permanenta valoarea reala atribuita de piata bursiera.
f) Din necesitati de lichiditate, detinatorii de actiuni sau de obligatiuni simt nevoia unei piete organizate (bursa), unde sa le transfonne în bani lichizi.
g) Detinatorii de actiuni sau obligatiuni doresc accesul la o piala organizata unde sa le poata comercializa cu profit sau unde sa aiba posibilitatea retragerii banilor investiti spre a-i plasa în investitii din sectoare economice mai rentabile.
h) Prin Cotarea la bursa, schema de atragere a angajalilor societatii, cu deosebire a muncitorilor, pentru cumpararea de actiuni si obligatiuni ale societatii în care lucreaza, devine mai atractiva, titlurile respective sunt producatoare de venituri suplimentare iar pe de alta parte pot fi transformate în bani lichizi, în orice moment dorit.
i) Cotarea la bursa înlesneste privatizarea societatilor de stat.
j) Prin Cotarea la bursa statul poate usor sa cumpere actiuni si sa le distribuie muncitorilor în procesul de ocrotire si democratizare a capitalului.

Cotarea la bursa implica si o serie de dezavantaje:
a) Societatea cotata trebuie sa furnizeze publicului si specialistilor bursieri numeroase informalii economice ,si financiare. Ea trebuie sa explice public modul în care îsi gestioneaza afacerile. În multe tari, societatile cotare trebuie sa-si prevada anumite provizioane financiare suplimentare.
b) Exista riscul ca investitori nedoriti sa preia în mod treptat controlul societatii pe calea achizitiei de actiuni emise la bursa sau societatea sa faca obiectul unor tentative ostile de achizitie.

C. LISTAREA LA BURSA

Nu orice societate poate sa adere pentru a-i fi cotare la bursa actiunile si obligatiunile, ci numai aceea care întruneste anumite conditii, cerute de legislatia nationala în materie. Se impune o listare a societatilor ce pot fi admise pentru cotare. Listarea se face pe baza unui regulament acceptat de consiliul fiecarei burse.
În regulamentul de admitere a actiunilor si obligatiunilor la cotare sunt stipulate conditiile ce trebuie îndeplinite de societatile solicitante spre a fi admise pentru cotare, continutul cererii pentru listare si modalitatea de vânzare a actiunilor si obligatiunilor.

1. Conditiile de indeplinit

a) Valoarea probabila de piata a titlurilor pentru care se doreste Cotarea trebuie sa fie egala sau superioara valorii impuse de lege. Se subliniaza faptul ca emisiunile ulterioare de actiuni, dintr-o clasa deja cotata, nu se mai supun acestor limite.
b) Titlurile trebuie sa fie liber transferabile, adica degrevate de orice garantie reala sau poprire legala.
c) Societatea trebuie sa fi publicat bilanturile si conturile de profit si pierdere pe ultimii cinci ani premergatori cererii pentru cotare.
d) Cel putin 25% din fiecare clasa de actiuni trebuie sa fie detinuta de public alcatuit din persoane neasociate cu directorii sau cu actionarii majoritari.
e) Solicitantii trebuie sa publice un document (este un document care sa demonstreze bonitatea societatii) care sa contina informatii despre titlurile pe care le-au emis si cele pe care sunt gata sa le emita. Acesta este folosit ca baza pentru admiterea la cotare. Se cere publicarea lui si pentru emisiuni ulterioare, cu anumite modificari specifice, îndeplinind functia de prospect pentru subscriptia publica.
f) De regula, actiunile dintr-o noua emisie trebuie sa se ofere de catre societatea emitenta cu precadere actionarilor existenti, participanti la capitalul sau social, daca nu s-a hotarât de actionari ca noua emisie sa se faca în alte scopuri specifice (pentru atragerea unui numar mare de actionari in afara celor existenti).
g) Societatea trebuie sa-si informeze actionarii în scopul ocrotirii intereselor acestora. Sunt de remarcat:
– lansarea, periodic, de anunturi publicitare;
– publicarea anuala a situatiei conturilor contabile;
– prezentarea de rapoarte de analiza economica la jumatatea anului;
– întocmirea unui raport preliminar cu privire la profitul preconizat pe anul financiar si la investitii, amplasamente, conventii încheiate, diverse reglementari de însemnatate majora;
– prezentarea de informatii cu privire la schimbarile în structura comitetului director si în general în structura aparatului de conducere de baza;
– comunicari cu detinatorii de titluri.
Fiecare solicitant pentru cotarea la bursa trebuie sa numeasca un membru al bursei ca garant al cererii de cotare, care sa poata furniza toate informatiile cerute de departamentul pentru cotatii al bursei.

