{"id":90605,"date":"2018-02-14T03:42:00","date_gmt":"2018-02-14T03:42:00","guid":{"rendered":""},"modified":"2023-01-06T20:42:23","modified_gmt":"2023-01-06T20:42:23","slug":"rene-descartes-1596-1650","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/cvnextjob.com\/index.php\/2018\/02\/14\/rene-descartes-1596-1650\/","title":{"rendered":"REN\u00c9 DESCARTES (1596 \u2013 1650)"},"content":{"rendered":"
<\/div>

<\/h3>\n
ONTOLOGIA
Substan\u0163a suprem\u0103 sau Dumnezeu
Din punct de vedere general-filosofic, Descartes afirm\u0103 un monism substan\u0163ialist de tip deist. el admite o substan\u0163\u0103 suprem\u0103, Dumnezeu. Sus\u0163ine c\u0103 substan\u0163a suprem\u0103 este perfect\u0103 \u015fi, ca atare, exist\u0103 prin sine \u00eensu\u015fi, adic\u0103 \u00ee\u015fi este propria cauz\u0103. Depinz\u00e2nd numai de sine, Dumnezeu posed\u0103 o libertate absolut\u0103, fiind singura fiin\u0163\u0103 pe deplin liber\u0103. a\u015fadar, \u00een sensul ei cel mai general, libertatea \u00eenseamn\u0103 afirmarea a ceva prin sine, independent.
\u00cen configura\u0163ia ontologiei sale, Descartes trece de la monismul deist la dualism. el sus\u0163ine c\u0103 Dumnezeu a creat dou\u0103 substan\u0163e secunde, independente una de alta: res extensa (lucrul \u00eentins) \u015fi res cogitans (lucrul cuget\u0103tor).<\/p>\n

Res extensa \u015fi lumea fizic\u0103
Pin res extensa Descartes explic\u0103 lumea fenomenelor fizice. El sus\u0163ine c\u0103 Dumnezeu a creat res extensa ca lume haotic\u0103, i-a stabilit legi \u015fi i-a dat un prim impuls, f\u0103r\u0103 s\u0103 mai intervin\u0103 ulterior \u00een dezvoltarea ei.
Substan\u0163a \u00eentins\u0103 sau natura corporal\u0103 este identificat\u0103 de Descartes cu \u00eentinderea. altfel spus \u00eentinderea este o substan\u0163\u0103 material\u0103, adic\u0103 nu are nevoie de altceva ca s\u0103 existe, dec\u00e2t de Dumnezeu. Rezult\u0103 c\u0103 Descartes, spre deosebire de Locke, \u00een\u0163elege substan\u0163a material\u0103 ca fiind totuna cu esen\u0163a lucrurilor, .
Identific\u00e2nd materia cu \u00eentinderea, Descartes o identific\u0103 cu corpul \u00een genere \u015fi o diferen\u0163iaz\u0103 de corpurile individuale. Astfel materia, ca \u00eentindere \u00een genere sau ca corp \u00een genere, este unic\u0103 \u015fi indestructibil\u0103, \u00een timp ce corpurile individuale sunt multiple \u015fi perisabile. Fiind unic\u0103, este \u015fi unitar\u0103, adic\u0103 este la fel \u00een toate p\u0103r\u0163ile ei. Este tot una cu plinul \u015fi exclude vidul absolut.
Descartes consider\u0103 c\u0103 al\u0103turi, dar nu independent de materie, o alt\u0103 dimensiune fundamental\u0103 a lucrurilor este mi\u015fcarea.
Potrivit lui Descartes, mi\u015fcarea este, ca \u015fi materia, o substan\u0163\u0103 secund\u0103 pentru c\u0103 \u00ee\u015fi are izvorul \u00een Dumnezeu. Fiind o astfel de substan\u0163\u0103, mi\u015fcarea este invariabil\u0103, astfel c\u0103, \u00eentreaga cantitate de mi\u015fcare se conserv\u0103.
Descartes consider\u0103 c\u0103 mi\u015fcarea se desf\u0103\u015foar\u0103 \u00een cerc sau sub forma unui v\u00e2rtej, \u00een jurul anumitor centre, adic\u0103 prin deplasarea concomitent\u0103 circular\u0103 a tuturor p\u0103r\u0163ilor unui inel \u00eenchis.
Descartes \u00een\u0163elege mi\u015fcarea numai ca deplasare mecanic\u0103 a corpurilor geometrice, nu \u015fi ca energie poten\u0163ial\u0103. Reduc\u00e2nd mi\u015fcarea la deplasare mecanic\u0103, iar materia la \u00eentindere, Descartes nu reu\u015fe\u015fte s\u0103 explice nici proprietatea mi\u015fc\u0103rii de a se propaga printr-o materie inelastic\u0103, dur\u0103,.
De la analiza \u00eentinderii \u015fi a mi\u015fc\u0103rii \u00een genere, Descartes va trece la lucrurile \u00eentinse \u015fi supuse mi\u015fc\u0103rii. Descartes define\u015fte lucrurile prin \u00eensu\u015firi pe care Locke le va numi \u201ecalit\u0103\u0163i primare\u201d: forma (figura), cantitatea, locul \u015fi timpul (durata). Toate \u00eensu\u015firile primare sunt \u00een\u0163elese ca aspecte derivate sau moduri ale \u00eentinderii. Figura, e exemplu, presupune o anumit\u0103 delimitare \u00een cadrul \u00eentinderii. Locul este \u00een\u0163eles ca un \u00eenveli\u015f exterior al unui corp, astfel \u00eenc\u00e2t acesta ocup\u0103 un spa\u0163iu din care \u00eenl\u0103tur\u0103 un alt corp. A\u015fadar locul este \u015fi el un decupaj din cadrul \u00eentinderii.
Mi\u015fcarea corpului local, adic\u0103 mi\u015fcarea local\u0103 este \u00een\u0163eleas\u0103 ca deplasare mecanic\u0103 \u00een cadrul \u00eentinderii, ca transport al unui corp din vecin\u0103tatea unora socotite \u00een repaus \u00een vecin\u0103tatea altora. astfel mi\u015fcarea este considerat\u0103 geometric, ca varietate de pozi\u0163ie. Prin \u00een\u0163elegerea geometric\u0103 a mi\u015fc\u0103rii, Descartes a pus bazele cinematicii. Deplas\u0103rile mecanice locale apar ca ni\u015fte segmente ale unor v\u00e2rtejuri care le \u00eenglobeaz\u0103. Dealtfel, Descartes a reu\u015fit s\u0103 sus\u0163in\u0103 ipoteza heliocentrist\u0103 a lui Copernic, tocmai prin faptul c\u0103 a admis conjunc\u0163ia mi\u015fc\u0103rii generale \u00eenchise \u015fi a celei locale deschise.
Descartes a contribuit la explicarea mi\u015fc\u0103rii locale \u015fi prin faptul c\u0103 a descoperit faptul c\u0103 suma constant\u0103 a mi\u015fc\u0103rii se repartizeaz\u0103 \u00eentre corpuri \u015fi trece de la unul la altul:
1. Legea iner\u0163iei.
2. Legea mi\u015fc\u0103rii \u00een linie dreapt\u0103 pe tangenta la curba descris\u0103 de un mobil.
3. Legea potrivit c\u0103ruia cauzele particulare ale schimb\u0103rilor corpurilor sunt toate cuprinse \u00een aceea\u015fi regul\u0103.
