În cadru întîlnirilor celor 3 mari în perioada războiului una din problemele principale a fost cea a Germaniei. Problema Germaniei a constituit motivul principal al dezbaterilor. Neînţelegeri au început de la bun început: ce se are în vedere prin noţiunea de „Germania”. Truman consideră că ea trebuie să vizeze Germania în hotarele anului 1937. I.Stalin considera Germania drept o „ţară zdrobită, fără guvern, fără graniţe, împărţită în 4 părţi”. După părerea lui, de fapt n-ar fi trebuit, nici nu trebuie să se discute despre ceva ce nu există. Dar pornind de la realitatea postbelică şi luînd în considerare hotărîrile de la Ialta, recunoscînduse şi frontiera de vest a Poloniei aşa cum el propusese să fie stabilită, sar putea discuta despre „restul” ca fiind „Germania”, sublinia Stalin. Pînă la urmă a fost acceptată opinia lui Truman. Participanţii la Conferinţa de la Posdam(1945) au examinat memorandumul delegaţiei americane cu privire la politica faţă de Germania. Ea urma să fie împărţită în patru zone de ocupaţie, supuse controlului unei Comisii centrale. Principiile politice de care trebuiau să se călăuzească aliaţii erau: „dezarmarea şi dezanificarea Germaniei; lichidarea partidului naţional-socialist şi a tuturor organizaţilor naziste, interzicerea naziştilor de a ocupa funcţii oficiale; demobilizarea tuturor formaţiunilor paramilitare,etc, pregătirea Germaniei p/t stabilirea unei vieţii politice democratice. Tot în cadru Conferinţei de la Posdam una din problemele complicate a fost chestiunea reparaţiilor. Dacă la Ialta delegaţia americană declarase că renunţă la orice fel de reparaţii, la Posdam atitudinea ei sa schimbat. Truman urmărea scopul de a scoate Germania de sub influienţa URSS şi de a contribui la formarea unei Germanii puternice. În urma unor dispute aprinse, sa ajuns la concluzia că suma de 20 mlrd dolari sa rămînă neschimbată. La 30 iulie 1945, Stalin a prezentat o ultimă variantă a propunerilor privind reparaţiile, care trebuiau sa fie procurate de fiecare mare putere din zona sa de ocupaţie. Împărţirea Germaniei în zone de ocupaţie între marile puteri care aveau sisteme politico-economice diferite, a complicat mult semnarea tratatului de pace cu aceasta ţară. Astfel în anii ce au urmat după încetarea războiului relaţiile dintre marile puterile sau înrăutăţit. În 1947 SUA şi M.Brit. au decis să unească zonele de ocupaţie şi au creat Bizonia. Rivalitatea puterilor învingătoare a dus la subminarea sistemului financiar unic pentru întreaga Germaniei, la introducerea sistemelor diferite de impozitare, a diverselor forme de politică economică. I.Stalin nu lea permis partenerilor occidentali să influienţeze procesele politice şi economice din zona sovietică de ocupaţie, izolîndo, de fapt, de cealaltă zonă. În 1948, conducerea Franţei a acceptat ca şi zona controlată de ea să formeze cu Bizonia un spaţiu economic comun al statelor occidentale (Trizonia). La 20 iunie 1948, occidentalii au introdus o valută (marca) nouă p/t Trizonia, fapt ce ia trezit lui Stalin ca pretext p/t a include Berlinul de Est în zona sovietică de ocupaţie. Toate căile de acces în Berlin au fost blocade. Pînă la 12 mai 1949, locuitorii Berlinului de Vest au fost asiguraţi cu produse industriale, alimentare,etc. Transportate de avioanele americane. În 1949, pe teritoriul celor 3 zone occidentale sa constituit RFG. În iulie 1951, M.Brit.,Fr.,şi SUA au declarat că nu se mai află în stare de război cu Germania. Acelaş lucru la făcut şi URSS, în ianuarie 1955.Iar la 7 octombrie 1949, în zona sovietică a fost proclamată Republica Democrată Germană. În ambele state au rămas încartiruite trupe de ocupaţie.
