Putem aprecia că mediul de securitate european a cunoscut, in ultima jumătate a secolului XX şi inceputul secolului XXI, trei stări majore:
• cea care a urmat imediat celei de-a doua conflagraţii mondiale, caracterizată in special de confruntarea Est-Vest, in ceea ce s-a numit Războiul Rece. Principala ameninţare era constituită in atacuri masive declanşate intre cele două părţi cu arme convenţionale şi nucleare;
• in perioada ulterioară incheierii Războiului Rece, mediul de securitate european a fost modelat de conflictele din spaţiul fostei Iugoslavii şi măsurile adoptate in direcţia rezolvării acestora prin cooperarea dintre principalii actori europeni şi NATO. In ceea ce priveşte spaţiul ex-iugoslav, trebuie să menţionăm că, in prezent, regiunea imediat invecinată Romaniei este mai stabilă şi mai sigură decat in anii trecuţi. Dezintegrarea Iugoslaviei a condus la crearea de noi state independente, al căror număr va spori, probabil, cu incă două:
− Muntenegru – in luna mai 2006 a fost prevăzut un referendum, iar toate prognozele indică dorinţa de independenţă faţă de Serbia;
Nu trebuie să uităm faptul că zona sud-estică a continentului a fost considerată vreme indelungată “butoiul cu pulbere al Europei”, aici găsindu-se nu numai sursa unor crize regionale de durată, dar şi a unor conflagraţii mondiale. decizie clară. O eventuală decizie pentru independenţă poate crea un precedent periculos pentru alte regiuni aflate in situaţii similare, gen Cecenia şi Transnistria.
Se apreciază că, in cadrul particular la Balcanilor de Vest, independenţa acestor două state ar putea insemna un sprijin real pentru sporirea stabilităţii regiunii şi, poate, un motiv pentru Serbia de a coopera intr-un mod mai puţin reţinut. Din punct de vedere al stabilităţii, statele din regiune pot fi impărţite in trei categorii:
− Romania şi Bulgaria, care sunt deja membre NATO şi le mai desparte doar o “jumătate de pas” de accederea in Uniunea Europeană, este primul grup de state, cel mai stabil.
− Al doilea grup, constituit de state precum: Croaţia, Macedonia şi Albania.
− Cel mai sensibil grup de state dintre toate este cel in care putem include Serbia şi Bosnia-Herţegovina. Aici trebuie concentrată toată atenţia şi eforturile, acest grup nefiind unul stabilizat complet – Bosnia se află in cel de al zecelea an sub conducere internaţională pe propriul teritoriu, iar această perioadă este, in opinia multor specialişti, una destul de mare. Trebuie notat, deci, că acest ultim grup deţine cel mai mare potenţial de instabilitate in zonă.
• atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, de pe teritoriul SUA, şi, mai apoi, atentatele de pe continentul european, de la Madrid şi Londra, au constituit factorii principali ce au dus la recunoaşterea in spaţiul european a unor noi tipuri de ameninţări. Prin urmare, apariţia unor răspunsuri adecvate din partea factorilor decizionali a devenit o necesitate prioritară. Procesul globalizării aduce cu sine atat răspandirea valorilor democratice, cat şi perspectiva unor ameninţări combinate, precum: dezvoltarea terorismului, in condiţiile preexistenţei conflictelor regionale, organizaţii criminale ce achiziţionează arme de distrugere in masă, posibile conlucrări intre elemente fundamentaliste, colaboraţioniste şi organizaţii criminale internaţionale etc. Astăzi, problemele demografice ale lumii contemporane, impunerea şi menţinerea păcii, răspandirea inegală a resurselor, dezvoltarea şi proliferarea tehnologiei şi armelor ce dispun de o mare capacitate de distrugere, crima organizată, terorismul şi, nu in ultimul rand, problemele de mediu sunt provocări ce le considerăm majore pentru actuala stare a mediului de securitate, cu atat mai mult cu cat acestea pot constitui factori favorizanţi ai conflictelor regionale. Putem aprecia că suntem şi vom fi martorii unei explozii demografice fără precedent. Populaţia planetei, estimată la nivelul anului 1600 la 545 milioane, a crescut la 2,4 miliarde de locuitori in 1950, ajungand in 2005 la peste 6 miliarde de indivizi, iar pentru anul 2050 se apreciază că va creşte cu pană la 50%2. Această evoluţie, coroborată cu răspandirea inegală a resurselor, va provoca, probabil, dezechilibre la nivelul securităţii, prosperităţii şi stabilităţii, din cauza mişcărilor de populaţie dinspre zone lipsite de resurse către alte regiuni ce dispun de rezerve suficiente. Studiile ce analizează legătura directă dintre tendinţele demografice şi starea de stabilitate3 au indicat o corelaţie intre gradul de prosperitate şi rata natalităţii. Astfel, in statele cu un grad ridicat de prosperitate şi securitate se inregistrează, paradoxal, o scădere a populaţiei (de exemplu, Germania are cea