Descartes caracterizeaz\u0103 lucrurile individuale prin caracteristici concret-sensibile, pe care Locke le va numi \u201ecalit\u0103\u0163i secundare\u201d: lumin\u0103, culori, gusturi, mirosuri, \u00eensu\u015firi tactile. \u00cen general el consider\u0103 c\u0103 varietatea ar rezulta din combinarea unor moduri ale \u00eentinderii, cum ar fi: divizibilitatea, figura, m\u0103rimea, mi\u015fcarea mecanic\u0103.<\/p>\n

Res cogitans \u015fi lumea psihic\u0103
Spre deosebire de res extensa, care este unic\u0103, res cogitans este multipl\u0103. Astfel, Dumnezeu a creat o pluralitate de substan\u0163e cuget\u0103toare, care sunt sufletele umane individuale. \u00cen opozi\u0163ie cu corpul \u00eentins \u015fi necuget\u0103tor, sufletul este cuget\u0103tor \u015fi ne\u00eentins. At\u00e2t prin calitatea sa de substan\u0163\u0103, c\u00e2t \u015fi prin faptul c\u0103 este ne\u00eentins, \u015fi deci indivizibil, sufletul individual este \u015fi nemuritor. Cele dou\u0103 entit\u0103\u0163i exist\u0103 independent, de sine st\u0103t\u0103tor. Totu\u015fi, \u00een cursul vie\u0163ii corpul \u015fi sufletul uman \u00eentre\u0163in o anumit\u0103 conexiune.
Descartes \u00een\u0163elege con\u0163inutul sufletului ca lucru cuget\u0103tor, cogito-ul, fie \u00een sens larg, fie \u00een sens restr\u00e2ns.
\u00cen sens larg, res cogitans este sufletul cu principalele sale facult\u0103\u0163i sau atribute \u015fi anume: g\u00e2ndirea, voin\u0163a, imagina\u0163ia \u015fi sim\u0163irea. Astfel Descartes arat\u0103 c\u0103 se poate \u00eendoi cu privire la lucrurile pe care \u015fi le imagineaz\u0103 sau pe care le simte, dar e cert faptul c\u0103 \u00ee\u015fi imagineaz\u0103 \u015fi simte. \u00cen acest sens, al certitudinii ra\u0163ionale, el admite c\u0103 facultatea de a imagina \u201eexist\u0103 \u00eentr-adev\u0103r, \u015fi face parte din cugetarea mea\u201d, la fel cum faptul de a sim\u0163i nu este altul dec\u00e2t al cuget\u0103rii.
\u00cen sens restr\u00e2ns, Descartes sus\u0163ine c\u0103 sufletul cuget\u0103tor nu cuprinde sim\u0163irea \u015fi imagina\u0163ia dec\u00e2t ca moduri. Astfel, el consider\u0103 c\u0103 actele de a sim\u0163i sunt, \u00een realitate, incerte. La fel, imagina\u0163ia depinde de lucrurile materiale, c\u0103ci se exercit\u0103 \u00een leg\u0103tur\u0103 cu ele. A\u015fadar, \u00een sens restr\u00e2ns, sufletul cuget\u0103tor este prin excelen\u0163\u0103 g\u00e2ndire \u015fi voin\u0163\u0103.
Cele dou\u0103 accep\u0163ii ale cogito-ului cartezian nu se exclud.
\u2022 Prima arat\u0103 c\u0103 sufletul cuprinde dou\u0103 facult\u0103\u0163i diferite.
\u2022 A doua reafirm\u0103 diferen\u0163ele dintre facult\u0103\u0163ile suflete\u015fti \u015fi le accentueaz\u0103, merg\u00e2nd p\u00e2n\u0103 la a conchide c\u0103 sim\u0163irea \u015fi imagina\u0163ia sunt secundare \u015fi eliminabile din sfera cuget\u0103rii. Mai precis se sus\u0163ine c\u0103 unitatea sufletului este asigurat\u0103 de primatul g\u00e2ndirii, c\u0103ci acesta este \u00eentruc\u00e2tva prezent\u0103 \u015fi \u00een actele sensibile \u015fi \u00een cele imaginative.
Prin concep\u0163ia sa despre lucrul cuget\u0103tor, Descartes identific\u0103 esen\u0163a sufletului cu g\u00e2ndirea \u015fi voin\u0163a ra\u0163ional\u0103. Aceast\u0103 concep\u0163ie este ra\u0163ionalist-moderat\u0103.
\u2022 Ra\u0163ionalist\u0103 prin teza primatului g\u00e2ndirii \u015fi voin\u0163ei ra\u0163ionale asupra celorlalte acte psihice.
\u2022 Moderat\u0103 \u00centruc\u00e2t sus\u0163ine c\u0103 \u00een\u0163elegerea \u015fi dominarea ra\u0163ional-voluntar\u0103 a diferitelor acte psihice nu sacrific\u0103 specificitatea acestora.
Descartes nu confund\u0103 \u00eens\u0103 sufletul, ca substan\u0163\u0103, cu g\u00e2ndirea.<\/p>\n

GNOSEOLOGIA
Facult\u0103\u0163ile cognitive
Descartes sus\u0163ine c\u0103 principalele facult\u0103\u0163i cognitive sunt: sim\u0163urile, imagina\u0163ia, memoria, intelectul \u015fi voin\u0163a.
I. Sim\u0163urile au ca obiect fie corpurile externe cu calit\u0103\u0163ile lor primare (\u00eentinderi, figuri, mi\u015fc\u0103ri) \u015fi cele secundare (lumin\u0103, culori, gusturi), fie st\u0103rile interne ale propriului corp foame, sete, dorin\u0163e). \u00cen raportul dintre sim\u0163uri \u015fi obiectele lor sim\u0163urile sunt pasive. Rezultatele cunoa\u015fterii prin sim\u0163uri sunt ideile sensibile.
Tot prin sim\u0163uri se \u015fi impresii pl\u0103cute sau nepl\u0103cute.
\u00cen ceea ce prive\u015fte raportul dintre sim\u0163uri \u015fi g\u00e2ndire, pe de o parte, Descartes consider\u0103 c\u0103 facultatea de a sim\u0163i este un fapt cogitativ, deoarece implic\u0103 prezen\u0163a g\u00e2ndirii. Pe de alt\u0103 parte, afirm\u0103 c\u0103 facultatea de a sim\u0163i este pasiv\u0103 \u015fi, ca s\u0103 primeasc\u0103 \u015fi s\u0103 cunoasc\u0103 idei ale lucrurilor sensibile, trebuie s\u0103 existe o alt\u0103 facultate de a le produce.
Putem conchide faptul c\u0103 Descartes admite faptul c\u0103 Descartes admite faptul c\u0103 intelectul este prezent \u00een actul sim\u0163irii, dar nu pentru a produce senza\u0163iile, ci pentru a le con\u015ftientiza, transform\u00e2ndu-le \u00een idei.
Relativ la gradul de veridicitate a capacit\u0103\u0163ii de a sim\u0163i, Descartes admite uneori c\u0103 sim\u0163urile \u015fi rezultatele lor sunt \u00een\u015fel\u0103toare. Totu\u015fi Descartes nu ajunge la concluzia c\u0103 ideile sensibile ar fi lipsite de orice adev\u0103r. El conchide doar c\u0103 sim\u0163urile nu sunt criterii sigure pentru a cunoa\u015fte esen\u0163a lucrurilor. Dar el sus\u0163ine c\u0103, prin intermediul impresiilor pl\u0103cute sau nepl\u0103cute, sim\u0163urile au rolul de a ne \u00een\u015ftiin\u0163a, suficient de clar, despre faptul dac\u0103 esen\u0163a lucrurilor ne folose\u015fte sau ne d\u0103uneaz\u0103.
