#instagram , #revolution , #independenceday – ( Kutaisi / Georgia- Published on 24 Jun 2017) –
Consecintele votului mixt pentru opozitia din #MD from plop andrew on Vimeo.
CAPITOLUL I
Infracţiuni de corupţie
Art. 289
Luarea de mită
(1)
Fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.
(2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracţiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.
(3) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.
Noul Cod Penal actualizat prin:
Legea 187/2012 – pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal din 24 octombrie 2012, Monitorul Oficial 757/2012;
Detalii: https://legeaz.net/noul-cod-penal/art-289
CAPITOLUL III
Infracţiuni contra libertăţii religioase şi respectului datorat persoanelor decedate
Art. 394
Trădarea
Fapta cetăţeanului român de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului, prin:
a) provocare de război contra ţării sau de înlesnire a ocupaţiei militare străine;
b) subminare economică, politică sau a capacităţii de apărare a statului;
c) aservire faţă de o putere sau organizaţie străină;
d) ajutarea unei puteri sau organizaţii străine pentru desfăşurarea unei activităţi ostile împotriva securităţii naţionale,
se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Detalii: https://legeaz.net/noul-cod-penal/art-394
CAPITOLUL III
Infracţiuni contra libertăţii religioase şi respectului datorat persoanelor decedate
Art. 395
Trădarea prin transmitere de informaţii secrete de stat
Transmiterea de informaţii secrete de stat unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora, precum şi procurarea ori deţinerea de documente sau date ce constituie informaţii secrete de stat de către cei care nu au calitatea de a le cunoaşte, în scopul transmiterii lor unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora, săvârşite de un cetăţean român, se pedepsesc cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Detalii: https://legeaz.net/noul-cod-penal/art-395
VIDEO) Investigarea V. #Plahotniuc de catre #FBI – Plop Andrei
Moldovan flees to US to share details of $1 billion theft
https://www.apnews.com/7830a6de0f5a488790d555c5730ec58a
Mihail Gofman, despre dosarul penal deschis în SUA: Plahotniuc a fost audiat de două ori de FBI
Sursa: jurnal.md | Foto: jurnal.md | publicat – 26.01.2018 06:20 |
Sursa: jurnal.md | Foto: jurnal.md | 23978 | 26.01.2018 06:20 |
„Toate documentele au fost prezentate organelor competente din SUA. Am contactat FBI-ul. Dosar penal este. Vladimir Plahotniuc a fost audiat de două ori şi nu ştiu de ce nu v-a informat despre aceasta. Cred că staff-ul acestuia a uitat să vă informeze”, a declarat Mihail Gofman, care în prezent este expert titular la Comitetul MoneyVal din cadrul Consiliului Europei.
Mihai Gofman susţine că a depus încă acum un an, inclusiv la Preşedinţie, o radiografie cu toate documentele şi dovezile despre cum a fost pregătit „jaful secolului”.
„În februarie anul trecut am depus la Preşedinţie o radiografie a pregătirii jafului secolului, adică a ceea ce am făcut noi până a se produce frauda. Au fost informate toate structurile de stat, toţi cei care erau şi care sunt la guvernare în prezent, toată clasa politică. Am depus repetat şi în aprilie. Am ştiut că nu va fi luată nicio măsură”, a menţionat Mihail Gofman.
„A fost depus acest document la preşedinţia lui Dodon. Este ciudat că el nu a reacţionat în niciun fel. Că Plahotniuc şi ceilalţi nu au reacţionat înţelegem de ce. Dodon însă, în campania electorală, a tunat şi a fulgerat despre lupta împotriva oligarhiei. Când are însă posibilitatea, bazându-se pe un document cât se poate de concret, nu a făcut nimic”, a comentat moderatorul emisiunii, Val Butnaru.
În documentele depuse la Preşedinţie, Mihail Gofman vorbeşte despre două grupuri criminale implicate în „jaful secolului”. Primul este Shor-Filat, al doilea este Platon-Plahotniuc. Potrivit lui Gofman, coordonatorul acestei operaţiuni a fost cetăţeanul american Serghei Iaralov. În total, ar fi fost implicate peste 160 de persoane.
