Persoanele fizice şi juridice poartă răspundere civilă, administrativă sau penală în conformitate cu legislaţia în vigoare pentru:
a) folosirea neautorizată a subsolului;
b) studierea şi cercetarea subsolului fără proiecte speciale;
c) studierea incompletă şi neraţională a subsolului, prezentarea informaţiei neveridice cu privire la cantitatea şi calitatea materiei prime extrase;
d) nerespectarea principalelor cerinţe privind proiectarea, construirea şi darea în exploatare a întreprinderilor, obiectivelor şi construcţiilor în timpul folosirii subsolului;
e) încălcarea regulilor şi normelor de desfăşurare în condiţii de securitate a lucrărilor legate de folosirea subsolului;
f) încălcarea cerinţelor privind ocrotirea subsolului şi mediului înconjurător;
g) neasigurarea integrităţii obiectivelor şi construcţiilor, precum şi a teritoriilor şi obiectivelor mediului înconjurător ocrotite în mod deosebit, în timpul studierii şi folosirii subsolului;
h) încălcarea modului de evidenţă şi ţinere a balanţei mişcării rezervelor de substanţe utile şi deşeurilor producţiei extractive de substanţe utile, a cerinţelor privind ţinerea cadastrelor şi balanţelor de substanţe utile;
i) neachitarea plăţilor pentru folosirea subsolului;
j) neîndeplinirea măsurilor privind aducerea terenurilor, afectate în timpul folosirii subsolului, într-o stare ce nu prezintă pericol, potrivită pentru folosirea lor ulterioară;
k) neîndeplinirea cerinţelor în ceea ce priveşte aducerea întreprinderilor extractive de substanţe utile, în curs de lichidare sau conservare, galeriilor subterane şi sondelor de foraj, într-o stare care asigură securitatea populaţiei, precum şi cerinţelor cu privire la integritatea zăcămintelor, galeriilor subterane şi sondelor de foraj pentru întreaga perioadă de conservare;
l) încălcarea condiţiilor de îngropare (depozitare) a substanţelor nocive şi a deşeurilor, de evacuare a apelor reziduale;
m) încălcarea condiţiilor de ridicare a construcţiilor pe suprafeţele cu zăcăminte de substanţe utile şi pe teritoriile de asupra obiectivelor şi construcţiilor, precum şi pe locurile de îngropare (depozitare) a substanţelor nocive şi deşeurilor situate în subteran.
Folosirea neautorizată a subsolului şi ridicarea neautorizată a construcţiilor pe suprafeţele cu zăcăminte de substanţe utile se sistează fără restituirea cheltuielilor suportate în timpul folosirii ilicite a subsolului. (art.50 CS)