II. Memoria este facultatea care conserv\u0103 ideile.
III. Imagina\u0163ia este o aplicare a facult\u0103\u0163ii de cunoa\u015ftere la un corp prezent ei \u00een chip intim \u015fi, prin urmare, existent., deci se exercit\u0103 prin lucrurile corporale. Imagina\u0163ia are ca obiect at\u00e2t aspectul cantitativ al lucrurilor, c\u00e2t \u015fi calit\u0103\u0163ile \u201esecundare\u201d (culori, sunete, gusturi) sau st\u0103rile interne ale corpului. Calit\u0103\u0163ile primare sunt imaginate mai distinct dec\u00e2t \u00eensu\u015firile sensibile.
Fantezia poate s\u0103 schimbe ideile \u00een mod diferit, alc\u0103tuind altele noi. Ea poate crea forme neobi\u015fnuite din elemente generale reale (sirene, satiri).
Actul de a imagina este, ca \u015fi cel de a sim\u0163i, un act cogitativ. Imagina\u0163ia presupune inteligen\u0163a sau g\u00e2ndirea, dar se deosebe\u015fte de inteligen\u0163a pur\u0103 prin faptul c\u0103 intuie\u015fte, prin ascu\u0163imea min\u0163ii, laturile acelei figuri ca \u015fi cum ar fi prezente. De exemplu un kilogon poate fi g\u00e2ndit, dar nu poate fi imaginat.
Relativ la valoarea de adev\u0103r a puterii de a imagina, Descartes afirm\u0103 c\u0103 nici imagina\u0163ia, nici sim\u0163urile nu ne-ar putea oferi certitudini asupra unui lucru, dac\u0103 n-ar interveni intelectul
Spre deosebire de sim\u0163uri, imagina\u0163ia poate s\u0103 ne ridice la o cunoa\u015ftere mai \u00eenalt\u0103, \u00eentruc\u00e2t examineaz\u0103 lucrurile sub aspectele lor cantitative.
IV. Inteligen\u0163a este numit\u0103 \u015fi ra\u0163iune, intelect, minte, g\u00e2ndire, fiind aceea\u015fi la to\u0163i oamenii. Poate avea ca obiect latura corporal\u0103 a unui obiect \u015fi, aici are nevoie de aportul imagina\u0163iei \u015fi, implicit de cel al sim\u0163urilor sau a memoriei (este numit \u201evedere\u201d sau \u201eatingere\u201d.
Dar intelectul poate analiza un obiect \u015fi independent de latura sa corporal\u0103. \u00cen acest caz, spiritul prive\u015fte una din ideile care se afl\u0103 \u00een sine \u00eensu\u015fi.
Ca valoare de adev\u0103r, intelectul ofer\u0103 cea mai des\u0103v\u00e2r\u015fit\u0103 cunoa\u015ftere. Descartes exemplific\u0103 superioritatea min\u0163ii \u00een raport cu sim\u0163urile \u015fi imagina\u0163ia prin felul \u00een care cunoa\u015ftem o bucat\u0103 de cear\u0103 scoas\u0103 din stup. Mai \u00eent\u00e2i, prin sim\u0163uri percepem diferitele ei \u00eensu\u015firi sensibile. \u00cen al doilea r\u00e2nd, prin imagina\u0163ie, ne \u00eenchipuim c\u0103 bucata de cear\u0103 se caracterizeaz\u0103 \u015fi prin alte aspecte cum ar fi cele de corp \u00eentins, flexibil, schimb\u0103tor. \u00cen al treilea r\u00e2nd percep\u0163ia ei devine o inspec\u0163ie a min\u0163ii singure. Aceast\u0103 inspec\u0163ie, care era confuz\u0103 \u015fi obscur\u0103 la \u00eenceput, c\u00e2nd se folosea doar de sim\u0163uri, dar este calar\u0103 \u015fi limpede acum, c\u00e2nd mintea singur\u0103 urm\u0103re\u015fte din ce este alc\u0103tuit lucrul.
Descartes sus\u0163ine c\u0103, pentru spirit, cea mai evident\u0103 cunoa\u015ftere este a spiritului \u00eensu\u015fi.
Descartes distinge dou\u0103 modalit\u0103\u0163i cognitive ale intelectului: intui\u0163ia \u015fi deduc\u0163ia.
A. Intui\u0163ia
\u00cen general un act intuitiv este spontan, imediat. Intui\u0163ia intelectual\u0103 de tip cartezian difer\u0103 de intui\u0163ia senzorial\u0103 at\u00e2t prin mijlocul cognitiv propus, c\u00e2t \u015fi prin obiectul s\u0103u. Intui\u0163ia intelectual\u0103 este un act prin care intelectul surprinde spontan specificul obiectului de cunoscut ca obiect al g\u00e2ndirii, a\u015fadar ca obiect g\u00e2ndit. Ca viziune anterioar\u0103 este mai profund\u0103 \u015fi mai conving\u0103toare dec\u00e2t percep\u0163ia senzorial\u0103.
Este adev\u0103rat c\u0103, prin intui\u0163ie intelectual\u0103, Descartes \u00een\u0163elege at\u00e2t actul intelectual spontan, c\u00e2t \u015fi rezultatul acestui act. Ca act, intui\u0163ia este legat\u0103 de subiectul intelectual, este un pol subiectiv, iar ca rezultat, ea este obiectul ca obiect g\u00e2ndit, intuit, este polul obiectiv pus sau constituit de polul subiectiv, de subiect.
Obiectele intui\u0163iilor sau intui\u0163iile ca obiecte, ca rezultate, sunt naturi simple \u00een sensul c\u0103 sunt cuno\u015ftin\u0163e indecompozabile. De aceea, cuno\u015ftin\u0163ele intuitive sunt principii, adic\u0103 idei fundamentale din care deriv\u0103 altele. Astfel sunt ideile privind existen\u0163a propriului eu, existen\u0163a lui Dumnezeu, ideea cauzalit\u0103\u0163ii etc.
B. Deduc\u0163ia cartezian\u0103
Numit\u0103 \u015fi induc\u0163ie matematic\u0103 este o modalitate dependent\u0103 de intui\u0163ie. Ea completeaz\u0103 intui\u0163ia, \u00eentruc\u00e2t din ideile fundamentale sunt intuitive, care au ca obiect naturile simple, deriv\u0103 noi adev\u0103ruri.
Ca modalitate de a descoperi ceva nou, deduc\u0163ia cartezian\u0103 este opus\u0103 deduc\u0163iei silogistice. Prin silogism nu se ob\u0163ine un adev\u0103r nou, ci doar se aplic\u0103 un adev\u0103r general la un caz particular. \u00een schimb Descartes consider\u0103 c\u0103 adev\u0103rurile intuitive de la care se pleac\u0103 sugereaz\u0103 noi adev\u0103ruri.
Deduc\u0163ia cartezian\u0103 are un caracter \u00eennoitor pentru c\u0103 ea este, de fapt, una de tip intuitiv. Ea leag\u0103 de adev\u0103rurile prime noi adev\u0103ruri, care, de\u015fi sugerate de primele, nu deriv\u0103 din ele \u00een mod silogistic ci necesit\u0103 noi acte intuitive. Astfel, deduc\u0163ia extinde lumina adev\u0103rurilor prime asupra celor derivate \u015fi o spore\u015fte. Aceast\u0103 modalitate este deductiv\u0103 pentru c\u0103 presupune succesiune \u015fi mi\u015fcare \u015fi, totodat\u0103, este intuitiv-deductiv\u0103 \u00eentruc\u00e2t se prezint\u0103 ca o succesiune de intui\u0163ii.
V. Voin\u0163a este o alt\u0103 facultate care concur\u0103 la procesul cognitiv. Ea este legat\u0103, pe de o parte, de sim\u0163uri \u015fi, deci, de ideile sensibile, iar, pe de alt\u0103 parte, de inteligen\u0163\u0103, deci de ideile intuitiv-deductive indubitabile. Fa\u0163\u0103 de sim\u0163uri, care sunt pasive, sau fa\u0163\u0103 de intelect, care este nu numai spontan ci \u015fi pasiv, contemplativ, voin\u0163a este un factor activ.