„Pentru realizarea acestei scheme era nevoie de acoperire politică şi persoanele în funcţii-cheie din BNM, CNA, CNPF, Ministerul Justiţiei, etc. Şi eu am fost persoană de sistem, dar am refuzat să particip la acest jaf. Nici Platon nu are documente semnate de el, nici Plahotniuc, nici alte persoane care sunt implicate. Semnăturile sunt ale funcţionarilor publici care au trebuiau să respecte legea, nu să execute indicaţiile nocturne de la GBC sau de pe str. Bucureşti 75. Plahotniuc este cel mai specific din acest grup care practic i-a jucat pe toţi. Dar el este principalul beneficiar”, a menţionat fostul şef-adjunct al Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor din cadrul CNA.
sursa : http://jurnal.md/ro/politic/2018/1/26/mihail-gofman-despre-dosarul-penal-deschis-in-sua-plahotniuc-a-fost-audiat-de-doua-ori-debi/
partea 1 – Mihail Gofman: : Plahotniuc a fost audiat de două ori de FBI
partea 2 – Mihail Gofman: : Plahotniuc a fost audiat de două ori de FBI
Domnule Basescu, cine sunt bursierii lui Plahotniuc???
VIDEO: Reglări de conturi în stil mafiot! Film porno cu Vlad Filat, postat pe net de Usatîi
EXCLUSIV EVZ România: Imagini compromiţătoare cu politicieni români, trimise la Moscova de oligarhul moldovean Vladimir Plahotniuc
Sursa: evz.ro | Foto: jurnal.md | 31547 | 29.01.2016 09:26 |
Acesta ne-a relatat câteva episoade care arată cum afaceristul moldovean, care vrea să devină premierul ţării, le-a oferit femei atât lui cât şi unor personalităţi din România, prezente, la Chişinău, în aprilie 2010, într-o seară din preajma lansării postului de televiziune al lui Vântu, Publika TV. Mai mult decât atât, Nedelcu susţine că un fost secretar de stat din Guvernul României ar fi fost filmat iar o casetă a ajuns în posesia oligarhului.
La scurt timp după dezvăluirile făcute de „Evenimentul zilei”, legate de Vladimir Plahotniuc, vicepreşedintele Partidului Democrat moldovenesc şi legătura acestuia cu Mafia rusă, fostul jurnalist, Dragoş Nedelcu, ne-a transmis amănunte incendiare care arată că oligarhul de dincolo de Prut folosea aceleaşi practici ca şi Solnţevskaia Bratva, sindicatul crimei de la Moscova.
Şi-a făcut hotel, învăţat de mafioţii ruşi
Dragoş Nedelcu spune despre oligarhul din Republica Moldova că „Vlad Plahotniuc nu e un bărbat bine sau frumos…Mic de înălţime, cu un zâmbet forţat…Pozează în mafiotul periculos, dar e ca şi cum te sperie Danny de Vito.. Adică, te sperie cu bodyguarzii”. Apoi, el detaliază şi ce se întâmplă în cea mai cunoscută locaţie de cazare din Chişinău.
Dragoş Nedelcu: „Şi-a făcut hotelul Nobil din două motive: în primul rând, îi plac femeile. În al doilea rând, aşa l-au învăţat mafioţii ruşi. Nu serviciile secrete, aşa cum cred unii sau chiar el. E ca şi cum vă treziţi în mijlocul deşertului cu o sute de femei foarte bune şi whiskey de calitate. Ce o să faceţi? Refuzaţi?”.
Clubul „Drive”, fabrica de spălat bani
Referitor la Clubul „Drive”, despre care Dragoş Nedelcu relatează în dezvăluirile sale, era amplasat, până anul trecut, lângă sediul Petrom, din Chişinău, acolo unde a fost director Vladimir Plahotniuc.
Dragoş Nedelcu:„Clubul Drive este fabrica de spălat bani a lui Plahotniuc. El strânge toate fetele frumoase din Moldova şi Ucraina, iar rampa lor de lansare e această locaţie care, la etaj, e ca în filmul «Eyes Wide Shut», cu Tom Cruise şi Nicole Kidman. Dacă eşti la separeu, tu vezi toată lumea din club, dar pe tine nu te vede nimeni. Plahotniuc aduce, aici, la grămadă, politicienii, oamenii de afaceri şi consultanţii din România. Îi filmează pe toţi, la grămadă, pentru că planul său e bine stabilit: o casetă pentru el….alta pentru ruşi. Oricât de puternic ar fi, Plahotniuc tremură când aude de ruşi”.
