Fizica este o ştiinţă care se ocupă de studiul fenomenelor naturii. De la începutul lumii , oamenii încearcă să creeze lucruri noi care să îi ajute să ducă o viaţă mai bună. Prima mare inventie, roata, a fost un pas mare al omenirii în evoluţie. Următoarele invenţii şi descoperiri au influenţat hotărâtor evoluţia umană: aprinderea controlată a focului, prelucrarea metalelor(cupru, şi mai târziu fontă), navigaţia, busola, luneta (sistemul de lentile concave), forţa aburilor, automobilul, aeronautica, telefonul, undele radio şi microundele, cea de-a patra stare de agregare-plasma, razele X (Roentgen), şi sunt probabil nişte elemente cheie pentru alte noi aplicaţii care, deşi astăzi ne par imposibile, se vor putea întâmpla în viitor, (teleportarea, călătoria în alt spaţiu sau alt timp). Aprinderea focului pentru prima dată în mod controlat a fost facută prin frecarea sau lovirea a două corpuri, observându-se o creştere a temperaturii la suprafaţa de contact .Prelucrarea bronzului, un aliaj dur al cuprului cu staniul, a fost de asemenea un pas mare în evoluţia omului şi a societăţii. Acest fapt a avut un mare impact în producerea uneltelor, în trecerea de la cele de lemn şi piatră la cele mai rezistente, de metal.
Descoperiri ale unor elemente chimice cum ar fi poloniul sau radiul, făcute de Marie Curie au fost de asemenea foarte importante. Fizica dovedeşte nu numai utilitatea cercetării atomului ci şi necesitatea reluării semnificaţiei termenului (atom=indivizibil), întrucât acum este demonstrată divizibilitatea atomului.
Alte descoperiri, cum ar fi reacţiile nucleare, izotopii radioactivi, fuziunea termonucleară, au avut însă şi utilizări negative, unii folosindu-se de aceste proprietăţi ale atomilor pentru a produce bombe nucleare, extrem de destructive si de nocive, atat pentru planetă cât şi pentru organismele vii.
Fizica spaţială este un ajutor de asemenea şi în medicină; în urma unor experimente s-a observat evoluţia stării sănătăţii unor bolnavi de cancer, iar experţii au spus că boala a stagnat.
Busola a fost o descoperire mare pentru navigatorii vremii, inventatorii acestei a folosindu-e de proprietatea magnetitei de a se îndrepta spre polul de valoare opusă lui(+- şi –+), ajutându-i să se orienteze în călătoriile comerciale.
În anul 1818, Augustin Fresnel demonstrează să fenomenele luminoase sunt de origine mecanică, provenind din vibraţii care se propagă în unde succesive.
În anul 1820, André Ampère demonstrează că două fire paralele, străbătute de curent electric, exercită unul asupra celuilalt fenomene de atracţie sau de respingere, în funcţie de sensul reciproc al curentului care trece prin fiecare. J.C. Maxwell a arătat că deplasarea electricităţii se efectuează prin unde. 
Forţa aburilor a fost pusa în aplicaţie pentru prima oară la un motor care antrena un fierăstrău de tăiat lemne, deci un  motor static. Abia mai târziu a fost inventată locomotiva. Scepticii spuneau că trenurile nu trebuiau lăsate să prindă viteză de frică să nu se facă vid în interiorul trenului şi să se sufoce călătorii.
Automobilul a fost o altă invenţie epocală, astfel oamenii puteau să circule cu uşurinţă prin locuri prin care nu se putea ajunge cu trenul.
Aeronautica a permis omului să zboare peste oceane şi să călătorească pe distanţe mari într-un timp mai scurt.
Telefonul a fost inventat de Alexander Bell şi a fost un progres deoarece se puteau transmite date şi informaţii în timp real.
Pasul decisiv a fost făcut în 1895 de către C. Roentgen, care anunţă descoperirea radiaţiilor X. Roentgen porneşte de la experienţa curentului de înaltă tensiune într-un tub vidat, pentru explicarea anumitor proprieţi ale fulgerului luminos produs, ca de exemplu proprietatea de a traversa plăcile fotografice în ciuda protecţiei lor izolante; aceasta descoperire cunoaşte o aplicaţie rapidă în domeniul medicinei în cercetarea structurii scheletului omenesc.
Studiul lui Roentgen este continuat de cercetările asupra unor elemente chimice presupuse a fi inerte cum ar fi uraniul.
În cadrul cercetării vitezei luminii, Albert Einstein descrie relativitatea şi interdependenţa timpului şi spaţiului cu cea a masei şi energiei. Celebra formulă a relativităţii, E=mc² , exprimă următoarea relaţie: energia(E) conţinută în fiecare particulă de materie este echivalentă cu masa sa(m) multiplicată prin pătratul vitezei luminii(c²).
La lista invenţiilor ar putea fi adăugate şi alte invenţii, printre care cele mai importante au fost laserul, computerul, internetul, televizorul şi radioul.
Astfel putem vedea că fizica este pretutindeni, ea ne îconjoară şi ne face să fim dependenţi de ea pentru că este o stiinţă a naturii, aceeaşi natură de care aparţinem şi noi.

By andrei