mai scăzută rată a natalităţii: 8,45 naşteri la mia de locuitori). Lupta pentru accesul şi controlul resurselor şi pieţelor mondiale a fost deseori generatoare de tensiuni şi conflicte. Alături de această competiţie, manifestările de intoleranţă in ceea ce priveşte aspectele religioase sau etnice constituie alte surse de instabilitate, in special la nivel regional, in condiţiile in care procesul de globalizare conduce spre formarea unor medii multiculturale. Aşadar, creşterea influenţei unei anumite culturi, depăşind spaţiul de origine, poate naşte o serie de resentimente. După părerea noastră, cele trei mari religii monoteiste (creştină, islamică şi iudaică) pot fi adesea transformate in cauze ale unor conflicte, deşi adevărata raţiune pare a fi, mai degrabă, diversitatea interpretărilor aduse textelor religioase ale fiecăreia. Riscul unor conflicte interreligioase există, insă nu poate fi ignorată nici apariţia unor tensiuni intre denominaţii mai vaste, cum ar fi susţinătorii religiei şi cei ai secularismului, influenţa curentelor seculare asupra vieţii “cetăţii” inregistrand creşteri semnificative in ultimele decenii, in special in Europa. Drumul spre conflict este uşor de parcurs atunci cand sunt implicate aspecte identitare, sensibile la orice influenţă externă percepută drept agresivă. In alte cazuri, drepturile fundamentale ale omului sunt lezate in mod direct, mai ales acolo unde ideologiile totalitare incă există, precum ţările aflate in vecinătatea estică a frontierelor actualului spaţiu euro-atlantic. Acest fapt duce la menţinerea unor tensiuni intre diferite segmente minoritare şi cel major de populaţie, mărindu-se astfel riscul apariţiei unor conflicte ce pot afecta securitatea şi stabilitatea construcţiei europene. Crima organizată reprezintă o ameninţare imediată la adresa securităţii Europei. “Sindicatele drogurilor”, prin extinderea activităţilor in zona traficului de arme, de materiale11 nucleare, pot dezvolta facil legături cu organizaţii teroriste. Pentru a lupta eficient impotriva crimei organizate şi a terorismului care a cauzat tragediile din New York, Istanbul, Madrid sau Londra, trebuie extinsă cooperarea dintre guvernele democratice. Accesul comun la informaţiile privind activităţile criminale sau teroriste, cooperarea intre organele judiciare şi forţele de poliţie precum şi monitorizarea comunicaţiilor şi a tranzacţiilor monetare sunt esenţiale pentru asigurarea succesului in această luptă4. Procesul de extindere constituie o parte a răspunsului Uniunii Europene la provocările contemporane, un efort de consolidare a stabilităţii politice şi securităţii economice. Dezechilibrele existente la momentul actual in lume pot fi corectate prin furnizarea unui nivel mai inalt de securitate, prosperitate şi stabilitate, astfel incat manifestări de genul crimei organizate sau terorismului să fie cat mai rar sau deloc prezente. Cu toate că principalul actor, ca formă de organizare, pe scena internaţională este statul-naţiune, majoritatea provocărilor amintite anterior acţionează, prin natura lor, la nivel supranaţional. Prin urmare, planul discuţiei se mută de la nivelul instituţiilor şi organizaţiilor de securitate statale la nivelul celor internaţionale: ONU, NATO şi UE. ONU se află, incă, intr-un proces de reflecţie asupra menirii sale, dorindu-se indepărtarea de imaginea arbitrului pasiv pentru asumarea rolului de forţă operaţională. Ii lipseşte, insă, o structură managerială adecvată şi implicarea politică a naţiunilor membre pentru a furniza resurse şi instrumente in scopul indeplinirii acestui rol. NATO rămane piatra unghiulară a stabilităţii euroatlantice, apărarea colectivă constituind nucleul de care depinde securitatea spaţiului. UE s-a dovedit pană acum un bun model de organizare cu formă supranaţională de guvernare, deşi s-au manifestat unele carenţe la nivelul cetăţeanului. Procesele de extindere in paralel ale acestor două organizaţii au dus la lărgirea spaţiului european, astfel incat la frontierele sale se află Ucraina, Republica Moldova, ţările fostului spaţiu iugoslav, regiunea Caucazului, a Mării Caspice şi un segment important al Orientului Mijlociu Extins. Intreg acest spaţiu este departe de a fi unul stabil, care să poată contribui la securitatea şi stabilitatea europeană. Această realitate a dus la necesitatea stabilirii unei agende de securitate cu elemente comune a celor două organizaţii, fiecare avand punctele sale forte şi reuşind să ofere avantaje specifice. Plasarea in vecinătatea imediată a spaţiului european şi euro-atlantic a acestor regiuni instabile face absolut necesară conlucrarea celor două organizaţii, in scopul realizării obiectivelor politico-strategice comune.