Voin\u0163a este indispensabil\u0103 adev\u0103rului, c\u0103ci ea este cea care \u00ee\u015fi d\u0103 asentimentul diferitelor cuno\u015ftin\u0163e. Ca ra\u0163ionalist, Descartes a considerat c\u0103 izvorul adev\u0103rului \u00eel constituie g\u00e2ndirea, dar g\u00e2ndirea aprobat\u0103 de voin\u0163a fiec\u0103ruia.
Voin\u0163a este \u015fi cauza erorii prin faptul c\u0103, fiind mai \u00eentins\u0103 dec\u00e2t ra\u0163iunea, \u00eel determin\u0103 pe om s\u0103 se pronun\u0163e \u015fi asupra unor lucruri pe care nu le cunoa\u015fte.<\/p>\n

Natura \u015fi criteriul adev\u0103rului
Descartes a conchis c\u0103, pentru a g\u0103si un adev\u0103r absolut indubitabil, trebuie s\u0103 presupun\u0103 c\u0103 \u015fi intelectul (ra\u0163iunea) \u00eel poate \u00een\u015fela (din cauza unui geniu r\u0103u).
Plec\u00e2nd de la \u00eendoiala generalizat\u0103, Descartes a descoperit c\u0103 primul adev\u0103r de neclintit este cel privind existen\u0163a propriului eu: \u201dG\u00e2ndesc, deci exist\u201d. Formulat\u0103 dintr-o fraz\u0103 cuprinz\u00e2nd conjunc\u0163ia deci, formula a l\u0103sat impresia c\u0103 ar fi concluzia unei entimeme, adic\u0103 a unui ra\u0163ionament prescurtat. \u00cen realitate este vorba de o intui\u0163ie, nu de o entimem\u0103. Plec\u00e2nd de la faptul c\u0103 se \u00eendoie\u015fte, Descartes a con\u015ftientizat imediat faptul c\u0103 g\u00e2nde\u015fte, iar g\u00e2ndul c\u0103 g\u00e2nde\u015fte l-a implicat imediat \u00een acela c\u0103 exist\u0103 ca suflet g\u00e2nditor.
Din examinarea enun\u0163ului \u201eG\u00e2ndesc, deci exist\u201d, sau \u201eEu sunt, eu exist\u201d, Descartes desprinde caracteristicile propozi\u0163iei adev\u0103rate. El afirm\u0103 c\u0103 lucrurile pe care le percepem clare \u015fi distincte sunt toate adev\u0103rate \u015fi re\u0163ine ca \u00eensu\u015firi ale cuno\u015ftin\u0163ei veridice claritatea (limpezimea) \u015fi distinc\u0163ia. cele dou\u0103 caracteristici formeaz\u0103 \u00eempreun\u0103 eviden\u0163a.
Este calar\u0103 cuno\u015ftin\u0163a definit\u0103 prin suficiente note pentru a ne putea permite recunoa\u015fterea obiectului la care se refer\u0103 \u015fi distinct\u0103 atunci c\u00e2nd con\u0163ine note specifice prin care se delimiteaz\u0103 de alte cuno\u015ftin\u0163e similare. regula eviden\u0163ei este un criteriu necesar, dar nu \u015fi suficient. Necesar, deoarece pentru a fi adev\u0103rat\u0103 ideea trebuie definit\u0103 corect. Nu este suficient pentru c\u0103 o idee poate fi bine delimitat\u0103 de altele, dar nu \u015fi adev\u0103rat\u0103. Spunem c\u0103 eviden\u0163a este un criteriu intralogic al adev\u0103rului \u00eentruc\u00e2t presupune raportarea cuno\u015ftin\u0163ei testate nu numai la alte cuno\u015ftin\u0163e \u00eenrudite. Criteriul intralogic trebuie completat cu unul extralogic care s\u0103 permit\u0103 ie\u015firea din sfera subiectivit\u0103\u0163ii pure \u015fi raportarea cuno\u015ftin\u0163ei la obiectul desemnat.
Descartes distinge \u00eentre o falsitate propriu-zis\u0103 sau formal\u0103 \u015fi o falsitate material\u0103. El consider\u0103 c\u0103 falsitatea formal\u0103 nu se poate g\u0103si dec\u00e2t \u00een judec\u0103\u0163i. Ideile, considerate \u00een sine, neraportate le altceva nu sunt false formal, ele fiind moduri ale cuget\u0103rii. \u00cen idei exist\u0103 o anumit\u0103 falsitate material\u0103 c\u00e2nd \u00eenf\u0103\u0163i\u015feaz\u0103 ceea ce nu este ca fiind. Rezult\u0103 c\u0103, a\u015fa cum eroarea poate fi nu numai formal\u0103, ci \u015fi material\u0103, tot a\u015fa exist\u0103 at\u00e2t un adev\u0103r formal (dat de eviden\u0163\u0103), c\u00e2t \u015fi unul material (dat de coresponden\u0163\u0103).
\u00cen ceea ce prive\u015fte criteriul adev\u0103rului, Descartes afirm\u0103 textual c\u0103 \u201eadev\u0103rul nu este sigur dec\u00e2t datorit\u0103 faptului c\u0103 Dumnezeu este sau nu exist\u0103 \u015fi c\u0103 el este o fiin\u0163\u0103 perfect\u0103 iar tot ceea ce este \u00een noi vine de la el.
\u00cen gnoseologia sa Descartes nu are \u00een vedere pe Dumnezeu \u00een sens religios. Ideea de Dumnezeu este ideea \u00eenl\u0103n\u0163uirii existen\u0163ei, \u00een care tot ce trebuie s\u0103 aib\u0103 realitate trebuie, \u00een mod necesar, s\u0103 \u00ee\u015fi poat\u0103 g\u0103si loc.<\/p>\n

Argumente privind existen\u0163a lui Dumnezeu
\u00cen Discurs el aduce trei argumente privind existen\u0163a lui Dumnezeu:
1. Proba prin existen\u0163a \u00een noi a ideii de fiin\u0163\u0103 perfect\u0103.
2. Proba prin existen\u0163a noastr\u0103 ca fiin\u0163e imperfecte.
3. Argumentul ontologic.
\u00cen Medita\u0163ii\u2026 Descartes pleac\u0103 \u00een realizarea celor trei demonstra\u0163ii de la urm\u0103toarele propozi\u0163ii explicite:
a) ideile nu difer\u0103 \u00eentre ele ca moduri ale cuget\u0103rii ci pentru c\u0103 \u00eenf\u0103\u0163i\u015feaz\u0103 lucruri deosebite;
b) in cauza eficient\u0103 \u015fi total\u0103 trebuie s\u0103 se afle tot at\u00e2ta des\u0103v\u00e2r\u015fire c\u00e2t exist\u0103 \u015fi \u00een efectul ei;
c) un lucru nu poate izvor\u00ee din nimic;
d) un lucru mai des\u0103v\u00e2r\u015fit (care cuprinde \u00een el mai mult\u0103 realitate) nu poate ie\u015fi din ceva mai pu\u0163in des\u0103v\u00e2r\u015fit.
Aplic\u00e2nd aceste presupozi\u0163ii la analiza ideilor, Descartes sus\u0163ine c\u0103 ideea provenit\u0103 de la un lucru con\u0163ine \u00een sine o realitate g\u00e2ndit\u0103. El conchide c\u0103 aceast\u0103 realitate trebuie s\u0103 fie con\u0163inut\u0103 \u00een chip formal (actual) sau eminent \u00een cauza acelei idei.