2. Continutul cererii pentru listare în cazul unei noi emisiuni de titluri fînanciare

• persoanele participante:
– emitentul;
– persoanele responsabile pentru publicarea prospectului de emisie;
– auditorii si consultantii;
• titlurile noi pentru care se cere cotarea;
• infotmatii generale despre emitent si capitalul sau; • activitatile emitentului;
• infotmatii financiare privind emitentul; • managementul societatii solicitante;
• dezvoltarea recenta a societatii si perspectiva dezvoltarii;
• informatii aditionale privind instrumentele de datorii ale societatii, precum:
– obligatiuni de stat,
– titluri de renta,
– bonuri sau obligatiuni de tezaur, etc.
Organele guvernamentale de supraveghere si control urmaresc sa nu fie lansate simultan mai multe emisiuni mari spre a nu tulbura piata cu supraoferte si sa nu fie prea multe emisiuni neconsumate.

3. Modalitatea de vânzare a titlurilor în cazul unei noi emisii ale carei titluri urmeaza sa fie prezentate pentru cotare oficiala

Oferta publica se face în scopul maririi bazei de proprietate si crearii pietei, pe baza de prospect de emisie. Prospectul se publica în doua ziare de importanta nationala, o data cu cererea de cotare. Prima oferta publica de actiuni ale unei firme se mai numeste si oferta publica initiala. Emisia se face printr-o societate financiara intennediara (sponsor), de regula o banca de investitii. Banca, în scopul exercitarii functiei de emisie în conditii optime:
– se familiarizeaza cu operatiunile societatii emitente;
– sfatuieste societatea emitenta ce metode optime de emisie sa fie aplicate;
– coordoneaza activitatea consilierilor societatii implicati în realizarea emisiei;
– sfatuieste asupra momentului si pretului emisiei, cu ajutorul brokerilor de care dispune;
– organizeaza si administreaza desfasurarea operatiunilor.
Se disting:
a) Oferta de vânzare. Banca de investitii subscrie întreaga emisie înainte de a fi oferita publicului, la un pret fix. Exceptie facand cazul când vânzarea se face prin licitatie (pentru obligatiuni). Emitentul este asigurat ca va primi suma subscrisa, indiferent daca emisia va atrage suficiente cereri sau nu. Banca va fi remunerata pe baza unui comision sau, ca alternativa, pe baza diferentei dintre pretul încasat de la public si cel platit emitentului. De regula, banca plateste complet titlurile subscrise la pretul fixat, asumându-si riscul neplasarii totale. În caz ca este retribuita pe baza de comision, nu-si mai asuma decât partial acest risc. De regula, i se acorda publicului un ragaz de 5 zile de la publicarea subscriptiei în vederea examinarii si lansarii cereri. Dupa lichidarea subscriptiei se publica un anunt privind modul de alocare a actiunilor. În cazul în care cererile depasesc baza de alocare, se satisfac cu prioritate cererile mici si numai partial cererile mari sau unele cereri mari chiar se anuleaza. Se are în vedere realizarea unui numar cât mai mare de actionari, contribuindu-se astfel la largirea pietei bursiere. Sunt si situatii, când piata este suficient de dezvoltata, în care se aplica strategia satisfacerii cu precadere a cererilor mari, urmarindu-se reducerea cheltuielilor de emisie si a cheltuielilor de plata a dividendelor, dar aceasta numai în limitele legislatiei nationale în vigoare.