Oferta lui Plahotniuc: femei superbe
Un alt episod relatat de Dragoş Nedelcu este o întâlnire cu Vladimir Plahotniuc şi confirmă dezvăluirile făcute şi de fostul premier, Ion Sturza, despre care „Evenimentul zilei” a relatat în ediţia de joi, şi care arătau că oligarhul moldovean le oferea femei „oaspeţilor de la Bucureşti”. Întâmplarea a avut loc, în aprilie 2010, în Hotel Nobil, deţinut de afaceristul politician. Era într-o seară din preajma lansării, la Chişinău, a postului Publika TV, televiziunea finanţată de Sorin Ovidiu Vântu.
Dragoş Nedelcu: „Ne întâlnim în separeul de la hotelul Nobil. Mă cazasem, aici, luând apartamentul prezidenţial, de vreo 400 de metri pătraţi. Masa e rotundă. Are opt locuri. Eu, el (Plahotniuc – n.r.) şi şase domnişoare. Superbe toate. Doar una e iubita lui. Restul, sunt pentru mine. << Ştiu că lansaţi televiziunea şi eşti cu mai mulţi colegi – spunea Plahotniuc. V-am rezervat tot separeul de la Drive în seara asta. Vă rog să vă distraţi. Ştiu că eşti periculos. Stai liniştit, apartamentul tău e OK. >> Oau…serios ?”.
Fostul jurnalist a relatat că acolo se mai aflau Emil Hurezeanu – ambasadorul României în Germania- şi Mihai Tatulici, pe atunci angajaţi ai Realitatea TV, finanţată de Vântu, dar şi Liviu Luca, liderul sindical care avea să fie condamnat la închisoare în „Dosarul Petromservice”. Nedelcu a povestit şi despre întâlniri la Hotel Nobil cu Cozmin Guşă – patronul Realitatea TV – care se afla, în 2010, la Chişinău, în calitate de consilier al lui Plahotniuc.
Încătuşat de poliţie
Fostul jurnalist a relatat ce a păţit la ieşirea din clubul lui Vladimir Plahotniuc.
Dragoş Nedelcu: „Plec la hotel la 3.00, cu şoferul meu, Paulică. Pe drum, ne opreşte poliţia: «Unde mergeţi?». Să ne distram. « Ne pare rău, dar paşaportul dumneavoastră e expirat». Poliţiştii îmi pun cătuşele şi mă duc la secţie. Stau acolo …nu mă întreabă nimeni, nimic. La 11dimineaţa, apare şeful de secţie: «Incredibil de mult semănaţi cu un urmărit internaţional. Ne pare rău. Am greşit persoana »”.
Afacerea de la Moscova
Pe lângă afacerile despre care presa din Republica Moldova a consumat atâta cerneală încât ar putea albăstri Prutul, „Evenimentul zilei” a descoperit că Vladimir Plahotniuc a avut o firmă chiar la Moscova. În capitala Rusiei, el a înfiinţat Compania Buchet de Moldova. Documentele oficiale ale Federaţiei Ruse arată că a fost înregistrată pe data de 16 decembrie 1997 şi a funcţionat pe strada Celiuskinskaia. În aparenţă, compania s-ar fi ocupat cu exportul de băuturi alcoolice iar director era Aleksandr Maslov.
„L-a filmat pe fostul secretar de stat Răzvan Murgeanu”
Fostul jurnalist Dragoş Nedelcu a relatat o întâmplare care îl are în prim-plan pe Răzvan Murgeanu, fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării.
Dragoş Nedelcu: „Thiess (Adrian Thiess, om de afaceri şi candidat la Primăria Capitalei – n.r.) e prieten cu Răzvan Murgeanu. Vasile Blaga, ministrul Dezvoltării de atunci, îl trimite pe Murgeanu, care era secretar de stat, la Chişinău pentru că preşedintele Băsescu promisese ajutor Moldovei. Murgeanu se îmbată la o locaţie de a lui Plahotniuc, e filmat şi apare caseta. Thiess îl sună pe Plahotniuc să-l ajute cu caseta… neştiind dacă e legendă sau adevăr. Plahotniuc nu vrea doar jumătăţi de măsură. Îi spune lui Thiess să stea liniştit”.
