La sf.”80 ai sec 19,Franta va trece printr-o criza pol.Este vorba de criza boolanger.In urma acestei crize monarhiştii doreau să profite de acest şoc ca să restaureze monarhia în Franţa în-să din nefericire pentru ei , exista o problemă : societatea nu privea cu ochi buni aceasta având o experienţă neplăcută din ultimii ani de monarhie. Astfel această do-rinţă a monarhiştilor părea să fie doar un vis nerealizabil. Situaţia republicanilor burghezi, s-a îmbunătăţit puţin chiar dacă ei erau recunoscuşi ca nişte trădători şi fricoşi. Destul de mult au avut de suferit radicalii deoarece ei au fost cei ce purtau răspunderea de înaintarea lui Boulanger , însă la ei nu a fost cel mai dificil tablou politic , cel mai mul rămânând să sufere reprezentanţii partidului lui Boulanger. În anii 1887-1889 aceştia erau o mare forţă politică însă după ,,fuga forţată’’ a generalului Boulanger în Belgia, partidul s-a destrămat şi n-a mai continuat să mai existe. Unica clasă politică ce şi-a întărit poziţiile în urma acestei crize au fost proletarii şi socialiştii care au reuşit să-şi extindă şi să-şi mărească influenţa.Acest succes ca-re a venit pe neaşteptate s-a datorat faptului că aceştia nu s-au implicat activ în po-litică , astfel au evitat să facă paşii greşiţi pe care i-au făcut radicalii şi adepţii lui Boulanger . O mare parte din populaţia lucrătoare care-i susţineau pe radicali , acum au trecut de partea socialiştilor , iar la 1mai 1890 pentru prima dată s-a organizat demonstraţii ale lucrătorilor. In 1902 la put.se aflau radicalii care s-au bucurat de putere pina in 1912,in primul decen.al sec 20,radicalii au fost cel mai influent partid din Franta.Ei erau contra clericilor.In parlament ei duceau o politica atfel incit sa atraga de partea sa clasa lucratorilor.Radicalii care in 1902-1906 erau condusi de Comba au incep.o lupta import. Clericilor.Biserica a fost divizata de stat in 3 etape:

1.interzicerea uniunilor religioase

2.separarea scolilor de biserica

3.separarea bisericii de stat

In 1906,in fruntea cabinet.de minis.a fost Clemanso care mergea spre intarirea rel.cu Rusia.De asemena el era p/u păsrarea confederaţiei muncii(1907). După 1909 aceştea au început să-şi piardă poziţiile.In timp de 3 ani s+au schimbat 11 conducatori.La alegerile din 1912 au cistigat republicanii moderati.

By MYLIFE