b) Oferta de vânzare prin licitatie. Ca la orice licitatie, se urmareste obtinerea pretului maxim pentru emitent, stabilindu-se un pret minim de pornire a licitatiei. În final se aloca titlurile la un pret unic de exercitare, eliminându-se cererile care prin preturile oferite se situeaza sub nivelul pretului de exercitare. Procedura de determinare a pretului de exercitare ca si procedura de alocare a actiunilor trebuie sa fie agreata de departamentul bursei specializat în formarea si coordonarea cotatiilor. Se va avea în vedere înfaptuirea unei emisii cât mai largi, respectiv alocarea actiunilor la un numar cât mai mare de actionari, cu scopul de creare a unei piete bursiere active. Prin subscrierea unei emisii de actiuni, casa emitenta (banca de investitii) accepta sa preia orice actiuni care nu au fost subscrise de public. Partea nesubscrisa de public este oferita de banca de investitii spre subscriere unor institutii, de regula unor clienti traditionali.Banca de investitii ramâne principalul si ultimul responsabil al subscrierii insuficiente. Daca un subsubscriitor nu plateste, riscul incumba banca de investitii. In cazul unei subscrierii insuficiente, banca de investitii abordeaza subgarantii sai, care de regula sunt diverse banci comerciale. Acestea trebuie sa se hotarasca în câteva ceasuri daca accepta cotele ce le-au fost alocate din actiunile ramase nedistribuite si vor accepta cotele respective, când sponsorul are pe piata o buna reputatie si daca pretul este rezonabil.
c) Oferta pentru subscriere. Procedura.
• Se ofera titlurile catre public de catre societatea emitenta, direct sau prin intermediul unei banci de investitii sau o alta autoritate emitenta. Riscul subscrierii este al societatii emitente, daca banca implicata actioneaza numai ca agent, pe baza de comision.
• În cazul emisiei de obligatiuni (mai rar pentru actiuni) se poate face lansarea subscriptiei pe baza de licitatie.
• Ca raspuns la cererea subscriitorului, emitentul îi da o scrisoare de acceptare plus un cec pentru diferenta nealocata, în cazul în care subscrierea s-a facut pe baza concomitenta de varsaminte. Scrisoarea de acceptare se refera la oferta pentru vânzare. În cazul ofertei pentru subscriere, scrisoarea de acceptare este o scrisoare de alocare. Solicitantii care nu au primit decât titlurile alocate returneaza cecurile si li se restituie, din varsamintele efectuate, sumele corespunzatoare. Daca primesc toate titlurile solicitate, restituie emitentului cecurile pentru diferentele nealocate initial. Se retine ideea ca beneficiarii de scrisori de alocare, potrivit unor legislatii au posibilitatea:
– sa renunte la alocare;
– sa vânda alocarea altor persoane, total sau partial, îndeplinind o procedura specifica: completarea unor formulare de renuntare si respectiv de înregistrare pentru noi beneficiari.
Unii investitori cumpara actiunile spre a le revinde imediat ce sunt admise pentru a fi negociate la bursa si nu ca investitori pe termen lung. Speculatorii solicita asemenea actiuni daca sunt convinsi ca le pot revinde la preturi superioare celor de emisie. De fapt, de multe ori, emitentul stabileste un pret de emisie cu un discont fata de pretul asteptat de piata tocmai pentrn facilitarea cumpararii emisiei. Acest pret se stabileste pe baza evaluarii de piata a unor investitii comparabile.
În general exista doua motive pentru aplicarea discontului:
– Un volum mare de titluri nu se poate vinde tara a stimula subscriitorii potentiali.
– Pretul se fixeaza cu câteva zile înainte de termenul-limita pentru subscriere, ca atare, subcriitorii trebuie sa se decida într-un termen relativ scurt.

By andrei