Vladimir Plahotniuc a fost monitorizat de Interpol între anii 2007 şi 2012 pentru legăturile cu Mafia rusă
Contactat de „Evenimentul zilei”, Răzvan Murgeanu a rămas surprins. „Habar nu am avut cine este Vladimir Plahotniuc, până ce l-am văzut, de curând, la televizor. La Chişinău, trimis de Vasile Blaga, nu am fost decât o dată, cu avionul, şi m-am întors înapoi, în aceeaşi zi. Am stat câteva ore, a fost cu mine ambasadorul României. Nu aveam timp să mă îmbăt”, a fost replica lui Murgeanu. El spune că a mai fost şi în alte vizite la Chişinău dar, întotdeauna, era invitat de oficialităţile locale, în locaţii alese de aceştia. La rândul lui, Adrian Thiess susţine că afirmaţiile lui Dragoş Nedelcu „sunt elucubraţii”.„Îl cunosc pe Vladimir Plahotniuc şi nu am auzit de vreo ilegalitate comisă de el. Este absurd ce spune Dragoş Nedelcu. Nu tot cea ce a spus el este adevărat. Ce miză ar fi reprezentat Răzvan Murgeanu, în acel context?” , se întreabă Adrian Thiess.
„Te distrug şi pe tine şi familia ta”
Dragoş Nedelcu a mai relatat şi o întâlnire, de la Bucureşti, între Vladimir Plahotniuc şi Elan Schwarzenberg, afaceristul căutat de procurorii DNA pentru a fi pus sub acuzare în mai multe dosare penale, printre care insolvenţa Realitatea Media sau cel în care a fost arestat fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre.
Dragoş Nedelcu: „Mă caută la Bucureşti (Plahotniuc – n.r.). Vântu făcuse o mişcare curioasă şi, peste noapte, i-a dat televiziunea lui Elan Schwarzenberg. Elan era, ca şi Plahotniuc, tipul de individ care, pentru că îl controla pe Blejnar (Sorin Blejnar, fostul şef al ANAF – n.r.), se credea regele junglei. Mă văd cu Plahotniuc la ziua lui Thiess, din Herăstrău. Îmi oferă 200.000 de euro să-l ajut să cumpere Publika TV de la Elan, cu un milion. Plusez şi îi spun că vreau 500.000 de euro. Plahotniuc zice da. Stabilim că ne vedem cu Elan a doua zi, la Howard Johnson. Ca în filmele cu mafioţi, Vlad apare singur. Elan joacă cartea mafiotului local şi se lasă aşteptat. «Dacă ăsta nu vine în 5 minute, te distrug şi pe tine şi familia ta». Hopa! Plahotniuc mă ameninţa la mine acasă. Apare Elan: «Domnul Plahotniuc, pe mine nu mă interesează nici Moldova, nici Publika TV. Vreau patru milioane şi e a dvs.» Elan mă întrebase, înainte, ce să facă. I-am zis să ceară patru milioane de euro. Plahotniuc îşi bagă scula în patru milioane şi trage concluzia că am vrut să-l fac. Îmi spune că am interzis în Moldova. Si aşa e!”.
„Toată lumea se îmbată la noi şi şi-o trage cu fetele şefului. Toţi sunt filmaţi”
Dragoş Nedelcu a povestit şi despre „Big-brother”- ul lui Plahotniuc din locaţiile sale. Camerele de luat vederi filmau tot ce făceau oaspeţii primiţi cu „atâta căldură”.
Dragoş Nedelcu: „Mă duc la Drive cu un consultant. Omul lui care, acum, conduce TVR Moldova şi încă vreo doi băieţi din România. Intrăm la separeu. Îi dau 100 de euro băiatului care ne servea. Devenim prieteni. Îl întreb: «Unde sunt camere ? Ştii, sunt însurat şi mi-e frică de Armanca». «Peste tot», îmi spune. Îi mai dau 150. Omul mă iubeşte. «Toată lumea se îmbată la noi şi şi-o trage cu fetele şefului. Toţi sunt filmaţi ». Vine un malac şi-mi spune că n-am voie să vorbesc cu ospătarii”.