I. \u00cen prima prob\u0103 privind existen\u0163a lui Dumnezeu Descartes pleac\u0103 de la faptul c\u0103 \u00een noi exist\u0103 ideea de fiin\u0163\u0103 perfect\u0103, \u00een raport cu care noi o avem pe aceea despre propria noastr\u0103 fiin\u0163\u0103 imperfect\u0103. El argumenteaz\u0103 c\u0103 diferitele note asupra ideii de Dumnezeu nu \u00ee\u015fi au sursa \u00een cugetarea specific uman\u0103. Astfel, un prim argument este acela c\u0103 ideea de Dumnezeu cuprinde \u00een sine ideea de substan\u0163\u0103 infinit\u0103. Un alt argument este acela c\u0103 ideea de Dumnezeu cuprinde \u00een sine ideea de des\u0103v\u00e2r\u015fire \u00een act.
II. \u00cen cea de a doua prob\u0103 a existen\u0163ei lui Dumnezeu, \u00een Discurs, se pleac\u0103 de la faptul c\u0103 fiin\u0163a noastr\u0103 imperfect\u0103 cunoa\u015fte unele des\u0103v\u00e2r\u015firi pe care nu le are. Se conchide c\u0103 exist\u0103 o fiin\u0163\u0103 des\u0103v\u00e2r\u015fit\u0103 de la care am dob\u00e2ndit tot ceea ce avem. \u00cen cea de a treia Medita\u0163ie se argumenteaz\u0103 nu numai c\u0103 nu provenim din noi \u00een\u015fine, dar c\u0103 nici nu am fost crea\u0163i ca fiin\u0163e cuget\u0103toare de c\u0103tre p\u0103rin\u0163i, nici de c\u0103tre o fiin\u0163\u0103 mai pu\u0163in des\u0103v\u00e2r\u015fit\u0103 dec\u00e2t Dumnezeu.
III. A treia prob\u0103, argumentul ontologic, desprinde urm\u0103toarea structur\u0103 general\u0103 a argumentului ontologic de tip cartezian:
a) eu am ideea (conceptul) de fiin\u0163\u0103 perfect\u0103;
b) \u00een conceptul de fiin\u0163\u0103 perfect\u0103 este cuprins\u0103 (g\u00e2ndit\u0103) proprietatea existen\u0163ei;
c) \u00een concluzie fiin\u0163a perfect\u0103 (Dumnezeu) exist\u0103.
Premisele de la care pleac\u0103 cele trei demonstra\u0163ii carteziene comport\u0103 \u00eens\u0103 unele obiec\u0163ii:
1. Supozi\u0163ia ontologic\u0103 potrivit c\u0103reia superiorul nu poate proveni din inferior , este, cel pu\u0163in din perspectiv\u0103 evolu\u0163ionist\u0103, precar\u0103.
2. Chiar dac\u0103 toate presupozi\u0163iile carteziene ar fi veridice, ele nu pot fi aplicate nerestrictiv la analiza originii cuno\u015ftin\u0163elor.
\u00cen ceea ce prive\u015fte argumentul ontologic, acesta con\u0163ine eroarea, sesizat\u0103 de Kant, de a trece ilicit de la planul logic la cel extralogic, de la g\u00e2ndul c\u0103 fiin\u0163a perfect\u0103 exist\u0103, la faptul real c\u0103 ea chiar exist\u0103 cu adev\u0103rat, f\u0103r\u0103 a aduce \u00eens\u0103 vreo prob\u0103 \u00een acest sens.
Este de observat faptul c\u0103 Descartes este adeptul unei teologii pozitive, care \u00ee\u015fi elaboreaz\u0103 ideile despre Dumnezeu plec\u00e2nd de la cuno\u015ftin\u0163ele despre diferitele calit\u0103\u0163i umane, pe care le divinizeaz\u0103 prin faptul c\u0103 le concepe la modul superlativ, ca atribute des\u0103v\u00e2r\u015fite. Am zice c\u0103 o asemenea cunoa\u015ftere presupune un proces de idealizare, iar rezultatul la care se ajunge este un concept ideal.<\/p>\n

METODA INTUITIV-DEDUCTIV\u0102 DE TIP MATEMATIC
Necesitatea unei metode
Consider\u00e2nd c\u0103 ra\u0163iunea uman\u0103 este, \u00een fondul ei, universal\u0103, Descartes a conchis c\u0103 diversitatea opiniilor \u00een unele \u015fi acelea\u015fi probleme provin doar de la faptul c\u0103 \u201eg\u00e2ndirea urmeaz\u0103 c\u0103i diferite\u201d.
El observ\u0103 c\u0103 exist\u0103 dou\u0103 feluri de spirite:
1. Unele care se cred mai capabile dec\u00e2t sunt \u015fi se pripesc \u00een judec\u0103\u0163ile lor.
2. Altele care au at\u00e2ta ra\u0163iune \u015fi modestie, \u00eenc\u00e2t urm\u0103resc, mai cur\u00e2nd, p\u0103rerile altora.
Ca \u015fi Bacon el era nemul\u0163umit de metoda scolastic\u0103, silogistic\u0103, \u00eentruc\u00e2t ea pleca de la premise speculative \u015fi nu reu\u015fea s\u0103 aduc\u0103 ceva nou.<\/p>\n

Premisele metodei carteziene
Dup\u0103 cum s-a mai spus, Descartes a c\u0103utat adev\u0103rul \u00een c\u0103r\u0163i, \u00een via\u0163\u0103 \u015fi \u00een sine.
\u00cen elaborarea metodei sale de a c\u0103uta adev\u0103rul \u00een sine, a fost influen\u0163at de modalit\u0103\u0163ile practicate de logic\u0103 \u015fi, mai ales, de geometrie \u015fi algebr\u0103.
Dar cele trei discipline con\u0163ineau anumite dezavantaje, pe care Descartes a \u00eencercat s\u0103 le \u00eenl\u0103ture. Logica, pe l\u00e2ng\u0103 faptul c\u0103 opera cu silogisme \u015fi reguli prin care nu se ob\u0163ineau noi adev\u0103ruri, obi\u015fnuia s\u0103 combine cuno\u015ftin\u0163e f\u0103c\u00e2nd abstrac\u0163ie de valoarea lor de adev\u0103r. Geometria se limita doar la figuri \u015fi, drept urmare, folosea mult imagina\u0163ia, obosind intelectul. Algebra con\u0163inea prea multe reguli \u015fi cifre.
Descartes conchide c\u0103, pentru a men\u0163ine avantajele celor trei discipline, metoda pe care o va urma nu trebuia s\u0103 con\u0163in\u0103 prea multe reguli. Ini\u0163ial, \u00een Regulae\u2026, a enun\u0163at 21 din care a tratat 18. \u00cen Discurs\u2026 le va reduce la 4 reguli fundamentale.
Metoda sa este interpretat\u0103 de obicei ca o metod\u0103 de inspira\u0163ie matematic\u0103, extins\u0103 asupra celorlalte \u015ftiin\u0163e. De fapt, metoda sa este inspirat\u0103 de opera\u0163iile fundamentale ale g\u00e2ndirii puse \u00een eviden\u0163\u0103 de logic\u0103.<\/p>\n

Regulile metodei carteziene \u015fi caracterul lor intuitiv-deductiv.
Metoda cartezian\u0103 cuprinde dou\u0103 tipuri de reguli: capitale \u015fi secundare (auxiliare).
Regulile capitale sunt \u00een num\u0103r de patru:
1. A nu accepta niciodat\u0103 un lucru ca adev\u0103rat, dac\u0103 nu apare astfel \u00een mod evident.
2. A \u00eemp\u0103r\u0163i fiecare problem\u0103 analizat\u0103 \u00een c\u00e2te fragmente ar fi posibil \u015fi necesar pentru a fi c\u00e2t mai bine rezolvate.
