Teiul are o coroană deasă, globuloasă. Frunzele sunt peţiolate ovale, cu vârful ascuţit, dinţate pe margini. Florile sunt de culoare albă-gălbuie, plăcut mirositoare, reunite câte 2-15. Pedunculul floral este concrescut, aproape pe jumătate din lungimea lui, cu o bractee eliptică sau lanceolată de culoare verde-gălbuie. Floarea este hermafrodită. Florile se folosesc pentru ceaiuri medicinale.În sezonul prevernal(1-III – 1-V), când creşte temperatura aerului şi umiditatea din sol, copacul se trezeşte la viaţă. Seva începe să circule prin vasele copacului şi la sfârşitul lunii martie mugurii se umflă şi încep să se deschidă. Apar primele frunze care până la sfârşitul lunii mai ajung la maturitate. Odată cu dezvoltarea frunzelor, creşte şi intensitatea fotosintezei. Creşterea procesului de fotosinteză, face ca la sfârşitul lunii mai să apară bobocii florilor. Florile durează aproape întreg sezonul vernal. Ajung la maturitate după 15 iunie şi se menţin până la sfârşitul lunii iulie. Tot acum, în luna iunie, se culeg florile pentru ceaiuri medicinale, cât sunt încă în boboci. În sezonul estival, după 15 iulie, apar fructele, nişte capsule păroase, care se coc până la sfârşitul lunii august. În sezonul vernal şi estival este perioada maximă de dezvoltare a copacului. Tulpina şi ramurile cresc în grosime şi lungime. Apar noi ramuri şi lăstari care se dezvoltă în funcţie de căldură, lumină şi umiditate. Pe ramurile nou crescute, se dezvoltă şi noi frunze. În sezonul serotinal şi autumnal fotosinteza îşi reduce activitatea. Nu continuă creşterea ramurilor noi. În luna septembrie există o perioadă de stagnare, după care frunzele încep să se îngălbenească şi să cadă. Până la sfârşitul lunii noiembrie cad toate frunzele. În sezonul hiemal, circulaţia sevei se reduce şi copacul are o activitate foarte redusă. Rezistă foarte bine la temperaturile scăzute din timpul iernii. Începe un nou ciclu de viaţă de la 1 martie.

By MYLIFE