Premierul Filat, cu amanta blondă
De-a lungul ultimilor ani, în presa din Republica Moldova, controlată, în mare parte, de Vladimir Plahotniuc, au apărut diferite filmări cu oameni politici sau personalităţi publice, în ipostaze indecente. Filmările cu tentă sexuală au atins adversari politici ai oligarhului, dar şi pe un oficial român. Un exemplu este cel al fostului premier al Republicii Moldova, Vlad Filat (foto). În a doua parte a anului trecut, acesta a fost implicat într-un scandal de natură sexual care pare să fi fost pregătit de Plahotniuc şi de anturajul său. Pe un site pentru adulţi a fost încărcat un film de 95 de minute, în care un bărbat care seamănă cu Vlad Filat, face sex cu o femeie blondă. În timpul filmării, la minutul 1h. 00min. şi 12 sec. bărbatul vorbeşte cu un interlocutor. Peste foarte puţin timp, la 1:02:51, îl parodiază pe Băsescu şi îi spune amantei blonde că Băsescu îi transmite salutări.
Consulul Nuică, cu o brunetă
În urmă cu şapte ani, în 2009, în Republica Moldova a apărut o înregistrare video, trimisă cotidianului Curentul, în care apare consulul României la Chişinău, Ion Nuică (foto), în timp ce întreţine relaţii sexuale cu o tânără brunetă. Imediat, Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti a confirmat demisia consulului, fără a comenta motivele acestei demisii şi a informat că filmul apărut este irelevant din moment ce consulul era deja demisionar.
Citiţi continuarea pe premium.evz.ro
Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.
De ce Romania i-a trimis materiale compromitatoare lui Renat Usatii despre Filat?
a
Traian Băsescu, despre lista „bursierilor” de la Nobil: „Instituţiile din RM ştiu foarte bine cine sunt clienţii lui Plahotniuc”
Sursa: jurnal.md | Foto: jurnal.md | 31387 | 26.03.2016 12:00 |
„Pentru că aţi exprimat odată, într-o declaraţie, că ar exista o listă şi o cunoaşteţi foarte bine… Cine din Republica Moldova, dar şi din România, au fost bursieri la hotelul Nobil? Iar aşa cum pentru RM problema numărul 1 este acum scoaterea statului din captivitate, cred că aţi face un mare serviciu făcând publică această listă, pentru ca şi la noi şi la dvs. să mai facem curăţenie în clasa politică”, a menţionat analistul politic Victor Ciobanu.
„Vă daţi seama acum că n-o să vorbesc despre persoane. Dar vă spun în mod cinstit: nu l-am cunoscut niciodată pe acest Plahotniuc, dar vreau să ştiţi că statul trebuie eliberat de acest Plahotniuc. Am fost un susţinător al faptului că RM trebuie să aibă un Guvern, pentru că nici măcar România nu vă putea ajuta financiar în lipsa unui guvern stabil. Despre UE, FMI nici nu vorbim, că ele sunt mai reci faţă de RM. Dar nu mă puneţi s-o fac pe cel care substituie instituţiile de stat în RM, care ştiu foarte bine cine sunt clienţii lui Plahotniuc. Aceste instituţii vor ajunge să fie nevoite să-şi facă treaba, aşa ca instituţiile din România”, a declarat Traian Băsescu.
Fostul preşedinte român a mai făcut, acum două luni, declaraţii în acest sens, privind legăturile anumitor oameni politici din România cu oligarhul Vladimir Plahotniuc. „Sunt constrâns de legea care nu-mi permite, ca fost şef al statului, să divulg secrete pe care le-am aflat când ocupam funcţia. Dar s-ar putea ca, pe fondul agravării situaţiei din Moldova, în interesul ţării, să renunţ la aceste obligaţii. Îi avertizez acum pe slugoii lui Plahotniuc din România: ştiu cine din România a mâncat din mâna lui Plahotniuc şi cine mănâncă şi acum. Încetaţi cu susţinerea lui Plahotniuc în România. Punct!”, a tunat fostul preşedinte al României la un post TV de la Bucureşti. Întrebat la cine se referă, acesta a recunoscut că este vorba despre politicieni, în primul rând. „Totul are o limită. O Moldovă destabilizată de Plahotniuc înseamnă un risc de securitate naţională pentru România”, a declarat atunci Băsescu.
Cum vor fi falsificate alegerile din Republica Moldova – Plop Andrei from plop andrew on Vimeo.
Un semnal de ALARMA pentru Andrei Nastase si despre victmele lui Putin! from plop andrew on Vimeo.