Parcul (grădina) zoologic are ca obiectiv conservarea şi studierea faunei sălbatice în condiţii de captivitate în scopuri cognitive, educaţionale şi de cercetare ştiinţifică. (art. 76 LANP)
Parcul zoologic are următoarele sarcini principale:
a) conservarea în condiţii artificiale a animalelor sălbatice, inclusiv a speciilor rare sau periclitate, exotice şi locale, care au o deosebită valoare ştiinţifică, cognitivă şi culturală;
b) efectuarea de cercetări ştiinţifice;
c) educarea ecologică şi informarea publicului în domeniul faunei, zootehniei, reprezentarea diversităţii faunistice, creşterea animalelor sălbatice etc.
Parcul zoologic, pentru a-şi asigura activitatea, poate dispune de ateliere, pepiniere şi de magazine zoologice şi poate practica diverse alte activităţi prevăzute de statutul lui.
Teritoriul parcului zoologic se divizează în următoarele zone funcţionale:
– expoziţională, în care accesul publicului este permis în modul stabilit de administraţia parcului zoologic;
– de uz public;
– economică;
– ştiinţifică;
– administrativă.
Grădina zoologică se află în subordinea autorităţii administraţiei publice locale.
Paza parcului zoologic este asigurată de formaţiunile Ministerului Afacerilor Interne prin contract şi/ori de corpul special de pază al parcului zoologic.