3. A conduce \u00een ordine g\u00e2ndurile, \u00eencep\u00e2nd cu cele mai simple \u015fi mai u\u015for de recunoscut pentru a se ridica, treptat, la cele mai complexe.
4. A face peste tot enumer\u0103ri complete \u015fi revizuiri generale pentru a exista siguran\u0163a c\u0103 nu s-a omis nimic.
\u00cen literatura exegetic\u0103, regulile amintite sunt numite \u00een ordine: eviden\u0163a, analiza, sinteza, enumerarea.
I. Eviden\u0163a indic\u0103 \u00eentotdeauna regula general\u0103 de recunoa\u015ftere a adev\u0103rului.
II. Analiza este procedeul prin care vom reduce treptat propozi\u0163iile complicate \u015fi obscure la altele mai simple . Regula analizei nu reclam\u0103, cum s-ar p\u0103rea o trecere de la ideea general\u0103, mai confuz\u0103, la idei mai particulare, ci \u00eenseamn\u0103 trecerea de la o idee complex\u0103 la ideile mai simple componente. De aceea, derivarea analitic\u0103 a unei idei din alta este de tip intuitiv. Analiza presupune divizarea problemelor complexe: problema trebuie eliberat\u0103 de orice complica\u0163ie superflu\u0103 \u015fi apoi poate fi divizat\u0103 \u00een probleme mai simple, care se pot considera separat. Prin analiz\u0103 se pot afla cauzele plec\u00e2nd de la efecte, c\u0103ci ea indic\u0103 dependen\u0163a efectelor de cauzele lor.
III. Sinteza presupune drumul invers analizei: de la simplu la complex. Ea nu presupune un drum de la particular la general, deoarece ideile simple \u015fi ideea complex\u0103 se situeaz\u0103 \u00een acela\u015fi plan de generalitate. Descartes nume\u015fte absolute lucrurile de la care pleac\u0103, \u00een ordinea deduc\u0163iei, \u015fi relative pe cele care urmeaz\u0103 s\u0103 fie deduse. Ca absolute, el exemplific\u0103 \u201eorice este considerat independent, cauz\u0103, simplu, universal, unu, egal\u201d iar ca relative \u201eceea ce se cheam\u0103 dependent, efect, complex, individual, multiplu, inegal\u201d, depinz\u00e2nd de punctul de vedere din care sunt considerate lucrurile. Ordinea presupus\u0103 de regula sintezei necesit\u0103 un aranjament al ideilor care s\u0103 respecte ordinea fireasc\u0103 a lucrurilor sub o anumit\u0103 considera\u0163ie.
IV. Enumerarea numit\u0103 \u015fi induc\u0163ie intervine at\u00e2t \u00een analiz\u0103 c\u00e2t \u015fi \u00een sintez\u0103. \u00cen cazurile mai complexe, de succesiuni a unor multiple elemente, este nevoie de gruparea acestora printr-o enumerare complet\u0103, astfel \u00eenc\u00e2t s\u0103 se poat\u0103 cuprinde, prin intui\u0163ii succesive, fiecare treapt\u0103 \u015fi lucrurile situate pe fiecare nivel.
Regulile secundare ale metodei carteziene sunt expuse \u00een Regulae\u2026 de la VIII la XII. Ele se refer\u0103, \u00een ordine, la obiectul care limiteaz\u0103 aplicarea regulilor capitale, la intelect, care poate fi antrenat prin diferite exerci\u0163ii \u015fi la alte facult\u0103\u0163i ajut\u0103toare.
Regula a VIII-a Dac\u0103 utilizarea procedeelor capitale nu d\u0103 rezultate, trebuie s\u0103 ne oprim pentru c\u0103 ne afl\u0103m \u00een fa\u0163a a ceva care dep\u0103\u015fe\u015fte orice limit\u0103 a ingeniului uman.
Regula a IX-a Perspicacitatea intelectului poate spori prin mici exerci\u0163ii prin care s\u0103 fie cuprinse cu mintea deodat\u0103 lucruri mai pu\u0163ine \u015fi mai u\u015foare.
Regula a X-a Sagacitatea (puterea intelectului de a deduce unele lucruri din altele)poate fi cultivat\u0103 prin formarea obi\u015fnuin\u0163ei de a urma artele mai u\u015foare \u015fi mai simple \u015fi care presupun mai mult\u0103 ordine \u015fi prin exerci\u0163iile aritmetice.
Regula a XI-a S\u0103 ne apropiem c\u00e2t mai mult de enumerarea de intui\u0163ie prin formarea obi\u015fnuin\u0163ei de a parcurge mai multe propozi\u0163ii derivate din altele mai simple prin mi\u015fcarea continu\u0103 a g\u00e2ndirii \u015fi prin conceperea distinct\u0103 a mai multor lucruri deodat\u0103.
Regula a XII-a Intelectul trebuie s\u0103 se ajute de imagina\u0163ie, sim\u0163uri \u015fi memorie fie pentru a putea intui naturile simple, fie pentru a g\u0103si ceva necunoscut prin compararea sa cu cava cunoscut.
\u00cendoiala radical\u0103 \u015fi justificarea sa metafizic\u0103.
Descartes \u015fi-a elaborat metoda \u015fi chiar a aplicat-o \u00een matematic\u0103 f\u0103r\u0103 s\u0103 supun\u0103 unei critici radicale orice cunoa\u015ftere. Pentru a fi sigur c\u0103 metoda sa poate fi extins\u0103 asupra oric\u0103rei \u015ftiin\u0163e, era necesar s\u0103 realizeze o critic\u0103 radical\u0103 oric\u0103rei cunoa\u015fteri, spre a vedea dac\u0103 exist\u0103 un adev\u0103r de nezdruncinat. Acesta va putea servi ca fundament al oric\u0103rui adev\u0103r \u015fi ca justificare a metodei sale. Acest adev\u0103r va fi acela despre existen\u0163a propriului eu cuget\u0103tor.
\u00cendoiala radical\u0103 va fi \u00eens\u0103 ce practicat\u0103 de Descartes dup\u0103 elaborarea metodei.
\u00cendoiala metodologic\u0103 este un act logic, de nega\u0163ie, care presupune c\u0103 orice cuno\u015ftin\u0163\u0103 este fals\u0103. Este \u00eendoiala practic\u0103, voluntar\u0103, \u015fi diferit\u0103 de \u00eendoiala pur teoretic\u0103. Ca atare, ea a fost pus\u0103 \u00een leg\u0103tur\u0103 cu doctrina liberului arbitru.
\u00cendoiala cartezian\u0103 r\u0103m\u00e2ne una metodic\u0103, provizorie. Descartes pleac\u0103 de la \u00eendoial\u0103 pentru a ajunge la un adev\u0103r cert. de aceea, demersul s\u0103u dubitativ \u00eencepe asemenea unui ra\u0163ionament prin absurd: pentru a descoperi c\u0103 ceva este cert, presupune c\u0103 nimic nu este cert.
De\u015fi Descartes \u00ee\u015fi \u00eencepe \u00eendoiala sa radical\u0103 printr-o reducere la absurd, totu\u015fi el procedeaz\u0103 mai departe intuitiv, nu deductiv.
Conform unui ra\u0163ionament prin absurd, desf\u0103\u015furarea ideilor ar fi urm\u0103toarea:
\u2013 trebuie g\u0103sit ceva cert;
\u2013 presupunem c\u0103 nimic nu este cert (=totul este fals);
\u2013 presupozi\u0163ia c\u0103 totul este fals trebuie respins\u0103, \u00eentruc\u00e2t cade \u00een propria sa sfer\u0103, adic\u0103 \u00een sfera lui \u201etotul este fals\u201d.
Pe Descartes \u00eel intereseaz\u0103 \u00eens\u0103 precizarea concret\u0103 a acestui cava cert. De aceea el renun\u0163\u0103 la ra\u0163ionamentul prin absurd \u015fi trece la constatarea (intui\u0163ia) c\u0103 prin afirmarea c\u0103 totul este fals a constituit deja o existen\u0163\u0103. Deci propozi\u0163ia \u201etotul este fals\u201d luat\u0103 ca reflectare este negat\u0103 de aceea\u015fi propozi\u0163ie luat\u0103 ca obiect al reflect\u0103rii. De aceea la Descartes trecerea de la propozi\u0163ia \u201enimic nu este cert\u201d la propozi\u0163ia \u201deste ceva cert\u201d nu este un act deductiv, ci unul de tip intuitiv.
\u00cen continuare, \u00eentruc\u00e2t \u00eendoiala \u00eenseamn\u0103 cugetare, iar cugetarea presupune un subiect cogitativ, Descartes realizeaz\u0103 \u015fi intui\u0163ia sum, ergo Deus est.
Descartes trece intuitiv de la un concept la altul, conform conceptului c\u0103 \u00eentre ele exist\u0103 o leg\u0103tur\u0103 necesar\u0103 \u00een sensul c\u0103 este un concept intim implicat \u00een cel\u0103lalt.
\u00cen intui\u0163ia existen\u0163ei eului cuget\u0103tor \u015fi \u00een intui\u0163ia existen\u0163ei lui Dumnezeu, Descartes comite dou\u0103 gre\u015feli:
1. Afirm\u0103 nu numai existen\u0163a, ci \u015fi natura acestuia, \u015fi anume o natur\u0103 spiritual\u0103.
2. Afirm\u0103 nu numai existen\u0163a infinitului, ci \u015fi natura acestuia, \u015fi anume aceea divin\u0103.
\u00cen ce prive\u015fte cele dou\u0103 gre\u015feli cuprinse \u00een cele dou\u0103 intui\u0163ii carteziene de baz\u0103, acestea se explic\u0103 prin faptul c\u0103, proced\u00e2nd intuitiv, Descartes scoate din ideea de eu \u015fi din cea de fiin\u0163\u0103 infinit\u0103 ceea ce nu exist\u0103 \u00een ele prin defini\u0163ia lor logic-formal\u0103, dar se afl\u0103 \u00een conjunc\u0163ie cu ele potrivit mentalit\u0103\u0163ii timpului s\u0103u. \u015fi anume concep\u0163ia substan\u0163ial\u0103 a eului \u015fi, respectiv, ideea c\u0103 fiin\u0163a infinit\u0103 este aceea\u015fi cu Fiin\u0163a divin\u0103.<\/p>\n

CONCEP\u0162IA DESPRE OM
Natura uman\u0103
Descartes caracterizeaz\u0103 omul ca fiin\u0163\u0103 dual\u0103: corporal\u0103 \u015fi cogitativ\u0103, dar \u00eel define\u015fte ca lucru care cuget\u0103. El consider\u0103 c\u0103 eul cuget\u0103tor include g\u00e2ndirea, voin\u0163a, precum \u015fi actul de a sim\u0163i \u015fi cel de a imagina. Descartes define\u015fte eul cuget\u0103tor prin g\u00e2ndire, consider\u00e2nd c\u0103 acesta condi\u0163ioneaz\u0103 ideile sensibile \u015fi actele voluntare. Eul cuget\u0103tor este independent \u00een m\u0103sura \u00een care a sim\u0163i \u015fi a imagina apar\u0163in eului ca virtualit\u0103\u0163i sau posibilit\u0103\u0163i care se raporteaz\u0103 la corp \u015fi la cea ce este corporal atunci c\u00e2nd se exercit\u0103 efectiv \u015fi trec de la poten\u0163\u0103 \u00een act.
La om, sufletul \u015fi trupul exist\u0103 \u015fi sunt str\u00e2ns unite, ca \u015fi cum ar forma un singur lucru. Potrivit lui Descartes leg\u0103tura dintre sufletul ra\u0163ional-volitiv \u015fi corpul lipsit de ra\u0163iune \u015fi voin\u0163\u0103 este intermediat\u0103, \u00een dublul sens, de a\u015fa-zisul suflet animal (senzitiv).
Potrivit concep\u0163iei carteziene, trupul necuget\u0103tor \u015fi sufletul cuget\u0103tor se pot condi\u0163iona sau se pot cauza unul pe cel\u0103lalt,dar nici unul dintre ele nu poate determina natura celuilalt.<\/p>\n

Libertatea uman\u0103
A. Libertatea interioar\u0103
Libertatea interioar\u0103 prive\u015fte raportul voin\u0163ei cu celelalte facult\u0103\u0163i subiective. Descartes consider\u0103 c\u0103 voin\u0163a poate fi \u015fi \u201emi\u015fcat\u0103\u201d de judec\u0103\u0163i \u015fi pasiuni, dar poate fi \u015fi autonom\u0103 \u015fi imperativ\u0103 \u00een raport cu acestea.
1. \u00cen ceea ce prive\u015fte judec\u0103\u0163ile, cele adev\u0103rate sunt cele care influen\u0163eaz\u0103 voin\u0163a s\u0103 consimt\u0103 asupra veridicit\u0103\u0163ii lor. Dar voin\u0163a r\u0103m\u00e2ne liber\u0103, c\u0103ci puterea deciziei, adic\u0103, \u00een acest caz, hot\u0103r\u00e2rea de a-\u015fi da sau nu asentimentul cuno\u015ftin\u0163elor respective, \u00eei apar\u0163ine. A\u015fa cum se exprima Descartes, eu cred ceea ce v\u0103d, dar v\u0103d numai ceea ce privesc \u015fi privesc numai ceea ce vreau.
\u00cen plan cogitativ, libertatea voin\u0163ei intervine numai \u00een raport cu judec\u0103\u0163ile, nu \u015fi cu ideile. Judec\u0103\u0163ile sunt acte voluntare, pentru c\u0103 presupun ac\u0163iunea liber-consim\u0163it\u0103 de a lega o no\u0163iune-predicat de o alt\u0103 no\u0163iune-subiect. De acea \u015fi certitudinea asupra adev\u0103rului unui act judicativ presupune consim\u0163irea liber\u0103 la raporturile pe care mintea le g\u00e2nde\u015fte \u00een judecata respectiv\u0103.
\u00cen cazul \u00een care voin\u0163a se extinde mai mult dec\u00e2t intelectul, ea conduce nu doar la gre\u015feli, ci \u015fi la o libertate neautentic\u0103.
2. \u00cen raport cu pasiunile, voin\u0163a poate fin influen\u0163at\u0103 de ele, dar are \u015fi datoria de a le st\u0103p\u00e2ni. pasiunile \u0163in de sufletul senzitiv, pentru c\u0103 se formeaz\u0103 \u00een str\u00e2ns\u0103 leg\u0103tur\u0103 cu percep\u0163iile lucrurilor sensibile. Pasiunile sufletului sunt definite ca \u201epercep\u0163ii sau emo\u0163ii ale sufletului care sunt raportate \u00een mod special la suflet \u015fi sunt cauzate, \u00eentre\u0163inute \u015fi \u00eent\u0103rite printr-o anumit\u0103 mi\u015fcare a spiritelor\u201d. Prin aceasta nu se \u00een\u0163elege ceva spiritual, ci ni\u015fte particule fine ale s\u00e2ngelui, cu rol de transport al senza\u0163iilor.
Descartes sus\u0163ine c\u0103 voin\u0163a poate domina total pasiunile prin intermediul g\u00e2ndirii.
\u00cen concluzie, Descartes consider\u0103 c\u0103 libertatea interioar\u0103 const\u0103 \u00een puterea voin\u0163ei de a decide adev\u0103rul \u015fi de a st\u0103p\u00e2ni pasiunile. \u00cen ceea ce prive\u015fte pasiunile, voin\u0163a \u00eemp\u0103rt\u0103\u015fe\u015fte, de regul\u0103, acele pasiuni pe care ra\u0163iunea i le prezint\u0103 ca dezirabile. Rezult\u0103 c\u0103 voin\u0163a atinge un grad mai ridicat de libertate interioar\u0103 atunci c\u00e2nd se aliaz\u0103 cu ra\u0163iunea sau cu pasiunea justificat\u0103 ra\u0163ional.
B. Libertatea practic\u0103
\u00cen general, libertatea exterioar\u0103 este o r\u0103sfr\u00e2ngere a cele interioare. \u00cen fond, omul ader\u0103 voluntar la anumite idei \u015fi pasiuni \u00een vederea ac\u0163iunii sale, pentru a le traduce \u00een fapt. Descartes consider\u0103 c\u0103 adev\u0103rul eficient trebuie ob\u0163inut pe baza realit\u0103\u0163ii. Ca atare el este hot\u0103r\u00e2t s\u0103 caute adev\u0103rul \u00een marea carte a lumii \u015fi \u00een sine. Urm\u00e2nd propria cale de a ajunge la adev\u0103r, el a descoperit, pe l\u00e2ng\u0103 existen\u0163a sufletului \u015fi a lui Dumnezeu, o seam\u0103 de legi pe care Dumnezeu le-a a\u015fezat \u00een natur\u0103, \u015fi, printre ele, multe adev\u0103ruri mai folositoare.
\u00cen viziunea lui Descartes, filosofia practic\u0103 ne spore\u015fte libertatea fa\u0163\u0103 de natur\u0103 prin multiple utilit\u0103\u0163i:
a) prin filosofia practic\u0103 putem folosi elementele naturii \u00een scopuri proprii;
b) ne ajut\u0103 s\u0103 invent\u0103m obiecte artificiale;
c) ne asigur\u0103 s\u0103n\u0103tatea.
Astfel, medicina, ar\u0103t\u00e2nd c\u0103 spiritul depinde de temperament \u015fi de a\u015fezarea organelor \u00een corp, \u00eei poate face pe oameni mai \u00eencrez\u0103tori \u015fi mai \u00eendem\u00e2natici, iar prin faptul c\u0103 descoper\u0103 cauze \u015fi remedii, ne poate scuti de multe boli ale trupului sau ale spiritului \u015fi chiar de sl\u0103biciunile \u00eemb\u0103tr\u00e2nirii.
\u00cen sintez\u0103, libertatea practic\u0103 rezid\u0103 \u00een ac\u0163iunea prin care omul domin\u0103 natura, ascult\u00e2nd de ea \u015fi folosind-o \u00een scopul sporirii propriei vie\u0163i. Ea presupune, ca \u015fi libertatea interioar\u0103, o conjunc\u0163ie a voin\u0163ei \u015fi a ra\u0163iunii.
C. Libertatea moral\u0103
Descartes coreleaz\u0103 libertatea moral\u0103 at\u00e2t cu libertatea interioar\u0103, c\u00e2t \u015fi cu aceea practic\u0103. Morala cartezian\u0103 este o moral\u0103 a ra\u0163iunii, pentru c\u0103 afirm\u0103 c\u0103 ra\u0163iunea poate trebuie s\u0103 domine pasiunea \u015fi c\u0103 adev\u0103rul implic\u0103 binele. Caracterul ra\u0163ional conferit de Descartes libert\u0103\u0163ii morale reiese din \u00eens\u0103\u015fi con\u0163inutul ra\u0163ional al moralei sale provizorii, ca \u015fi din argumentele pe care le justific\u0103.
Prima regul\u0103 este aceea de a respecta legile \u015fi obiceiurile din \u0163ara \u00een care tr\u0103ie\u015fti, precum \u015fi opiniile \u201ecele mai cump\u0103nite \u015fi mai \u00een\u0163elepte\u201d aplicate de concet\u0103\u0163enii \u201ecei mai cu judecat\u0103\u201d.
A doua regul\u0103 este \u201ede a fi c\u00e2t mai ferm \u015fi mai hot\u0103r\u00e2t cu putin\u0163\u0103\u201d \u00een ac\u0163iunile proprii, \u015fi de a urma constant opiniile acceptate at\u00e2t c\u00e2t ele nu \u00eenceteaz\u0103 s\u0103 fie adev\u0103rate.
A treia regul\u0103 este de a se schimba mai degrab\u0103 dorin\u0163ele proprii, dec\u00e2t ordinea lumii.
A patra regul\u0103 este aceea de a folosi \u00eentreaga via\u0163\u0103 pentru des\u0103v\u00e2r\u015firea ra\u0163iunii proprii prin c\u0103utarea adev\u0103rului.
Toate aceste reguli au un caracter ra\u0163ional, deoarece presupun cultivarea ra\u0163iunii.
Din normele moralei carteziene rezult\u0103 \u015fi \u00een ce const\u0103 binele \u015fi, deci, con\u0163inutul libert\u0103\u0163ii morale. Binele \u00eenseamn\u0103 a te \u00een\u0163elege cu ceilal\u0163i, a fi consecvent cu tine \u00eensu\u0163i \u00een m\u0103sura \u00een care urmezi adev\u0103rul, a dori doar ceea ce este posibil \u015fi, mai ales, da a fi de folos celorlal\u0163i prin dob\u00e2ndirea de adev\u0103ruri aplicabile \u00een practic\u0103.
Departe de a fi conservatoare \u015fi cvietist\u0103, etica \u201ebunului sim\u0163\u201d cartezian \u00eei ermite omului s\u0103 fie oric\u00e2t de liber \u015fi de activ, dar f\u0103r\u0103 a ie\u015fi din legalitate, din reperele sacre, din ra\u0163iunea existent\u0103 \u00een lume, adic\u0103 din uzul propriei sale ra\u0163iuni.<\/div>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

ONTOLOGIASubstan\u0163a suprem\u0103 sau DumnezeuDin punct de vedere general-filosofic, Descartes afirm\u0103 un monism substan\u0163ialist de tip deist. el admite o substan\u0163\u0103 suprem\u0103, Dumnezeu. Sus\u0163ine c\u0103 substan\u0163a suprem\u0103 este perfect\u0103 \u015fi, ca atare, exist\u0103 prin sine \u00eensu\u015fi, adic\u0103 \u00ee\u015fi este propria cauz\u0103. Depinz\u00e2nd numai de sine, Dumnezeu posed\u0103 o libertate absolut\u0103, fiind singura fiin\u0163\u0103 pe deplin liber\u0103. […]<\/p>\n","protected":false},"author":2,"featured_media":0,"comment_status":"closed","ping_status":"closed","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":[],"categories":[1],"tags":[],"aioseo_notices":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/cvnextjob.com\/index.php\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/90605"}],"collection":[{"href":"https:\/\/cvnextjob.com\/index.php\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/cvnextjob.com\/index.php\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/cvnextjob.com\/index.php\/wp-json\/wp\/v2\/users\/2"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/cvnextjob.com\/index.php\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=90605"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/cvnextjob.com\/index.php\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/90605\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/cvnextjob.com\/index.php\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=90605"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/cvnextjob.com\/index.php\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=90605"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/cvnextjob.com\/index.php\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=90605"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}